Proprietarii unei pensiuni, aflate în construcţie în satul Rugi, aparţinând comunei Turcineşti, au fost reclamaţi, de un localnic, la autorităţi după ce deşeurile rezultate în urma lucrărilor au fost aruncate în spatele unei grădini, situate pe o uliţă în apropierea şantierului. Proprietarul grădinii a cerut luarea unor măsuri rapide Gărzii de Mediu Gorj, dar la o lună după sesizare a primit răspunsul potrivit căruia cei neprinşi asupra faptului vor scăpa nepedepsiţi. Omul, revoltat, a reclamat incidentul şi la poliţia din comună şi la primărie, mai ales că pe proprietatea sa se afla mai mult de o căruţă de gunoi, iar resturile de tencuială rămase pe găleţile abandonate în grădina sa ar fi similare cu cele folosite pentru pensiunea respectivă.
În Rugi se construieşte de ceva vreme o pensiune, cu fonduri europene, investiţia aparţinând patronilor Carmangeriei Luminiţa, spune unul dintre localnicii afectaţi că gunoiul rezultat în urma construcţiei ar fi ajuns pe proprietatea sa. Respectivul cetăţean a reclamat peste tot cele petrecute, dar doar reprezentanţii Primăriei Turcineşti i-au promis că vor ridica deșeurile în cauză. Poliţia ar fi anunţat că nu e de competenţa lor să caute făptaşii, în timp ce reprezentanţii Gărzii de Mediu Gorj nici nu s-au mai chinuit să bage gunoiul sub preş. “Mi s-a transmis, după 30 de zile, că dacă nu am fotografiat persoana ori persoanele care au aruncat gunoiul, dânşii nu au ce face. Asta deşi pe găleţile aruncate la mine în grădină sunt urme ale materialelor folosite doar la pensiunea respectivă. Mai sunt şi broşuri de la instalaţiile sanitare utilizate la aceeaşi pensiune, dar cei de la Garda de Mediu au preferat să dea din umeri şi să-mi spună că eu ar fi trebuit să fac pe detectivul şi să-i prind pe respectivii în fapt. Nu este nici corect şi nici moral cele ce se întâmplă”, a declarat cetăţeanul reclamant. Omul spune că aşteaptă ca reprezentanţii primăriei să ia totuşi măsuri, şi să debaraseze mormanul de gunoi din grădina sa, dar şi ca proprietarii pensiunii respective să aibă mai multă grijă, de acum înainte, unde îşi aruncă deșeurile.
A.Stoica