1. Descoperirea Indiei
Mircea Eliade descoperă India (1928-1931) nu atât din curiozitate şi plăcere, ci pe temeiul unui sentiment mai profund, confirmat la fiecare pas: convingerea că civilizaţia l-a înstrăinat pe om, i-a suprimat legăturile mistice cu natura, geometrizându-i şi caricaturizându-i spiritul prin linearitate şi raţionalism.
Odată cu sentimentul naturii, omul a pierdut şi sensul fundamental, „eros” şi „natură” fiind, acolo în India, cei doi termeni ai unei ecuaţii milenare. Precedat de „Izabel şi apele diavolului” şi scris în 1933, după câteva luni de gramatică sanscrită şi filosofie indiană, numai în câteva săptămâni (ieşit ca „dintr-o singură ţâşnire epică” – G. Călinescu), Maitreyi – a cărui „textură de aur şi argint” izvorăşte „din aceleaşi ţinuturi de feerie şi vecinătăţi de junglă” (Perpessicius) e o scriere confesivă, utilizând modalităţi ale literaturii de frontieră. E, cu alte cuvinte, un „jurnal” cu funcţie despovărătoare, terapeutică. Şi aici avem de a face cu „experienţa Indiei”, încercată tot de un român (european, deci) care, după ce străbătuse Ceylonul şi Madrasul, se opreşte la Calcutta şi se va spăla în „apele diavolului”, eliberându-se de o chinuitoare obsesie, chiar dacă noul roman va fi doar „pe jumătate biografic”.(M.Eliade). Europeanul Allan îşi arogă dreptul de „civilizator” într-o Indie înecată în ferigi şi liane, cu oameni „crunţi” şi „inocenţi”, convins că „munca mea de construcţii ferate în junglă este mult mai eficace pentru India decât o duzină de cărţi asupra ei…” Acolo, în junglă, el descoperă „o altă Indie decât cea a reportagiilor de călătorie şi a romanelor”. Facinaţia arhaicului ar fi semnul heraldic al acestei aventuri, căci autorul trăieşte printre triburi şi oameni cunoscuţi numai etnologilor, în căldura umedă şi ameţitoare a junglei, în ritmul neîncetat al ploilor pe acoperişul bungalovului („ce nopţi de luptă cu neurastenia”!), interesat de estetica şi morala acestor primitivi contopiţi cu natura, în devălmăşie: „cu cât mă afundam mai mult în sălbăticie, cu atât creştea în mine o neştiută demnitate şi un nebănuit orgoliu. Eram bun şi drept în junglă, mai corect şi mai calm ca în oraşe…”
2. Spiritul raţionalist şi civilizator al europeanului
Lucrările avansaseră enorm în Assam, o regiune aflată la patruzeci de mile nord de Sadyia. Allan se va afunda în această natură arhaică, luxuriantă, agresivă, absorbantă, implacabilă, bând ceai cu rom şi chinină, neglijându-se. Adoarme îmbrăcat şi nespălat, după drumuri istovitoare, întorcându-se din junglă la bungalov în miezul nopţii. Monsoonul era în toi, iar proviziile erau duse cu trenul de servitori de la Shillong, cel mai apropiat orăşel. După o vară întreagă de încleştare cu jungla, Allan se îmbolnăveşte de o malarie gravă, însoţită de surmenaj. Este dus la Sadyia, de aici la Schillong şi, în sfârşit, la spitalul de medicină tropicală de la Calcutta. În desele plimbări cu maşina prin împrejurimile Calcuttei, la lacuri, Allan descoperă o „Indie nebănuită”, luxuriantă, puternică, nepieritoare. Cutreieră împreună o pădure „ce părea că n-are nici început, nici margini”, învăluit de roiuri de licurici „ca într-o Urwald”. Prin falnicii arbori de eucalipt, fără vârstă, cerul „se ghicea anevoie”: „Vară fără lună, cu atâtea stele câte are Bengalul şi licurici aşezându-ni-se pe umeri, pe faţă, pe gât, ca într-un basm cu bijuterii”. Taina şi miracolul din jur – mărturiseşte Allan – „mă exaltaseră, mă narcotizaseră, mă răzvrătiseră”. Maitreyi scruta începutul pădurii, dincolo de câmp, care-i îmbie cu desimea ei de arbori şi umbre, cu păsările ei fericite. Privirile tinerilor se caută cu nesaţ, simţindu-se invadaţi de o „emoţie dincolo de fire”, regăsind „fiorul acelor priviri fixe, hipnotice, nesăţioase, descoperite în cea dintâi zi a noastră, în bibliotecă”.
Natura protejează intimităţile cuplului, inspirându-le un sentiment de securitate absolută şi făcându-i să simtă peste tot o tainică dorinţă de fugă, de izolare. Tainic şi himeric, nepătruns şi neînţeles (ca această vegetaţie absorbantă, acaparatoare, magnifică) este şi sufletul Maitreyiei, pe care imaginaţia lui Allan o proiectează în rama mitului, asemănând-o, la un moment dat, cu Sihastra din Upanishade: „Alergam într-o maşină a secolului al XX-lea, şi alături de mine aveam un suflet nepătruns şi neînţeles, tot atât de himeric şi de sfânt ca şi al celeilalte Maitreyi, sihastra din Upanishade. I-am atins braţul ca să mă deştept…”
(Va urma)
Documentar realizat de Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA
