Managementul pe anul trecut al conducerii Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” şi al Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va fi evaluat de o comisie ce a fost stabilită în şedinţa ordinară de Consiliu Local de luni, 30 ianuarie.
Atât din comisia de evaluare, cât şi din cea de soluţionare a posibilelor contestaţii, vor face partea şi patru consilieri locali. “Pentru evaluarea managementului la Teatrul «Elvira Godeanu», din comisia de evaluare a fost propusă să facă parte Liliana Luca, iar din cea de soluţionare a contestaţiilor consilierul local Nicolae Bobu. La evaluarea managementului Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare «Constantin Brâncuşi», din comisia de evaluare se propune a face parte din partea CL Târgu-Jiu consilierul Mihai Gherghe, iar pentru comisia de soluţionare a contestaţiilor a fost propus Marcel Romanescu. Acestea au fost propunerile comisiilor de specialitate”, a declarat consilierul local Liliana Luca, preşedinta şedinţei ordinare din 30 ianuarie. Propunerile citite de aceasta au fost aprobate în unanimitate de toţi consilierii locali.
Pentru managerul Teatrului “Elvira Godeanu”, evaluarea aferentă anului 2016 este prima din contractul de management încheiat anul trecut, iar pentru şeful Centrului “Brâncuşi” este evaluarea finală, contractul de management al acestuia urmând a expira în cursul anului curent. Centrul “Brâncuşi” este condus în prezent de Doru Strâmbulescu, în timp ce Marian Negrescu este cel care gestionează activitatea teatrului de mai multă vreme, ambele instituţii fiind în subordinea Consiliului Local Târgu-Jiu.
Evaluarea managementului se face pe baza rapoartelor de activitate întocmite de managerii instituţiilor publice de cultură, potrivit formatului cadru aprobat, fiind organizată în două etape, astfel:prima etapă – analiza raportului de activitate; a doua etapă – susţinerea raportului de activitate de către manager în cadrul unui interviu, desfăşurat la sediul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar