Sala Sporturilor din Târgu-Jiu a fost, în weekend, gazda Turneului 1 din Faza a II-a a Campionatul Național de Baschet rezervat categoriei de vârstă U13. Din păcate, amfitrionii competiției nu au putut alinia cea mai bună formulă la întrecerea organizată, deoarece 4 componenți ai lotului au acuzat simptome de gripă. În acest context, gorjenii au cedat toate cele trei întâlniri disputate pe teren propriu: cu CSM Petrolul Ploiești (21-59), ACS Champions București-Craiova (31-55) și ACS Alpha Sport Team Sibiu (34-92). Antrenorul Carlos Popescu a explicat situația pentru site-ul oficial al clubului. ,,Un bilanţ în urma căruia șansele noastre sunt reduse substanțial în ceea ce priveşte obținerea locului 3 în grupa din care facem parte. Dacă păream încrezători cu trei zile înaintea începerii turneului, la doar 24 de ore după, prefigurasem deja acest epilog, înștiințat fiind între timp de indisponibilitatea a patru titulari. Timpul rece ne-a jucat feste, influențând total capacitatea fizică a trei sportivi, unul reușind doar să-și susțină colegii de pe bancă. În acest format fragil, echipa a fost cuprinsă de sentimentul nesiguranței încă de la primul joc, cu atât mai emoționant momentul pentru cei mici prin prisma confruntării directe cu pretendenta locului 3 din grupă, respectiv CSM Ploiești. Următoarele două confruntări, nu reprezentau miza turneului în ceea ce ne privește, ambele echipe adverse fiind mult mai puternice în acest moment”, a declarat oficialul gorjenilor. Carlos Popescu vede partea plină a paharului și a spus că încearcă să păstreze aspectele pozitive din jocul micuților de la CSM. Antrenorul a adăugat că atâta timp cât există șanse matematice pentru calificarea în faza următoare, echipa va da tot ce poate pentru succes. ,,În cele trei turnee rămase până la finalizarea fazei a II-a și stabilirea ierarhiei primelor trei echipe din grupă, nouă nu ne rămâne decât să luptăm până la ultima rezervă de energie, încercând salvarea fiecărei șanse matematice pentru accederea în fazele semifinale. Până la primul antrenament trebuie să recăpătăm entuziasmul și dorința de dăruire deplină atât pentru autodepășire în ceea ce privește concretul fiecăruia dintre sportivi, cât și sprijinirea partenerului în contextul echipei. Pe final, chiar dacă bilanțul a fost unul complet negativ, căutăm să sedimentăm la nivel de înțelegere toate părțile bune din aceste jocuri. Lucrurile bune și durabile se formează cu pași mici și siguri”.
Cătălin Pasăre