În cadrul Festivalului de Teatru TRAGOS (Tulcea 2015), Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu-Jiu a fost prezent, pe data de 30 septembrie, cu piesa „Bussiness…” – o adaptare după John Chapman şi Jeremy Lloyd, de Achile Roselletti (Italia). În distribuţie apar actorii Marian Negrescu, Ion Alexandrescu, Simona Urs, Rodica Gugu Negrescu, Cosmin Brehuţă, Dan Calotă, Mădălina Ciobănuc, Monica Adelina Sfetcu, Cristinel Dobran. (I.P.Brădiceni)
Aflat de faţă, ca invitat al Festivalului, criticul teatral Ion Parhon, la rugămintea actorului şi poetului George Drăghescu, a oferit cotidianului „Gorjeanul” următorul text: „Pentru mine a fost o mare bucurie să mă reîntâlnesc cu colectivul de la Tg-Jiu pe teren neutru cum s-ar zice, la Tulcea, să revăd câţiva dintre interpreţii buni şi foarte buni pe care-i cunoşteam de la spectacole de la sediu (Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”) şi să-i reîntâlnesc iată, sub semnătura unui regizor italian pe care îl cunosc de vreo 15 – 20 de ani şi care mă bucură că a reuşit să creeze la Tg-Jiu un spaţiu de bucurie, un spaţiu de reuşită pentru comedia de bună calitate. Mi-au plăcut foarte mult interpreţii; mi s-a părut inspirată din start distribuţia. După cum aţi văzut şi publicul a apreciat şi a aplaudat turul de forţă al actorilor. A fost o seară de comedie reuşită”.
Ion Parhon