Iese Craiova din criză?

467

Universitatea Craiova are un coşmar la început de sezon. Formaţia din Bănie a pierdut supercupa, a fost eliminată din preliminariile Europa League şi se chinuie teribil în campionat. Mai mult, gazonul de pe “Ion Oblemenco” s-a rupt din nou, iar unii jucători s-au răfuit cu suporterii. Toate acestea conturează contextul în care “Ştiinţa” merge în Ilfov pentru a da piept cu FC Voluntari.  Partida se desfăşoară, în această seară, de la ora 21.00. “La Voluntari vom avea un meci foarte dificil, ţinând cont de momentul în care ne aflăm, nu trebuie să ne uităm la locul lor, ci să ne gândim la jocul nostru pentru a câştiga. Avem aceleaşi probleme cu jucătorii accidentaţi ca săptămâna trecută, plus suspendarea lui Donkor, iar alţi jucători sunt incerţi, se resimt după ce au jucat multe partide într-un timp scurt. Este clar că este cel mai greu moment de când am venit la Craiova, rezultatele nu sunt prea bune, sunt jucători indisponibili, nici atmosfera nu este grozavă, dar trebuie să rămânem optimişti, sunt încrezător în munca mea şi în jucătorii mei” a spus  antrenorul Craiovei, Devis Mangia.

Kelic: “Abia a început campionatul”
Croatul Renato Kelic nu pare foarte afectat de startul fals al Craiovei. Fundaşul din Bănie este convins că două succese consecutive vor urca echipa în partea superioară a clasamentului. Apărătorul a mai declarat că oaspeţii formează o trupă mai valoroasă şi trebuie să se impună în meciul de luni.

“E cel mai important meci pentru noi. Nici noi, nici Voluntariul nu am început bine, dar cred că avem o echipă mai bună şi trebuie să ne impunem. În unele meciuri am jucat bine, ne-am creat ocazii, dar am ratat şi nu am câştigat decât o dată în 5 etape, nu ne aşteptam, fiindcă eu cred că avem un lot foarte bun. Dacă vom câştiga 3 meciuri la rând ne vom bate la podium, abia a început campionatul, nu este mare diferenţă între noi şi primele echipe din clasament. Craiova e un club mare şi vrea să câştige orice meci”, a declarat Kelic.

L-au apărat pe Mitriţă
Antrenorul Craiovei, Devis Mangia, a subliniat importanţa căpitanului său, Alex Mitriţă, pentru formaţia pe care o conduce. De altfel, antrenorul italian a declarat că pasiunea lui Mitriţă şi dorinţa de reuşită îl fac uneori pe liderul alb-albaştrilor să fie foarte nervos pe teren dacă jocul nu îi iese.

“Nu era nevoie să vorbesc cu Mitriţă după incidentele de la meciul trecut. El este un jucător care are în suflet această echipă, o iubeşte şi dă totul pentru ea. Poate din acest motiv este uneori mai nervos. De fapt, toţi jucătorii sunt implicaţi sută la sută şi de aceea intervine această stare de nervozitate când nu sunt rezultate. Suporterii pot face ce vor, dar eu ţin să mulţumesc Peluzei Nord pentru că ne-a susţinut 95 de minute”, a comentat Mangia. “Mitriţă este oltean, este crescut aici, se întâmplă la fotbal să existe şi astfel de momente, dar el iubeşte această echipă. După părerea mea, Mitriţă este cel mai bun jucător din România şi pentru noi este extrem de important”, a spus şi croatul Kelic.

Au schimbat antrenorul
Aflată în criză de rezultate, adversara Craiovei de luni, FC Voluntari, a rămas fără “principalul” Daniel Opriţa. Acesta a fost înlocuit de Dinu Tudoran, antrenor secund până acum. Cel din urmă a declarat că încrederea jucătorilor va reveni doar în cazul unui succes.

“Trebuie să le redăm încrederea, mai ales la acest prim meci. Sunt jucători cu calitate. Situaţia din clasament este foarte nasoală. La începutul campionatului, obiectivul a fost play-off-ul, acesta este în continuare, dar trebuie să o luăm pas cu pas, mai ales primul joc, cel cu Craiova. Trebuie să redresăm corabia”, a declarat fostul mijlocaş. FC Voluntari ocupă ultimul loc în clasament (14), cu un singur punct, în timp ce Universitatea este pe 12, cu 5 puncte acumulate.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.