Festivalul-concurs de muzică populară românească „Pe deal la Teleormănel” şi-a desemnat câştigătorii celei de-a 44-a ediţii. Între laureaţi se regăseşte şi gorjeanca Irina Maria Birou, care a obţinut locul II. Trofeul festivalului a fost câştigat, în acest an, de către reprezentanta judeţului Mehedinţi.
Laureaţii Festivalului „Pe deal la Teleormănel” au vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani, ei fiind aleşi dintre concurenţii care au reprezentat mai multe judeţe şi Republica Moldova. Potrivit regulamentului festivalului, concurenţii au prezentat, inclusiv la preselecţie, două cântece, dintre care unul, doină sau baladă, fără acompaniament muzical. Marele trofeu al ediţiei a 44-a a acestei manifestări tradiţionale i-a revenit studentei Narcisa Băleanu, de 20 de ani, reprezentantă a judeţului Mehedinţi.
Gorjul, pe podium
Juriul, condus de realizatoarea de emisiuni de televiziune Florentina Satmari, a acordat, de asemenea, premiul I solistei Georgiana Păduraru (Bacău). Premiul II a revenit concurentelor Alina Ceuca (Bistriţa Năsăud) şi Irina Maria Birou (Gorj), iar premiul III a ajuns la Stela Botez (Republica Moldova) şi Denisa Grecu (Dâmboviţa).
S-au mai acordat şi alte premii, cum ar fi cel de popularitate, premiul Radio România, premiul “Alexandru Dachin” şi premiul pentru cel mai frumos costum popular. Festivalul “Pe deal la Teleormănel” a fost organizat în perioada 8-10 octombrie de Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale cu sprijinul Consiliului Judeţean şi Primăriei Alexandria, valoarea totală a premiilor acordate la această ediţie depăşind 7.500 de lei. În afara concursului au susţinut recitaluri mai mulţi interpreţi cunoscuţi ai muzicii populare româneşti, acompaniamentul muzical fiind asigurat de orchestra “Burnasul” sub conducerea lui Adrian Grigoraş, dirijor la Radio România.
M.S.