Tinerii interpreţi vocali şi instrumentişti precum şi rapsozii din Gorj se vor întrece în cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului Folcloric „Nicolae Vlad”, de la Drăgoteşti.
Festivalul are două secţiuni şi anume solişti instrumentişti şi vocali şi rapsozi. Prima secţiune este împărţită pe două categorii de vârstă, adresându-se soliştilor între 10 şi 15 ani, precum şi celor cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani. Evenimentul cultural va avea loc la Drăgoteşti, la Căminul Cultural, duminică. Ajuns la a III-a ediţie, festivalul îi este dedicat lui Nicolae Vlad, profesor din localitate şi rapsod. Organizatorii evenimentului sunt Primăria, Consiliul local şi Căminul Cultural Drăgoteşti, Fundaţia „Dăruie vieţii farmec” şi Şcoala Populară de Artă (ŞPA) Târgu–Jiu. Organizatorii vor fi ajutaţi de sponsori în oferirea de premii, iar acompaniamentul va fi asigurat de orchestra Ansamblului „Maria Lătăreţu” al ŞPA Târgu–Jiu.
Dorina Cioplea