Biserica recunoaşte rolul unic al familiei – şi deci al femeii – în ordinea creaţiei, în „iconomia” pe care Dumnezeu o are cu umanitatea. Respectul femeii înseamnă respectul legilor eterne ale vieţii; rolul unic al familiei în ordinea mântuirii personale şi colective.
Familia nu trebuie să fie considerată în termeni funcţionali, ci recunoscută ca o mare valoare; rolul familiei în transmiterea credinţei creştine, mai ales datorită fidelităţii şi curajului fameilor, ele fiind primele care au îndrăznit să meargă la mormântul lui Iisus, primele care au primit vestea învierii. Aici se poate adăuga şi înţelesul pentru copii ca membri ai familiei şi Bisericii, aspect pe care mamele îl ţin în mare cinste. Tratată fie ca instituţie biblică- inaugurată prin Taina Cununiei – fie ca instituţie socială, familia rămâne pentru Biserică o mare valoare nu numai distinctă, ci şi unică, deoarece poartă în ea – datorită femeii – legea eternă a vieţii. Maternitatea fizică a femeii – deşi nedespărţită de suferinţă – are o valoare simbolică, fiind prefigurarea maternităţii sacramentale a Botezului, care este în acelaşi timp moarte şi naştere: “Apa mântuirii este deodată mormânt şi mamă”.
Participarea şi angajarea femeilor în viaţa Bisericii şi a societăţii sunt probleme încă dificile. Căci nu este de ajuns a spune că familia este o instituţie biblică şi socială fundamentală, sau că femeia are rolul şi locul ei în Biserică, ci este vorba de a respecta şi a sprijini femeia să ia parte ţinând seama de identitatea ei feminină, de dreptul şi facultăţile ei, la toate aspectele vieţii bisericeşti şi sociale. Sunt binecunoscute concepţiile sociale şi practicile bisericeşti tradiţionale care influenţează înţelegerea rolului şi misiunii femeii. Toate acestea au fost prezente în răspunsul pe care unii teologi ortodocşi l-au dat la problema hirotoniei femeilor. Argumentarea biblică şi patristică a fost folosită uneori, din păcate, în scopul de a izola femeia.
Participarea femeilor la misiunea şi viaţa concretă a Bisericii este dată în faptul că ele au devenit, în mod sacramental, prin Taina Botezului şi Ungerii cu Mir, în acelaşi timp mădulare ale lui Hristos şi mădulare consacrate ale Bisericii. În Taina Botezului, bărbaţii şi femeile au devenit ’fii şi fiicele ale aceleiaşi mame’.
Iar despre Ungerea cu Mir, Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că, după cum Iisus din Nazaret a fost uns de Dumnezeu cu Duhul Sfânt, tot aşa creştinul a primit ungerea cu pecetea darului Duhului Sfânt, devenind “hristos”, uns, părtaş al lui Hristos. Aceasta este Taina Ungerii tuturor celor botezaţi, Taina consacrării lor sfinte în misiunea de a propovădui Evanghelia, după exemplul lui Hristos însuşi. Întărit de Hristos cu armura Duhului, creştinul este uns şi trimis să vestească bucuria mântuirii tuturor.
Restricţiile impuse femeilor de a propovădui sau de a învăţa în Biserică pot fi de ordin circumstanţial, pastoral, nicidecum de ordin sacramental sau canonic. După Botez, creştinii nu sunt sub lege, ci sub har, “îmbrăcaţi cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului”, pregătiţi ca să facă cunoscută cu încredere taina Evangheliei.
Iconom Stavrofor, preot, Gheorghe Stoichin, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu
