Expoziție caritabilă la muzeu

832

Muzeul Județean Gorj găzduiește în această perioadă o expoziție caritabilă de pictură, organizată pentru a veni în sprijinul Anei Rut Ghinică, o fetiță de doar 3 ani care are nevoie de o operație la coloană.

Expoziția se numește ,,O șansă pentru Ana-Rut” și cuprinde lucrări realizate de patru tineri artiști, care au dorit ca astfel să o ajute pe micuță: Vlad Băcescu (pictură digitală), Gorla Diana (pictură clasică), Bîjnea Violeta (denese în creion – portrete și nuduri) și Micnescu Mădălin (desene în creion).

expo2”Este o expoziție de pictură în scop caritabil, cu vânzare liberă, bănuții urmând să fie donați către Ana Rut Ghinică. Ea s-a născut fără un picior, fără un rinichi și cu probleme la coloană. În momentul de față s-a trimis către o clinică din Franța dosarul ei, cu radiografii și un raport medical, pentru a se evalua acolo și a i se răspunde dacă poate sau nu fi operată. Noi, prin această acțiune, încercăm să strângem bănuții necesari pentru drumul lor până acolo și eventual cazare pentru că dacă mai sunt ONG-uri care i-ar ajuta în acest sens, toți vor să vireze banii în contul spitalului. Există niște cheltuieli suplimentare care înseamnă drumuri până acolo, cazare și așa mai departe. Pentru asta strângem bănuții. În momentul de față expoziția are 125 de picturi. Temele sunt diverse, de la pictură digitală până la portret în creion. Prețurile variază între 25 și 50 de lei”, a declarat Violeta Bîjnea, unul dintre artiștii care și-au donat lucrările și organizatoarea expoziției.

expo3

 

Povestea Anei este una lungă și destul de dureroasă, în special pentru părinții ei. ”Am aflat la 7 luni că fetița are probleme, la Timișoara, la spitalul Bega. Nu am știut nimic până atunci. (…) Noi nu prea am crezut și la 9 luni și ceva, când ne-am dus la spital, ne-au zis că sunt probleme foarte grave. S-a născut fetița pe 6 decembrie 2012. Piciorul drept, șoldul, bazinul nu-l are, numai piciorușul e prins de burtică, coloana e strâmbă, cifoscolioză, rinichiul lipsă. Merge de vreo trei ani la spitalul ”Marie Curie” din București. Profesorii ne-au promis că o să o facă bine, nu s-au ocupat de ea, ne-au ținut mult timp, a trecut timpul și ne-am propus să plecăm în altă țară.

expoziție (12)Domnul profesor Jianu a spus că cel mai bine este în Franța, în România nu prea sunt șanse. Am luat legătura cu cei din Franța și așteptăm cu nerăbdare, cu credință, să o vedem bucuroasă, fericită și să se bucure de viața asta. Din discuțiile pe care le-am avut suma de care am avea nevoie ar fi în jur de 10.000 euro. Nu știm sigur, dar ne așteptăm la sume mari de bani. Noi trebuie acum să știm, prin referatul medical pe care o să ni-l dea, cât costă, ce i se face, ca să fim pregătiți. (…) Noi așteptăm din săptămână în săptămână să primim răspunsul și să plecăm.

expo4 Boala ei se agravează din zi în zi, din oră în oră, din minut în minut, pentru că ea crescând coloana se strâmbă și nu poate fi operată decât până în vârsta de 5 ani. Noi sperăm din toată inima ca Dumnezeu să lucreze și să facă minuni”, a spus Severus Ghinică, tatăl Anei. Lucrările realizate de cei patru artiști vor rămâne la muzeu două săptămâni, timp în care cei care vor să o ajute pe Ana pot să meargă și să le achiziționeze.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here