Grupul de lucru consultativ cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei în familie Gorj a premiat cei mai talentaţi elevi înscrişi la concursul organizat cu ocazia Zilei Europei. Premianţii au fost emoţionaţi şi foarte fericiţi de cupele şi darurile primite.
Campania „Europa nu iubeşte violenţa”, desfăşurată la nivelul judeţului nostru a avut drept scop informarea, sensibilizarea şi conştientizarea elevilor, cadrelor didactice, părinţilor cu privire la familia europeană. Evenimentul central al campaniei îl reprezintă organizarea unor concursuri pentru copii, pentru a milita împreună împotriva violenţei. Pentru a duce la îndeplinire scopul campaniei, şi-au dat mâna reprezentanţii mai multor instituţii din Gorj, precum: Inspectoratul Şcolar Judeţean, Prefectura, Consiliul Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, Direcţia Publică de Protecţie socială, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Direcţia de Sănătate Publică, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Asociaţia „Inimi de Gorjeni”, Asociaţia pentru Şanse Egale şi altele.
Cei mai talentaţi concurenţi: elevele
Concursul organizat cu ocazia Zilei Europei a fost structurat pe două segmente desen şi eseuri. Participanţii sunt elevi din şcoala Generală nr.1 – „Gheorghe Tătărăscu”, Şcoala Generală nr.6 – „Sf. Nicolae” şi Şcoala Genrală nr.4 – „Alexandru Ştefulescu”. În urma jurizării, care a fost destul de dificilă, luând în calcul talentul concurenţilor, s-au ales câştigătorii, care sunt, în fapt, numai fetiţe. La desen au urcat pe podium: Doiniţa Fonene, locul I, Bianca Torop – locul II şi Flonetina Voinescu – locul III. La eseu, câştigătoare sunt: Ramona Cercelan – locul I, Andreea Popescu – locul II şi Andreea Vochiţă – locul III. Prin urmare, fetiţele s-au dovedit a fi foarte talentate, dar şi atente în privinţa realizării lucrărilor.
Acesta nu este primul concurs de acest gen. Grupul de lucru consultativ cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei în familie Gorj s-a implicat în diferite campanii de luptă împotriva violenţei, dorindu-se ca impactul acestora asupra cetăţenilor să fie cât mai mare, astfel încât să scadă numărul cazurilor de violenţă.
Minodora Sucea