La începutul acestui an şcolar 2014-2015, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Preafericitul Părinte Daniel, a adresat un semnificativ și plin de învățăminte, mesaj prin care face apel la redescoperirea reperelor autentice ale educaţiei copiilor și tinerilor, astfel încât conținutul actului educațional să capete valențe practice și folositoare, lucru care ne amintește de cuvintele marelui pedagog social și ctitor al învățământului românesc, Spiru Haret, cel care spunea: «Întotdeauna am considerat că educaţia, sănătatea şi apărarea sunt cei trei piloni esenţiali în dezvoltarea normală a oricărei societăţi contemporane. Este relativ uşor să înţelegi că în zilele noastre, ţările care suferă la oricare dintre aceste cele trei capitole traversează perioade dintre cele mai dificile, atât pentru stat şi instituţiile sale, cât mai ales pentru locuitorii lor»!
“În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alţii”
Şcoala românească de azi este pusă de cele mai multe ori în situaţia de a răspunde provocărilor moderne, prin promovarea unor categorii de valori efemere în rândul tinerilor. Dar, oare, cât contribuie şcoala contemporană la a cultiva în mintea și în sufletul elevului a premiselor care vor uşura confruntarea lui cu societatea contemporană atât de complexă și de complicată? Cât mai poate şcoala de azi să fie caracterizată drept una dintre podoabele civilizaţiei, bunăcuviinţa moravurilor, lumina Bisericii? Acest lucru constituie o problemă actuală care se deschide ca un «catalog» în care numele elevilor se scriu cu majuscule. Nu este o noutate faptul că școala reprezintă pentru fiecare persoană etapa importantă în definirea personalităţii lui, după rolul pe care îl are familia în ceea ce privește nașterea și îndrumarea sufletului copilului. În consecinţă, rolul şi implicarea misionară în educaţia tinerilor de astăzi reprezintă o direcţie pastorală atent urmărită de Biserică, prin instrumentele sale și prin orele de religie din școală. De altfel, după învăţătura creştină, educaţia este un dar de la Dumnezeu, o acţiune specifică omului şi, de aceea, educaţia începe odată cu omul. Poate că în multe privințe, teologia, ca ştiinţă a mântuirii, devine o lumină a comuniunii omului cu Dumnezeu şi o bucurie a comunităţii eclesiale, iar atunci când ne vorbește despre lumina sau sensul vieţii noastre pe acest pământ, Părintele Dumitru Stăniloae ne spune: “În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alţii. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea reciprocă, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalţi, avem totul… E sentimentul de a fi înconjurat de lumina care-mi vine de la Dumnezeu. Lumină a iubirii, lumină a adevărului, lumină a sensului, bucuria care îmi vine de la Dumnezeu, bucuria care îmi vine de la ceilalţi. Ceilalţi devin lumină pentru mine, fiinţele primesc sens. În toate se revarsă lumina lui Dumnezeu Care se comunică mie ca lumină inepuizabilă, ca iubire nesfârşită” (Pr. Dumitru Stăniloae, Mică Dogmatică vorbită, Ed. Deisis, Sibiu 2007, p. 215, 214). De bună seamă, vom dobândi această «lumină inepuizabilă» prin educația care validează și evidențiază complementaritatea dintre spiritualitate şi ştiinţă, dintre credinţă şi cultură, reliefându-se şi dimensiunea formativă a acesteia!
“Un reper spiritual luminos şi edificator pentru o viaţă trăită în comuniune”
Educaţia în general, dar mai ales educația religioasă oferă “un orizont spiritual cuprinzător și integrator, un liant care relaţionează şi integrează cunoştinţele de la celelalte discipline, spre a forma împreună un reper spiritual luminos şi edificator pentru o viaţă trăită în comuniune de iubire şi coresponsabilitate pentru binele comun”, apreciază pe bună dreptate Patriarhul, despre predarea Religiei în şcoli. Să reținem că începând din 1998, aproape o treime dintre tinerii care termină şcoala generală obligatorie, a cărei calitate este oricum din ce în ce mai improvizată, nu au reuşit sau nu au dorit să-şi continue studiile, fiind repartizaţi din oficiu în filierele şcolare ale eşecului! Chiar mai mult, după anul 2000, asociat atât fenomenului migraţiei sezoniere a forţei de muncă, dar şi inegalităţii sporite de şanse, abandonul şcolar înregistrează anual niveluri îngrijorătoare, de circa 20 de procente. Sistemul de educaţie se află în declin, într-o stare de criză cumulată: insuficienţa fondurilor alocate atât pentru salarizarea profesorilor, cât şi pentru întreţinerea şi dotarea şcolilor, ceea ce determină grave şi profunde inegalităţi de pregătire şi de oportunităţi între cei care trăiesc în mediul rural şi cei aparţinând populaţiei urbane, între cei din familii dotate cu capital social şi cei lipsiţi de resurse economice şi simbolice, aspect care se regăsește și în slaba capacitate de competiţie pe piaţa muncii a numeroşi absolvenţi de liceu şi de universitate. Oricum, actuala criză economică și morală a societății globalizate conţine, fireşte, o doză de incompatibilitate de caracter, ca şi o încrucişare nefericită de competenţe instituţionale. În aşteptarea unei stabilități legislative, Uniunea Europeană dispune deocamdată de o singură definiţie prospectivă: comunitatea celor 27 de state membre este ţinută împreună de voinţa de a crea o societate şi un spaţiu economic bazat pe cunoaştere. Nu poţi să trăieşti bine decât în mod inteligent, iar inteligenţa se formează şi se cultivă pe baza unor eforturi care înseamnă costuri sociale.
“Trăim într-o societate din ce în ce mai dezorientată…”
Dacă vom analiza cu atenție și cu maximă luciditate și responsabilitate un asemenea domeniu, așa cum este cel al Educației, vom constata că în pofida faptului că este considerată de regulă o prioritate naţională, iar mass-media o consideră pe bună dreptate ca fiind «primul impuls» al factorilor de decizie, nici un guvern nu a tratat domeniul Educației ca fiind serviciul public cel mai important asigurat de stat sau de către unitățile de învățământ particulare, în măsura în care învăţământul general are misiunea de neînlocuit de a-i forma pe copii şi adolescenţi pentru o viață din ce în ce mai trepidantă și mai imprevizibilă în evoluția sa. Să reținem că școala nu este un rău necesar, pe care se cuvine să-l eviţi cu abilitate, ci este singura modalitate prin care tinerii României se pot bucura de dreptul de a avea şanse egale, oriunde în Uniune, indiferent de mediul din care provin. Poate că nu întâmplător, așa cum ne spune Patriarhul României: “Trăim într-o societate din ce în ce mai dezorientată, în care generaţiile actuale de tineri sunt tentate să creadă că reuşita în viaţă constă în acumularea rapidă de bogăţii materiale, în trăiri intense de tip senzaţional şi în cucerirea unei poziţii sociale proeminente. Banul, plăcerea şi puterea sunt idolii societăţii secularizate, consumiste şi tot mai individualiste, care-i deturnează azi pe mulţi oameni de la căutarea valorilor spirituale profunde ale vieţii în comuniune de iubire cu Dumnezeu, exprimată în rugăciune, şi cu oamenii, în fapte bune. Omul secularizat a pierdut practica rugăciunii!(?) El se hrăneşte adesea cu iluzia că sufletul omului poate fi umplut cu lucruri materiale limitate şi cu senzaţii efemere, motivând că mormântul ar fi ultima destinaţie a sa ca fiinţă spirituală inteligentă vieţuind pe pământ. În societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii, adolescenţii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material, este esenţială cultivarea unei educaţii credibile axată pe luminile călăuzitoare ale vieţii, atât la nivel personal, cât şi la nivel comunitar. Aceste lumini sunt: credinţa în Dumnezeu şi în valoarea unică şi eternă a persoanei umane, iubirea generoasă a omului ca bază a comuniunii umane în familie şi în societate, cultivarea creativităţii pentru îmbogăţirea tezaurului peren al umanităţii şi cultivarea responsabilităţii pentru natură ca dar al lui Dumnezeu oferit generaţiilor umane prezente şi viitoare. Într-un asemenea context, este nevoie de redescoperirea şi de reafirmarea reperelor autentice ale educaţiei”, arată PF Daniel, în mesajul cu prilejul începerii noului an şcolar, dar pentru cei care poartă marea răspundere a viitorului generațiilor tinere, considerăm că devine tot mai important «big-bangul» acelui moment care hotărăște destinul viețuirii noastre pe acest pământ, iar Educația poartă în sine suflul înnoitor al schimbării în bine a firii noastre!
“Vocaţia principală a Educaţiei, de-a fi lumină pentru viaţă”
Creşterea economică şi mobilitatea socială pot netezi o parte din barierele ce îi despart încă pe cetăţenii români de cei europeni, dar pentru a reuşi cu adevărat în Europa, sunt necesare politici publice care să permită educarea şi echiparea românilor cu un triplu capital de înţelegere a democraţiei, de cunoaştere a societăţii şi de competenţă profesională cât mai apropiat de nivelul celui european. În maniere diferite și în momente distincte, reflectăm la faptul că educaţia ar trebui să pună accent pe înnobilarea omului, pe formarea spiritului său creator, pe acapararea unor instrumente culturale deschise care să-i predispună pe cei educaţi la noi explorări şi valorizări ale unor aspecte care nu sunt conturate în prezent. Din acest punct de vedere, ar fi nevoie de o nouă reconfigurare a valorilor şi mai ales a experienţelor de învăţare oferite de şcoală.
Un program de învăţare ar trebui să cuprindă nu doar ceea ce are importanță imediată, ci şi anumite constante ce ţin de instrumentarul de cunoaştere, de înţelegere sau de apreciere a lumii în viitor. Nu doar cunoştinţe trebuie predate elevului, ci metodologii de a ajunge la ele, de a le înţelege sensul şi a le valorifica în anumite contexte posibile. De altfel, în acelaşi mesaj adresat elevilor, și nu numai lor, PF Daniel subliniază şi că noul an şcolar înseamnă şi intensificarea preocupării tuturor factorilor interesați, mai ales creșterea responsabilităţii părinţilor şi profesorilor privind înţelegerea valorii educaţiei, deoarece: “Fiecare început de an şcolar reprezintă deopotrivă un moment de bucurie şi de emoţie pentru copii, mai ales pentru cei din clasa zero, dar şi de intensificare a responsabilităţii părinţilor şi profesorilor privind înţelegerea valorii educaţiei ca lumină pentru viaţă. În dezvoltarea unei educaţii autentice pentru viaţă este esenţială cultivarea unei legături statornice şi a unei cooperări rodnice între Biserică, familie şi şcoală, precum şi valorificarea contribuţiilor specifice acestora. Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Învăţătorul lumii şi Izvorul înţelepciunii veşnice, să-i lumineze şi să-i binecuvinteze pe toţi copiii, tinerii, părinţii, educatorii, învăţătorii şi profesorii, în noul an şcolar, dăruindu-le bucuria împlinirii vocaţiei principale a Educaţiei de-a fi lumină pentru viaţă”, a încheiat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Prof. Vasile Gogonea
