Părintele Dumitru Stăniloae, supranumit şi «teologul dragostei creştine», atunci când analizează relaţia dintre singurătate şi izolare, consideră că deși simțim în mod frecvent nevoia de liniște, de singurătate şi de izolare, din păcate, nu totdeauna știm unde și cum să căutăm starea de fericire şi echilibru, pentru că nu apelăm îndeajuns la rugăciunea care este nu numai darul prețios, dar, și cel mai la îndemână mijloc de dobândi fericirea prin credinţă, deoarece în lumea secularizată, căutăm liniștea și fericirea în lucruri materiale, trecătoare și de cele mai multe ori ademenitoare prin publicitatea societăţii de consum, în loc să o căutăm la Cel Care este Izvorul vieții și al fericirii, adică, la Dumnezeu! De aceea, el ne spune: ,,Iisus Hristos, ipostasul supremei afecţiuni şi raţiuni, intră cu noi într-o comuniune ca de la om la om, într-o legătură interumană, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire”! La rândul său, prof. univ. dr. Mircea Miclea, fost ministru al Educaţiei Naţionale, apreciază că singurătatea este costul colateral al nevoii noastre naturale de afiliere şi de apropiere prin afinitate, mai ales că ,,suntem condamnați de codul nostru genetic să stăm împreună”, iar, fără interacțiuni cu un fel de cosubstanţialitate de sex opus, pare-se că genele noastre nu se pot actualiza, iar creșterea unui copilaş care are o copilărie mult mai lungă decât la orice altă specie, reprezintă o sarcină extrem de dificilă, dacă nu suntem ajutați de cei din jurul nostru, mai mult sau mai puţin apropiaţi! E un lucru cert că interacțiunile sociale fac posibilă reciprocitatea și cooperarea, consideră domnul Miclea, adică, jocuri de tip «win-win», în care părțile aflate în interacțiune au de câștigat şi niciuna nu poate să piardă! În decursul evoluţiei filogenetice, se pare că asocierea în grupuri s-a dovedit a fi infinit mai adaptativă decât izolarea socială, decât indivizii însinguraţi şi izolaţi! În fine, pentru domnia sa, mai întotdeauna, singurătatea rezultă din deosebirea între cantitatea și, mai ales, calitatea dorită a interacțiunilor și realitatea socială, care ar fi mai mult o stare subiectivă, decât una obiectivă! Spre exemplu, omul poate fi singur în mijlocul unei mulțimi, în căsătorie sau la locul de muncă, deoarece calitatea interacțiunilor e mult sub așteptările sale şi ceilorlalţi nu le pasă de starea precară a unui individ, pe când pustnicul care trăieşte într-un ținut izolat, nu se simte singur, pentru că îl are cu el pe Dumnezeu.
,,Să ne îndreptăm spre singurătate, ca un spaţiu şi un timp al rugăciunii, tocmai pentru a urma exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos”!
Pare mai mult decât un truism să afirmăm că trăim într-o lume globalizată şi din ce în ce mai conectată virtual, dar din ce în ce mai izolată emoțional şi în plan empatic! Chiar definită ca discrepanță între relațiile sociale de care avem nevoie și relațiile sociale pe care le avem în realitate, singurătatea devine un subiect din ce în ce mai important pentru specialiștii în sănătate fizică și mentală, iar, pentru a exemplifica acest lucru, să amintim că în Marea Britanie, pe baza unui studiu se arată că singurătatea în rândul angajaților contribuie prin efectele negative asupra acestora, la pierderi anuale de 2,5 miliarde de lire pentru angajatori! Deci, singurătatea este problema esenţială care se opune comuniunii spirituale, deoarece, te simţi singur, atunci când nu ai iubirea aproapelui, când nu contează împrejurările exterioare, ci, contează dorinţa de a fi singur! În cuvântul de aleasă învăţătură duhovnicească rostit în ziua de 6 august 2023 la Mănăstirea cu hramul «Schimbarea la Faţă» a Domnului, din Muntele Ceahlău, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ne îndemna să tindem a ne ridica în duh şi în adevăr, ca o stare duhovnicească sublimă, să urcăm pe Muntele cel sfânt al Taborului românesc şi să ne îndreptăm spre singurătate, ca un spaţiu şi un timp al rugăciunii, tocmai pentru a urma exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care simţea ca un impuls dorinţa de a se retrage în pustie şi în singurătate, pentru a Se ruga la Tatăl ceresc, iar, cu atât mai mult, noi, oamenii care supravieţuim în tumultul unei vieţi zgomotoase şi temătoare, într-o lume a fricilor maladive, avem nevoie să stăruim şi mai mult a ne îndrepta către un spaţiu şi un timp de singurătate, de tăcere, de linişte exterioară, tocmai pentru a dobândi liniştea lăuntrică! Potrivit unui sondaj care a fost realizat în urmă cu cinci ani în SUA, 54% dintre repondenți au declarat că nimeni nu îi cunoaște cu adevărat, iar 4 din 10 persoane simt că le lipsesc relațiile sociale sau că relațiile interpersonale pe care le au, nu sunt autentice şi nici utile! Deși petrecem din ce în ce mai mult timp pe rețele sociale virtuale, pe magistrale digitale şi se pare că ne apasă tot mai mult singurătatea când resimțim lipsa unei interacțiuni reale cu alți oameni. O serie de studii psiho-sociologice recente demonstrează că nivelul de singurătate pe care îl resimţim depinde de vârstă, gen și cultură/societate. Pe baza rezultatelor sondajelor de opinie prin care au fost intervievate aproape cincizeci de mii de persoane din 237 de țări, insule și teritorii, subiecţii au răspuns la întrebări despre frecvența, durata și intensitatea cu care se simt singuri şi izolaţi! În mod surprinzător, una dintre cele mai interesante concluzii ale studiului mai sus amintit se referă la influența vârstei asupra sentimentului de singurătate, o concluzie care contrazice ideea larg răspândită şi mult mediatizată în ţările dezvoltate, că bătrânii se simt singuri şi izolaţi, chiar dacă sunt aruncaţi în «azilele morţii», aşa cum se întâmplă pe la noi! Acelaşi studiu concluzionează că bărbații ar avea un grad mai ridicat de singurătate decât femeile, iar, o posibilă explicație în acest sens ar avea în vedere faptul că în majoritatea culturilor, fetele sunt încurajate să-și dezvolte abilitățile socio-emoționale, mai mult decât băieții, iar, ca urmare, femeile au în general o rețea socială mai largă decât bărbații! (sic!!). În mod paradoxal, tinerii se simt mai singuri decât persoanele de vârstă mijlocie sau chiar decât cei aflaţi la vârsta senectuţii, ceea ce ar explica şi numărul întristător de mare al sinuciderilor din rândul tinerilor! Se pare că adolescenții și tinerii se pot simți tot mai singuri din cauza provocărilor cu care se confruntă în această etapă a vieții, prin desprinderea de familie, începerea stuiilor sau prin căutarea unui loc de muncă!
Ortodoxia pecetluieşte întâlnirea omului cu Dumnezeu în iubire!
În opinia specialiştilor, nivelul de singurătate la vârste înaintate depinde de felul în care bătrânețea este percepută la nivel social. Tocmai de aceea, studiul se referă şi la relația dintre singurătate și tipul de societate în care trăiesc oamenii, la tipul de cultură şi gradul de civilizaţie, deoarece, tipul de societate în care trăim influențează şi arată, cât de singuri suntem în societatea de astăzi! De altfel, societățile pot fi analizate şi în funcție de importanța și semnificația pe care le oferă relațiilor interpersonale, mai ales că societățile «individualiste» de tip capitalist, care se consideră democratice, dar, fără a fi expresia fericită a puterii celor mulţi şi truditori, ci, a puterii celor puţini şi bogaţi, sunt acelea în care accentul este pus pe independența afacerilor și autosuficiența orgoliilor hrănite cu bani, dar, în care structurile şi rețelele sociale sunt formate mai ales prin alegeri personale. Societățile bazate pe credinţa în Dumnezeu şi pe iubirea aproapelui sunt cele în care interdependența dintre oameni este încurajată și în care rețelele sociale predominante sunt familia și alte grupuri (religioase, de exemplu!). Studiul mai arată că persoanele care trăiesc în societăți individualiste se simt mai singure decât persoanele care trăiesc în societățile bazate pe comuniunea spirituală şi pe credinţa în Dumnezeu! Pentru că o asemenea comuniune spiritual mă apropie sufleteşte de gândirea teologico-filosofică a Părintelui Dumitru Stăniloae, voi concluziona cu faptul că prin cuvintele Sale, prin învăţătura Sa, Mântuitorul a indicat nu numai fericirea în comuniune, ca o ţintă finală a omului, iar pe aceasta ca fiind similară cu comunicarea cu Dumnezeu şi cu semenii, deoarece, prin depăşirea sentimentului de singurătate, omul accede la o serie de moduri concrete de convieţuire, prin care poate ajunge la fericire! Toate formele de socializare şi de apropiere dintre oameni înseamnă căile păcii şi toate sunt moduri de deschidere iubitoare a inimii spre semenul nostru! Prin aceasta, omul Îl vede pe Dumnezeu şi se deschide Lui, mai ales că multe dintre aceste moduri par să indice un raport direct al omului cu Dumnezeu! Desigur, o teologie ortodoxă cu privire la singurătate şi la sentimentul însingurării este de mare actualitate, iar, cu un har deosebit, Părintele Dumitru Stăniloae reuşeşte să surprindă specificul neamului nostru în raport cu cele vecine, al ortodoxiei româneşti între celelalte popoare ortodoxe şi al ortodoxiei faţă de catolicism şi protestantism, mai ales că marele teolog şi profundul gânditor al textelor scripturistice, nu are nevoie de o prezentare, personalitatea sa remarcabilă şi vasta sa operă fiind recunoscute în toată lumea ortodoxă! Întreaga sa viaţă şi-a jertfit-o pe altarul credinţei şi al neamului, pecetluind cu însăşi trăirea şi exemplul său cele scrise dintr-o perspectivă ortodoxă, ca singură păstrătoare a Adevărului, care pecetluieşte întâlnirea omului cu Dumnezeu în iubire, care nu e detaşată de efortul pentru depăşirea însingurării omului modern, şi chiar dacă unele exemple par să indice că iubitorul de oameni îşi găseşte fericirea în întalnirea cu omul iubit, uitându-L uneori pe Dumnezeu, totuşi, întâlnirea iubitoare cu omul însingurat şi iubit, nu poate fi în afara întâlnirii cu Atotputernicul Dumnezeu!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
