Sâmbătă, seară superbă la Târgu-Jiu, nu numai prin atmosfera de primăvară care a cuprins oraşul, ci mai ales pentru cei care au participat la spectacolul oferit de Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”.
S-a jucat, în premieră naţională, piesa „Noaptea de la Valognes” de Eric Emmanuel Schmitt, în regia lui Horaţiu Ioan Apan, scenografia fiind asigurată de Vioara Bara. Sala, desigur, plină, a fost încă un semn că teatrul este aici o artă cu mulţi şi fideli adepţi. O premieră este întotdeauna un tărâm dominat de emoţii, ale celor care aşteaptă intrarea în lumea propusă de piesă, dar şi ale celor care trudesc spre înfăptuirea scenică a acestei lumi, prin personajele cărora le dau viaţă. „Filosofia pretinde a explica lumea, teatrul, să o reprezinte. Am combinat cele două într-o modalitate de a încerca reflectarea condiţiei umane 
pe scenă, adăugând cugetările proprii, exprimând speranţele mele şi neliniştile, cu umor şi luminozitate apropriindu-mă de paradoxurile vieţii noastre…” – aşa îşi argumenta Eric Emmanuel Schmitt demersul său dramatic, ori, dacă ar fi să mă refer la piesa “Noaptea de la Valognes”, aş putea spune că doctorul în filosofie a încercat să-l extragă pe Don Juan din zofos (întuneric) către sofos (înţelepciune sau mai degrabă luminare), prin philia (iubire). Chiar dacă meritul pentru reuşita reprezentaţiei oferite târgujienilor aflaţi în sală, nu numai sâmbătă, ci şi în zilele următoare, revine întregii trupe şi echipei tehnice, nu pot să nu subliniez interpretările excelente (desigur notabile şi prin rolurile în care au fost distribuiţi) ale lui Marian Negrescu – Don Juan şi Irina Naum – Angelique de Chiffreville, copila aleasă ca unealtă a răzbunării, nevinovată, fericită, îndrăgostită, extaziată, pătimaşă şi dezamăgită, rănită, rece – acestea fiind stările reliefate cu mult talent în rolul său. Monologul personajului-simbol, cu care îşi face intrarea, prin interpretarea echilibrată în tempoul meditativ, bine acordată cu mişcarea şi expresivitatea nonverbală, cred că reprezintă un centru de greutate al acestei compoziţii scenice, Marian Negrescu reuşind sa-i confere personajului din acel moment un atu esenţial în faţa juraţilor (spectatori). Piesa este structurată într-un fel de proces unic, la care participă victimele-acuzatoare, judecătoare şi executante a sentinţei, Don Juan neavând ca apărare decât conştiinţa (Sganarelle – valetul) şi sentimentul răvăşit al iubirii neîmplinite. O apariţie inedită vizavi de rolurile de până acum (alte ipostaze), prin dezvăluirea unei palete interpretative bogate, o are Simona Urs în personajul iniţiatoarei procesului şi incitatoarei Ducese de Vaubricourt care-şi aduce ca aliate încă patru colege de suferinţă avide de revanşă asupra seducătorului. Dar cum orice întreg (spectacolul) este alcătuit din părţi, fiecare din ele fiind importante pentru forma finală, Mădălina Ciobănuc (călugăriţa cea năbădăioasă), Rodica Adriana Negrescu (nobila frivolă), Mariana Ghiţulescu (romanciera romantică), Monica Sfetcu (dama cu coliere), Cosmin Brehuţa (cavalerul tristei iubiri), Eugen Titu (martorul apărării, valetul-cronicar, conştiinţa cea de pe urmă!) reuşesc întru totul să întruchipeze personajele-surpriză, eroii fără de care lupta nu are nici un sens. Laudabile apariţii sunt si cele ale elevelor de la Liceul de Muzică şi Atre Plastice, Frunză Georgiana Valentina şi Guţu Luiza. Trecând peste mici dileme, inerente unei premiere, seara teatrală de la Târgu-Jiu s-a dovedit din nou plină de calităţi interpretative, actorii răspunzând bine baghetei magice a regizorului Horaţiu Ioan Apan, cel ce ne introduce cu viziunea lui în lumea plăsmuită de Eric Emmanuel Schmitt, la câteva zile distanţă de momentul în care autorul împlineşte 52 de ani (născut pe 28 martie, 1960, în Sainte-Foy-lès-Lyon, Rhône, Franţa). Dacă vreţi să participaţi la toate acestea, nu aveţi decât să poftiţi în sala de teatru, la castelul doamnei Ducese de Vaubricourt, acolo aflând răspunsuri la întrebarea permanentă: Ce tot caută Don Juan?
“Nu caut nimic, iau merele din pom şi le mănânc, pentru că mi-e foame”
„Vreţi ca lupul să se transforme în timp ce mieii rămân la fel?”
Viorel Surdoiu
