Peste 200 de polițiști gorjeni au fost mobilizați, ieri dimineață, pentru o anchetă de amploare ce vizează nu mai puțin de 24 de persoane suspectate de braconaj la nivelul județului, la 44 de adrese fiind efectuate percheziții domiciliare încă de la primele ore ale zilei.
Oamenii legii au pornit în căutarea celor care în ultimele săptămâni au mers în pădurile județului, în special în zonele Negomir, Dragotești, Mătăsari și Bâlteni, pentru a împușca animale sălbatice, cerbii și căprioarele fiind cele mai preferate de către aceștia. Lucrul respectiv a fost evidențiat și de “prada” pe care polițiștii au ridicat-o de la cei suspectați de astfel de fapte, la sediul IPJ Gorj fiind aduși nu doar suspecții, ci și trofeele de vânătoare ale acestora. Saci din care ieșeau coarnele de cerb au putut fi observate de orice trecător în momentul în care polițiștii au ajuns la sediul inspectoratului atât cu “prada”, cât și cu suspecții, din locuințele acestora fiind ridicate nu doar cantități mari de carne, ci și armele folosite în acțiunile de braconaj.
Aceeași soartă au avut-o și cei care braconau în apele Jiului cu năvoade sau alte unelte de pescuit interzise de legislație, aseară târziu anchetatorii urmând să ia o decizie cu privire la numărul celor pe care urmau să îi rețină în acest dosar, în funcție de probele strânse în cursul zilei și anterior.
“În această dimineaţă, peste 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, sub supravegherea procurorilor, efectuează 44 de percheziţii, pe raza judeţului, la persoane bănuite de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive şi comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit, de către persoane neautorizate, a năvoadelor şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în perioada noiembrie 2015 – martie a.c., cei în cauză ar fi participat la acte de braconaj pe raza fondurilor cinegetice din zona comunelor Mătăsari, Dragoteşti, Rovinari, Negomir şi Bâlteni. Prejudiciul cauzat prin săvârşirea acestor activităţi infracţionale este de aproximativ 250.000 de lei. Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”, a comunicat IPJ Gorj.
Gelu Ionescu