Deschiderea noului an şcolar 2017-2018, la Liceul Tehnologic din Ţicleni – “Trăim bucuria firească şi emoţia unui început plin de speranţe şi de provocări”

784

În ziua deschiderii noului an şcolar, Liceul Tehnologic din Ţicleni a îmbrăcat haine de sărbătoare, pentru a consemna un bilanţ al împlinirilor din anul şcolar care s-a încheiat, dar, şi pentru a proiecta noi perspective în viitor, într-o zi însorită şi plină de bucuria revederii, în cadrul unei festivităţi la care au fost prezenţi elevi, cadre didactice, părinţi şi o serie de personalităţi respectate ale unei localităţi cunoscută în decursul trecerii anilor sub semnul unei sintagme care s-a impus prin termenul de «oraşul petroliştilor»!

“Modele de viaţă şi de viitoare profesii tinerilor”
În cuvântul rostit în faţa celor prezenţi, domnul prof. dr. Mihai Istrate, directorul şcolii, a dat citire, mai întâi, mesajului adresat elevilor de către ministrul Educaţiei Naţionale, prof. Liviu Marian Pop, după care a transmis calde urări de «Bun Venit» şi de succes în activitate «bobocilor» din clasa a IX-a, iar în continuare, în intervenţia sa, managerul instituţiei a marcat cu bucurie momentul unui nou început şi a adresat elevilor îndemnuri de a urma calea cea bună, de a merge cu încredere pe această cale, spunând printre altele: “În prima zi de şcoală a fiecărui an, trăim bucuria firească şi emoţia unui început plin de speranţe şi de provocări! Pentru acest început de an şcolar 2017-2018, îmi exprim încrederea în dăruirea şi în competenţele cadrelor didactice, în buna lor credinţă şi putere de a modela personalităţile elevilor, de a le oferi modele de viaţă şi de viitoare profesii tinerilor.”

“Să fiţi receptivi la sfaturile primite de la profesori, părinţi şi îndrumători, să vă feriţi de «ispitele» acestei lumi şi să vă urmaţi visul”
Vouă, elevilor, vă adresez «provocarea» competiţiei, a muncii, a disciplinei şi a studiului cu seriozitate! Vă îndemn să fiţi receptivi la sfaturile primite de la profesori, părinţi şi îndrumători, să vă feriţi de «ispitele» acestei lumi şi să vă urmaţi visul! Să fiţi sănătoşi, cuminţi, curioşi, motivaţi, pasionaţi şi deştepţi! Primele zile de şcoală, să vă fie plăcute şi să prefigureze pentru fiecare dintre voi, un an şcolar cât mai fructuos! Fie ca împreună: elevi, profesori, părinţi şi comunitate, să ne unim eforturile pentru succes şi reuşită în tot ceea ce vom întreprinde, iar la finele acestui an şcolar, cu multă bucurie, să culegem împreună roadele”! În mesajul adresat elevilor, domnul agent de poliţie, Sorin Filipescu a subliniat necesitatea unui parteneriat viabil între şcoală şi poliţie, pentru a avea un an şcolar în siguranţă, iar doamna doctor Iosefina Porojnicu i-a îndemnat pe elevi să păstreze «o minte sănătoasă într-un corp sănătos», arătând că întotdeauna le sunt deschise şi accesibile şcolarilor cabinetele medicale pentru îngrijirea sănătăţii, pentru ca elevii să fie într-o stare fizică şi mentală pozitivă!

“Iar la finele acestui an şcolar, cu multă bucurie, să culegem împreună roadele”
Desemnat cu un an în urmă, printr-un ordin al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice cu titulatura de «Şcoală Europeană», pentru o perioadă de trei ani, chiar dacă uneori a fost blamat acele publicaţii «specializate», ca un semn că şi aici sunt unele aspecte disciplinare care trebuiesc remediate, aşa cum trebuie îmbunătăţite şi alte activităţi ale învăţământului românesc, totuşi, în momentul de faţă, Liceul Tehnologic Ţicleni se afirmă prin promovarea unui management instituțional centrat pe dezvoltarea dimensiunii europene a educației, prin promovarea experienţelor pozitive ale şcolilor implicate în derularea proiectelor finanţate prin programe europene şi încurajarea utilizării rezultatelor, a produselor finale și a schimbului de bune practici în activitatea didactică, prin promovarea imaginii instituţiilor de învăţământ preuniversitar cu iniţiative remarcate în activitatea de cooperare europeană şi/sau în derularea de proiecte finanţate prin programe europene, ceea ce dă speranţe colectivului de cadre didactice şi elevilor pe care acestea îi îndrumă! Să mai amintim că după ce a înmânat diplome de merit elevilor care s-au remarcat la învăţătură şi disciplină în anul anterior, directorul unităţii de învăţământ a precizat faptul că Liceul Tehnologic Ţicleni a obţinut anul acesta, la examenul de bacalaureat, unul dintre cele mai ridicate procente de promovabilitate, iar în următoarea perioadă, va fi demarat un program intensiv pentru pregătirea concursurilor şcolare şi mai ales a examenului de bacalaureat din vara viitoare.
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here