Producătorii, importatorii şi distribuitorii de autoturisme au putut depune cereri, în vederea validării solicitanţilor producători, în cadrul “Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional”, până ieri. Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu tichetele vor fi alocate electronic în funcţie de cerere, iar cei care se vor să cumpere un autoturism nou vor primi pentru maşina casată 6.500 de lei.
Administraţia Fondului pentru Mediu a încheiat sesiunea de validare a solicitanţilor producători, în cadrul “Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional”. Dealerii şi-au putut depune dosarul până la data de 31 martie 2014.
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus alocarea unui număr de 17.000 de tichete pentru persoane fizice şi 3.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de AFM. Proprietarii care au o maşină mai veche de opt ani trebuie să se înscrie pe lista unui dealer din program. Autoturismul vechi va fi apoi casat, iar poliţia îl va radia. Dacă proprietarul nu îşi doreşte o maşină nouă, ci doar să o vândă pe cea veche, atunci trebuie să găsească o persoană căreia să îi cedeze dreptul de a beneficia de prima de casare. Condiţiile de participare la programul “Rabla 2014”, precum şi documentele pe care trebuie să le depună producătorii sau dealerii auto pot fi găsite în Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, publicat pe site-ul AFM.
Anul trecut, tichetele Rabla au fost distribuite colectorilor în funcţie de numărul autovehiculelor uzate din fiecare judeţ, criteriu după care urmau să fie distribuite şi dealerilor auto anul acesta, conform proiectului Ghidului de finanţare pentru Rabla pus în dezbatere publică în 5 martie. În urma dezbaterii publice, s-a hotărât ca toate tichetele să fie la dispoziţia oricărui dealer, în funcţie de cerere. Totodată, spre deosebire de anul trecut, tichetele nu vor mai fi distribuite în etape, ci vor fi toate disponibile de la lansarea programului.
Andrada Bărăitaru