Social-democrații din Consiliul Local Târgu-Jiu au decis! Vor face majoritate în acest organism cu ALDE, urmând să cedeze partidului lui Dian Popescu și Marius Borcan un post de viceprimar. PSD-ALDE ar avea împreună 12 consilieri și majoritatea în Consiliul Local. Ca anexă a alianței ar putea intra și PSRo, asta după ce Marian Rotaru va bate palma cu Ion Călinoiu pentru Consiliul Județean Gorj.
Marele deal dintre PSD și ALDE a fost recunoscut ieri de primarul municipiului Târgu-Jiu, liderul PSD Gorj, Florin Cârciumaru. Edilul aflat la al cincilea mandat a declarat, miercuri, fără rețineri, în Consiliul Local, că social-democraţii vor face alianţă cu ALDE pentru a-şi asigura majoritatea, PSD-ul având deja un protocol semnat cu această alianță. Colaborarea a fost anunțată deja președintelui PSD, Liviu Dragnea, chiar dacă Florin Cârciumaru nu a fost mulțumit de numărul de consilieri scoși la municipiu. “Președintele Dragnea ne-a felicitat, pentru că dumnealui a urmărit desfăşurarea campaniei de la Gorj. Ne-a felicitat pentru modul în care ne-am organizat şi am făcut faţă la toate atacurile care au venit din partea adversarilor politici şi, mai mult, am şi câştigat. Vom câştiga în urma negocierilor şi preşedinţia CJ, primăria reşedinţă de judeţ am câştigat-o, deci noi suntem mulţumiţi. Suntem mulţumiţi şi de numărul de consilieri obţinut, niciodată nu am avut mai mult de 16 consilieri la CJ, am scos un rezultat destul de bun, nu suntem mulţumiţi de numărul scos la nivel de municipiu, dar pe baza alianţei pe care o avem cu ALDE vom avea în continuare majoritate şi la municipiu”, a spus Florin Cârciumaru.
De altfel, Cârciumaru a câștigat primăria cu 41,20%, iar votul politic din Consiliul Local a fost de 39,13% și 10 mandate de consilieri. În CL Târgu-Jiu intră, de drept, Florin Cârciumaru, Aurel Popescu, Adrian Tudor -Drăghici, Viorel Petcu, Cristian Toader Pasti, Mihai Gherghe, Gheorghe Udrescu, Liliana Luca, Constantin Ștefan, Petrișor Dincă Roibu. La retragerea lui Cârciumaru, care urcă în fotoliul de primar, locul zece este ocupat de către Iulia Vână-Dumitrașcu. Alexandru Picui a fost la limita intrării în CL, dar PSD a obținut opt mandate plus două la redistribuire. De la ALDE intră Edi Lădaru și Ion Pârcălăboiu asta dacă Dorin Tașcău preferă Consiliul Județean Gorj.
A.Stoica