„Corala Gorjeană”, la a IX-a ediţie

464

Formaţiile corale de adulţi sau copii din judeţ sunt invitate să participe la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului-concurs al formaţiilor şi grupurilor corale „Corala Gorjeană”. Manifestarea se va desfăşura în data de 18 decembrie, începând cu orele 17:30, la Cercul Militar Târgu-Jiu.

Festivalul-concurs al formaţiilor şi grupurilor corale „Corala Gorjeană” este organizat de către Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” şi Cercul Militar Târgu-Jiu şi are drept scop revitalizarea mişcării corale de amatori, atât la nivelul şcolilor generale, cât şi al liceelor şi aşezămintelor de cultură. Manifestarea este deschisă tuturor formaţiilor corale de adulţi sau copii şi se va desfăşura pe trei secţiuni: coruri mixte mari şi de cameră, coruri pe voci egale şi grupuri corale mixte şi grupuri pe voci egale. Repertoriul va cuprinde trei piese: o piesă din repertoriul naţional, o piesă din repertoriul internaţional şi o piesă din repertoriul sărbătorilor de iarnă. Pentru înscrierea în concurs, formaţiile vor expedia Fişa de participare, pe adresa C.J.C.P.C.T. Gorj, str. Eroilor nr.15, CP. 210135, Târgu-Jiu, judeţul Gorj. Juriul va fi alcătuit din personalităţi ale culturii gorjene, iar jurizarea se va face ţinând seama de repertoriu, valoarea interpretării şi ţinuta scenică. Se vor acorda câte trei premii pentru fiecare secţiune: Premiul I, Premiul II şi Premiul III. De asemenea, va fi acordat un premiu pentru formaţie corală nou înfiinţată, oferit de CJCPCT Gorj, precum şi un premiu special, oferit de I.Ş.J. Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here