Consistoriul Eparhial l-a caterisit pe preotul Garnizoanei Târgu-Jiu, inculpatul Belgiu vrea să-i ia locul

1849

Constantin Măgdoiu, preotul Garnizoanei Târgu-Jiu, a fost caterisit, săptămâna trecută, de către Consistoriul Eparhial. Acesta nu mai are voie să slujească și astfel a rămas și fără locul de muncă ocupat la biserica garnizoanei. Restricția impusă preotului militar nu se aplică doar pentru biserica în cauză, Măgdoiu având interdicție acum și de a se muta la o altă biserică ortodoxă pentru a oficia nunți civile, de exemplu. Caterisirea lui Măgdoiu l-a determinat însă pe răspopitul Antonică Belgiu, inculpat într-un dosar penal, reținut 24 de ore în arestul IPJ Gorj, în vara anului trecut, pentru furt, să încerce să-i ia locul lui Măgdoiu, acesta slujind, benevol, în biserica garnizoanei, chiar la finalul săptămânii trecute. Mitropolia Olteniei va trebui să stabilească însă, în perioada următoare, cine îi va lua, oficial, locul preotului Măgdoiu, acuzat de către superiorii bisericești de gestiune frauduloasă, nou numitul fiind obligat însă să întrunească condițiile de integritate impuse de obiectivul militar în cauză.

Preotul militar Constantin Măgdoiu a fost aspru sancționat de oficialii bisericești, el fiind găsit vinovat, chiar săptămâna trecută, pentru felul în care a utilizat fondurile angajaților Garnizoanei Târgu-Jiu, cu peste șase ani în urmă, banii trebuind a fi folosiți doar la ridicarea lăcașului de cult. Asta, după ce, împotriva lui Măgdoiu s-au făcut niște sesizări, anul trecut, reclamațiile fiind apoi analizate în Consiliul Eparhial al Mitropoliei Olteniei. Organismul în cauză a decis să-l suspende pe Măgdoiu din activitate, lucru care a fost pus pe tapet, apoi, și în tribunalul bisericesc, adică în Consistoriul Eparhial, care a amânat aproape un an luarea unei decizii în acest sens. În final, săptămâna trecută, organismul în cauză a decis că preotul militar trebuie caterisit.
Reamintim că, locotenent colonel Constantin Măgdoiu fusese, timp de aproape un an, doar suspendat de către Mitropolia Olteniei, acesta nemaiavând voie, până recent, să slujească în biserică, ci doar să poarte reverenda. Preotul gorjean a fost însă judecat de reprezentanții BOR, el fiind acuzat de gestiune frauduloasă, asta legat de felul în care a utilizat fondurile pentru ridicarea bisericii din incinta Garnizoanei Târgu-Jiu.

A pierdut la instanța civilă
În paralel, anul trecut, Măgdoiu și-a căutat dreptate și la instanțele civile, dar a pierdut procesul cu Mitropolia Olteniei atât la Tribunalul Gorj, cât și la Judecătoria Craiova. Ambele instanțe nu i-au dat dreptate lui Măgdoiu, care cere să fie repus, prin ordonanță președințială, în drepturi, el solicitând astfel să i se revoce suspendarea.
Ultima lovitură a primit-o însă chiar de la proprii superiori care au decis, fără remușcări, să-l dezbrace de tot pe Măgdoiu de haina preoțească.

Ctitor doar pe peretele bisericii!
În ultimii ani, preotul militar Constantin Măgdoiu a fost de mai multe ori criticat atât pentru felul în care a cheltuit banii pentru ridicarea lăcașului de cult, cât și pentru faptul că a găsit de cuviință să-și pună chipul pe unul din pereții bisericii militare. Gestul lui Măgdoiu, care a cerut pictorilor să-i imortalizeze imaginea pe un zid al lăcașului de cult, alături de sfinți, a supărat până și la Mitropolie. Deși, preotul și-a bazat gestul pe o mai veche tradiție, conform căreia ctitorul lăcașului de cult poate să fie pictat în interiorul bisericii, prezența chipului său a creat polemică, știut fiind că ideea acestuia de a construi o biserică a fost înfăptuită cu banii dați de către militarii care lucrează în Gorj, dar și cu ajutorul unor contribuții financiare din partea instituțiilor statului. Chiar și deținuții au lucrat la ridicarea bisericii.

Trimisul Domnului nu a făcut muncă voluntară
Criticile la adresa lui Măgdoiu s-au înmulțit apoi urmare a tarifelor piperate impuse de preot pentru oficierea cununiilor religioase și a botezelor în lăcașul Garnizoanei Târgu-Jiu. Totul a culminat cu interzicerea oficierii aici a nunților celor din afara garnizoanei, cei care nu aveau legătură cu haina militară fiind ținuți dincolo de porțile bisericii care ajunge acum să oficieze gratis doar pentru personalul acesteia. Slujbele nu au mai fost oficiate însă de către Măgdoiu, ci de un alt preot din Târgu-Jiu, adus aici doar la evenimentele respective.

belgiu2Belgiu, slujbe gratis pentru militari
În lipsa unui preot, după caterisirea lui Măgdoiu, Mitropolia Olteniei a apelat, însă la finalul săptămânii, la rezerva Antonică Belgiu. Fost preot şi fost primar al comunei gorjene Fărcăşeşti, chiar reţinut pentru 24 de ore, în vara anului trecut, pentru furt de lemne, Belgiu a acceptat să presteze gratis pentru militarii Garnizoanei Târgu-Jiu, unitate etalon.
În ce privește însă păstrarea acestui loc de muncă, Belgiu nu poate fi numit în locul lui Măgdoiu, urmare a problemelor penale pe care încă le are. De altfel, la finalul lunii trecute, Primăria Fărcășești îi cerea, în instanță, lui Belgiu să presteze muncă în folosul comunității pentru o datorie avută către instituția publică.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.