Trei conducători auto s-au ales cu dosar penal zilele trecute, după ce au încălcat legislaţia rutieră. Printre aceştia se află un adolescent în vârstă de 17 ani, depistat în timp ce conducea o motocicletă cu număr fals de înmatriculare, fără a avea permis de conducere, şi un gorjean din Mătăsari, prins mort de beat la volan.
Primul care s-a ales cu dosar penal a fost adolescentul în vârstă de 17 ani, prins în după-amiaza zilei de 5 octombrie de poliţiştii târgujieni în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată şi cu număr fals de înmatriculare pe B-dul Ecaterina Teodoroiu din municipiu. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au mai stabilit şi că adolescentul nu avea dreptul să conducă un astfel de vehicul, deoarece nu deţine permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice. „Poliţiştii au întocmit pe numele suspectului minor, dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor conducere pe drumurile publice a unei motociclete neînmatriculate de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
La volan, cu o alcoolemie de 0,93 mg/l
Câteva ore mai târziu, în timp ce acţionau pe DJ 673 A, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 32 ani, din localitate, care conducea un autoturism deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. „Testat cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii l-au condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării. De asemenea, pe numele persoanei în cauză a fost constituit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tot cu dosar penal s-a ales şi un conducător auto din judeţul Constanţa, prins de poliţiştii gorjeni în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 6B, pe raza comunei Cruşeţ, asta deşi avea permisul de conducere suspendat.
R.L.