Condamnatul Negrescu nu se mişcă fără avocat

459

Recent condamnat la un an de închisoare cu suspendare, cu trei ani de încercare şi interzicerea unor drepturi, dar şi la muncă în folosul comunităţii pentru recuperarea prejudiciului creat municipalităţii prin banii încasaţi de el pe nedrept, directorul Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu îşi aşteaptă acum o nouă sentinţă. Cea a Primăriei Târgu-Jiu, autorităţile luând în calcul să-l sancţioneze pe manager, cu atât mai mult cu cât instanţa l-a asimilat cu calitatea de funcţionar public, fapt care impune factorilor de decizie suspendarea lui Marian Negrescu din funcţie(pe legea funcţionarului public), pe perioada procesului său penal. Deja autorităţile au anunţat pe 8 iulie că soarta lui Negrescu se va decide după o consultare internă, motiv pentru care, ieri, directorul teatrului a şi fost chemat la Primăria Târgu-Jiu, de către viceprimarul Aurel Popescu, pentru discuţii legate de o potenţială sancţiune. Negrescu nu s-a dus imediat, ci şi-a chemat de urgenţă, la birou, avocatul, Ştefan Motăţăianu venind la acesta cu sentinţa pe care trebuia să o prezinte autorităţilor. Cert este că susţinerea lui Negrescu la autorităţi este tot mai slabă în ultimul timp, asta deoarece teatrul a fost supus unui audit intern impus de primărie, banii solicitaţi de manager, pe diverse, nu i se mai aprobă, iar procesul acestuia cu primăria a dezgustat şi mai mult funcţionarii şi conducerea instituţiei. Singura problemă nu este pedepsirea managerului, ci găsirea unui înlocuitor pentru aceasta în momentul în care sancţiunea va fi pusă în aplicare.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here