Candidatul PMP la Primăria Târgu-Jiu riscă desfacerea disciplinară a unicului contract de muncă

861

Asociația Ad Astra a cercetătorilor de pretutindeni cere, acum, Ministerului Educației să ia măsuri față de Liviu Andrei, candidat PMP la Primăria Târgu-Jiu, rămas doar profesor la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad, pentru că în cazul lui există, din 2012, o hotărâre dată de Consiliul Național de Etică, care stabilește că acesta a plagiat. Asociația solicită ministerului să oblige universitatea arădeană să retragă titlul de profesor universitar al cadrului didactic din Gorj și să îi desfacă disciplinar acestuia singurul contract de muncă pe care acesta îl mai are. Liviu Andrei a fost până în februarie subprefect al Capitalei, post la care a renunțat pentru prezenta candidatură.

Ad Astra a cerut, luni, Ministerului Educației, să suspende pe o perioadă de 3 ani dreptul lui Liviu Andrei de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control sau ca membru în comisii de concurs. Asociația a mai formulat și o petiție și spre Curtea de Conturi a României, prin care îi atrage atenția cu privire la o serie de cheltuieli din cadrul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad, care, pe parcursul a 4 ani, a “direcționat ilegal fonduri publice” către Andrei Liviu Vasile.
Deocamdată solicitarea Ad Astra nu a mișcat nici Ministerul Educației, nici Curtea de Conturi și nici Universitatea din Arad, Liviu Andrei având încă un loc de muncă.

Gorjul e obez, Andrei îi pune în mișcare
Liviu Andrei, candidează pentru PMP, atât pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Jiu, cât și pentru Consiliul Local și Consiliul Județean Gorj.
“Gorjul este supraponderal de mulți ani de zile și nu din cauza alimentației. Uneori oamenii recunosc acest lucru, alteori îl ascund, însă adevărul este că obezitatea gorjenilor este dată de apetitul lor politic”, susține, în campanie, profesorul Liviu Andrei, îndemnând gorjenii să mănânce iaurt și mere.
A.Stoica

6 COMENTARII

  1. dOMNILOR VENITI LA PESTISANI SA VEDETI CE CANDIDAT AU LA PRIMARIE,UN MARE PROST…UNUL MAI PROST ARE PND ,,,TARLIE…DIN BOASCA UN HANDICAPAT MINTAL….CARE A PUS PE LISTA DE CONSILIERI TOTI PARAZITI SOCIETATI..

  2. PLAGIATORRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRR!!!
    DOCTOR IN TRANTA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!1
    O NULITATEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!1
    UN OPORTUNIST SI TRASEIST!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here