Înaintea şedinţei de rectificare a bugetului, stabilită ieri, am avut norocul consultării site-ului www.economica.net şi am aflat roadele proastei guvernări a Cabinetului Cioloş. Pe primele şase luni, gaura în bugetul de stat se cifra la aproape un miliard euro! Dar un miliard de dolari cert. La care se mai adaugă peste 430.000 de firme cu conturile blocate.
Iniţial, majoritatea analiştilor şi a oamenilor politici dădeau vina pe i1ncompetenţa membrilor „Guvernului meu!” Totuşi, chibzuind mai mult, s-a conturat opinia că incompetenţa guvernului „varză de Bruxelles” nu explică suficient derapajele pretinşilor tehnocraţi. Totodată se creionează din ce în ce mai mult un curent de opinii care dau vina pe reaua intenţie a Guvernului Cioloş. Nu s-a vorbit explicit despre o posibilă misiune din partea Comisiei Europene de a falimenta şi aşa firava economie românească. Dar, nu este deloc exclus ca lucrurile să stea exact aşa. Şi să se pregătească terenul pentru a apela la noi şi împovărătoare împrumuturi la FMI, la Banca Mondială ori chiar la Comisia Europeană. Aşa cum s-a mai petrecut în 2009!
Fostul Guvern Ponta reuşise să facă din România o ţară cu a doua creştere economică în cadrul Uniunii Europene, să scape de împrumuturile de 20 de miliarde euro. Şi asta deranja enorm. Mai mult, însuşi primul ministru de atunci, Victor Ponta, anunţase că se va renunţa la acordurile cu FMI. Ceea ce i-a fost fatal! O mai făcuse Nicolae Ceauşescu pe vremuri şi îndrăzneala acestuia l-a costat viaţa! Deputatul de Gorj a plătit doar cu funcţia şi cu fabricarea unor dosare la DNA. Iar fostul lui denunţător, ca şi al lui Dan Şova, este recompensat cu o funcţie bănoasă în CEO!
Şi a venit ziua de miercuri, a rectificării bugetare. Deocamdată, România îşi achită dările ca stat membru al Uniunii Europene. Doar că anul acesta n-a accesat decât ZERO euro din împrumuturile nerambursabile ce ni se cuveneau pentru perioada 2013-2017. Iar dacă după alegerile parlamentare din toamnă vom avea parte tot de Dacian Julien Cioloş ca prim ministru la fel se va întâmpla şi în anul anunţat a fi unul greu, de criză 2017!
Ce-ar mai rămâne de făcut? O Moţiune de cenzură a PSD, ALDE, la care-a anunţat că va vota şi UDMR. Nu va fi vorba de schimbarea „Guvernului meu”, dar măcar Guvernul Cioloş – cel mai antinaţional cu putinţă – ar fi obligat să se ocupe doar de treburile curente ale administrării României. Şi n-ar mai avea voie să dea ordonanţe idioate, care să agraveze şi mai rău situaţia economică şi socială a bietei Colonii numită încă România.
Într-o declaraţie recentă, mediocrul preşedinte Klaus Werner Iohannis afirma că „România este un stat liber să-şi aleagă stăpânul”! Să auzi, să citeşti şi să te cruceşti”! Nu alta.
ION PREDOŞANU
P.S. Continuă descreşterea demografică a României. Şi, colac peste pupăză, va continua şi exodul medicilor români în străinătate. Sindicatele din Sănătate au negociat degeaba cu miniştri Sănătăţii – „reformatorul Vlad Voiculescu şi al Muncii, Dragoş Pâslaru.
Sindicatele au recomandat semnarea contractelor pentru gărzile suplimentare. Dar medicii sunt nemulţumiţi şi total dezamăgiţi, considerând înţelegerea un mare fâs! (Ion Predoşanu)