Motto: „Pentru a ține tinerii și adolescenții departe de viciul drogului, care este cel mai nenorocit, trebuie să se investească sume importante de bani. Țări precum Norvegia, dacă nu mă înșel, investesc anual circa 40 de milioane de euro în prevenție. Este un cost social crescut, într-adevărm dar trebuie să învățăm să-l plătim. Dacă nu-l plătim o să vedem generații afectate.” – Cătălin Țone, Expert antidrog
O vorbă din popor ne zice că mai bine mai târziu decât niciodată. Chiar dacă în cazul ravagiilor pe care le face consumul de droguri și alte substanțe interzise în societatea românească e limpede că situația se impunea a fi analizată cu mulți ani în urmă. Și să nu ne îmbătăm cu apă rece, cum că, vezi Doamne, România ar fi fost până acum doar o țară de tranzit pentru droguri și stupefiante, în vreme ce, de fapt, numărul consumatorilor de asemenea substanțe interzise este neașteptat de mare. Și periculos, după cum o dovedesc prea multele cazuri din ultima vreme.
PROMISIUNEA PREȘEDINTELUI IOHANNIS, PRIVIND DEZBATEREA ÎN CSAT PE TEMA DROGURILOR ȘI STUPEFIANTELOR, ÎNTÂRZIATĂ! După groaznicul accident de la stațiunea 2 Mai, a șoferului drogat Vlad Pascu, tânăr de numai 19 ani, care-a făcut două victime pe loc și câțiva răniți, urmat de alte accidente cu șoferi tot drogați, pe la începutul lunii septembrie, Preș. Klaus Werner Iohannis a promis că subiectul consumului de droguri, ce a atins cote alarmante, va fi pus pe ordinea de zi a Consiliului Suprem de Apărare a Țării(CSAT). Abia ieri, miercuri, Administrația Prezidențială a anunțat că CSAT va dezbate joia viitoare, pe 12 octombrie, situația alarmantă a consumului de droguri ca prim punct pe ordinea de zi, la care snt invitate să participe toate instituțiile de forță ale României. Iar ședința CSAT „va fi una de importanță crucială pentru siguranța națională”.
ÎNZESTRAREA ARMATEI ROMÂNIEI, PE ULTIMUL PLAN?! Deci drogurile vor fi primul subiect pe ordinea de zi a ședinței CSAT, a cărei ordine de zi este completată de alte subiecte referitoare la consumul de droguri sau alte substanțe stupefiante de către tineri sau elevi – risc major la adresa siguranței individuale și naționale; evoluțiile privind situația de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei -, implicații pentru România; planul de înzestrare a Armatei României 2024-2033.
În cadrul ședinței CSAT, vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale, a mai menționat Administrația Prezidențială.
ION PREDOȘANU
P.S. FERMIERII ROMÂNI, DESPĂGUBIȚI PENTRU SECETA DIN 2022, DAR NU ȘI PENTRU PIERDERILE PROVOCATE DE IMPORTUL ILEGAL DE CEREALE DIN UCRAINA! Uniunea Europeană a anunțat că dă bani pentru fermierii păgubiți de secetă în anul 2022, după cum a declarat europarlamentarul PUSL Maria Grapini. Din păcate, nu s-a spus o vorbă de pierderile suferite de fermierii români din cauza importurilor ilegale de cereale provenite din Ucraina, pătrunse în România fără taxe vamale și, desigur, fără a respecta normele Uniunii Europene!(Ion Predoșanu)