Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii ajutoarelor naţionale tranzitorii (ANT) în sectorul zootehnic, la speciile bovine şi ovine/caprine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.
Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă ca acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2015 şi a solicitat ANT – sector zootehnic, schema decuplata de producţie, specia bovine, în sectorul carne şi/sau ANT – sectorul zootehnic, schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine, precum şi numărul de animale pentru care se solicită sprijin financiar. De asemenea, prin adeverinţă se confirmă faptul că beneficiarul a ataşat cererii toate documentele prevăzute de legislaţia în vigoare. Banca creditoare acordă beneficiarilor, conform reglementărilor sale interne, credite/facilităţi de finanţare în lei, pentru finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente în procentul stabilit prin regulile proprii din suma prevăzută în adeverinţa eliberată de APIA.
Cuantumul per cap de animal pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne este de 300 lei/cap de bovină, iar cuantumul per cap de animal pentru schema cuplata de producţie, speciile ovine/caprine este de 20 lei/cap de animal. Fermierii care au accesat credite în baza adeverinţelor emise de APIA pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2015 vor putea accesa credite pentru ANT în sectorul zootehnic de la aceeaşi bancă de la care au obţinut creditul anterior.
I.M.