Nu există iubire mai mare decât iubirea de la 16 ani.
Fetele pe atunci înfloresc precum cireşii în aprilie şi băieţii simt cum cresc ca mugurii de magnolie.
Şi părinţii lor se tot întreabă şi-şi amintesc că au fost şi ei odată la vârsta de aur a copiilor lor.
Şi dacă legendele s-au oprit la tragediile lui Euripide sau ale lui Sofocle şi mai încoace la Marele Shakespeare, daţi-mi voie şi mie să vă povestesc o dramă de aici de pe la noi.
Şi dacă cineva, vreunul dintre noi având vârsta apropiată cu această poveste de dragoste şi aţi fost martor la dramă păstraţi o reculegere de două minute pentru cei care au fost.
Ea avea 16 ani. Şi El 18 ani. Neprihăniţi, niciodată până atunci nu ştiau ce înseamnă El să sărute o fată şi Ea să sărute un băiat.
Dar s-a întâmplat… Era o noapte cu lună plină, nu ştiu dacă de vară, dar era cald cum se mai întâmplă decât o dată la o sută de ani.
Şi El visa şi Ea la fel visa şi s-au întâlnit în acelaşi vis la poarta Ei, sub un dud fermecat, nopţile de vară fiind prea scurte pentru doi tineri ai căror părinţi adorm să tai calul lângă ei, după o zi de muncă la coasă.
Şi ei, cei doi tineri adormeau îmbrăţişaţi, El spunându-i ei poezie şi Ea spunându-i lui şi mai mult suspinând, Da Dragul meu, e adevărat…
Şi cocoşii cântau în zori şi Poetul adormea în braţe cu Ea, cea mai frumoasă fecioară din câte fete erau în acel sat.
Şi timpul curgea rar, la 18 ani nici un ceas nu măsoară timpul în defavoarea celor tineri şi dacă vreun bătrân se mută de aici dincolo toţi se împacă cu gândul acela şi spun aşa a fost să fie, roata e mereu care se învârte.
Şi Ea i-a jurat lui şi El i-a jurat Ei dragoste veşnică şi iubire pe acest Pământ, după cum citeau şi se minunau că au existat în lume de peste veacuri părinţi care n-au vrut ca odraslele lor să se împreuneze, fie că avea Ea prea multă avere şi El era lipit pământului sau invers.
Dar El şi Ea aveau numai cât trebuia, adică numai dragoste. De aceea erau mulţumiţi.
Şi totuşi Ursitoarele s-au ţinut de cuvânt. Sau poate babele. Pentru că atunci când se încăierau câinii în drum era câte o babă care lua tină şi o păstra pentru cine voia ea să se urască de moarte, frate cu frate, fiu cu tată sau doi vecini şi dacă trecea o vacă cu ugerele pline de lapte, ele asmuţeau şerpii şi vaca ajungea acasă fără pic de lapte în ţâţe.
Şi mai erau şi alte blesteme cunoscute sau vrăji de stins lumânarea în apa întoarsă de pe ciutura morii de cumva o fată mare iubea pe un bărbat însurat care ţinea aşa de mult la nevastă şi fata mare chiar dacă bărbatul şi nevasta aveau doi-trei copii voia să-l aibă de soţ.
Şi cei doi tineri, Ea de 16 ani şi El de 18 ani s-au împreunat sub un tei, era un singur tei cu frunza lată în acel sat.
Şi El a trebuit să plece în armată. Şi când s-a întors, Ea avea un băiat care aşa de mult semăna cu El şi pentru că din prima zi când s-au întâlnit i-a zis Tată, ce a fost să se întâmple s-a întâmplat.
Însă părinţii lui nici n-au vrut să audă că Ea era săracă şi el era bogat. Şi o altă Ea avea pregătită pentru El.
Şi nunţile în aceeaşi Duminică au fost două. El cu cealaltă, Ea cu altul.
Şi Ea s-a întâlnit cu El sub acelaşi tei cu frunza lată, singurul tei din acel sat care acum, după 40 de ani înflorise cu toate că era toamnă, amintindu-şi Ea de El şi El de Ea.
Şi de atunci se povesteşte în acel sat de doi bătrâni şi de nunta lor. Ea într-o rochie albă de mireasă şi El se mai află şi acum o fotografie într-un castel de piatră îmbrăcat cu nădragi de aba şi cu o cămaşă cusută cu acu cu şebac, pe la guler şi pe piept.
Şi între ei adică între El şi Ea, cu amândoi de mână, era u fecior tânăr, iar eu de la această taină o am aflat.
ION CĂPRUCIU
