Amenzi de peste 2.500 de lei, aplicate de jandarmi

467

Pescuitul fără permis, provocarea de scandal şi comercializarea de produse alimentare şi parfumuri expirate. Acestea sunt faptele pentru care jandarmii gorjeni au aplicat zilele trecute mai multe sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 2.500 de lei.

Patru sancţiuni, în valoare de 1.200 de lei, au fost aplicate de jandarmi unor localnici din Pojogeni, Turceni şi Tismana, prinşi la pescuit fără permis. „P.D., de 47 de ani, H.C.A., de 35 de ani, ambii domiciliați în localitatea Pojogeni, judeţul Gorj, O.D., de 34 ani, domiciliat în localitatea Turceni şi B.V., de 39 ani, domiciliat în oraşul Tismana, au fost sancţionaţi contravenţional, conform O.U.G. 23/2008, cu amendă în valoare de 300 lei, fiecare, deoarece au pescuit utilizând undiţe fixe pe râul Jiu, fără a poseda permis sau autorizaţie de pescuit”, a anunţat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.

Adolescentă de 17 ani, amendată pentru scandal
O altă amendă, de această dată în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată de jandarmi unei adolescente în vârstă de 17 ani, din Scoarţa, care a făcut scandal pe o stradă din municipiul Târgu-Jiu. „B.C.R., în vârstă de 17 ani, domiciliată în comuna Scoarţa, judeţul Gorj, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei, conform Legii 61/1991 R, deoarece, în timp ce se afla pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Târgu-Jiu, a provocat scandal împreună cu alte două persoane de 24 respectiv 32 ani”, a precizat Alin Ivan.

Vindeau parfumuri şi produse alimentare expirate
Sancţionate de jandarmi au fost şi două femei, una în vârstă de 47 de ani, din comuna Alunu, şi cealaltă în vârstă de 35 de ani, domiciliată în oraşul Berbeşti, din judeţul Vâlcea, care au expus spre vânzare diferite parfumuri şi produse alimentare, cu termen de valabilitate expirat. Cele două femei au fost sancţionate cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei şi avertisment scris.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here