Ambasadori străini, prezenţi la vernisajul „Atelierelor Brâncuşi”

512

Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Institutul Cultural Român, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, organizează până la finele acestei luni „Atelierele Brâncuşi”.

Ediţia din acest an a debutat cu Simpozionul Internaţional de Sculptură, urmând ca de luni, Tabăra Internaţională de Pictură de la Rânca să-şi deschidă porţile. La finalul celor două evenimente, la vernisajul operelor ce vor ieşi din mâinile sculptorilor şi pictorilor prezenţi în aceste săptămâni pe meleagurile gorjeneşti, au fost invitaţi ambasadori ai mai multor state.
„De pe 22 august, începe Tabăra Internaţională de Pictură, derulată tot în cadrul Atelierelor Brâncuşi, în parteneriat cu UAP filiala Târgu-Jiu. Vom avea pictori din Italia, Polonia care vor fi prezenţi în Gorj şi vor lăsa nişte lucrări în patrimoniul municipiului Târgu-Jiu. Pe 31 august la vernisajul Taberei de sculptură şi Pictură deja şi-au anunţat prezenţa reprezentanţi ai Ambasadei Indiei pentru că avem un artist din India, vizita este anunţată la nivel de ambasador. Aşteptăm confirmări şi din partea ambasadelor Poloniei, Lituaniei, Greciei, Franţei pentru acest vernisaj”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu.
La Tabăra Internaţională de Pictură de la Rânca, vor participa următorii pictori: Anita Monoscalco – Italia, Lena Khvichia – Lituania, Florin Gheorghiu, Maria Balea, Sorin Iosub şi TAJO, din România. Curatorul taberei este Vasile Fuiorea, preşedintele filialei Târgu-Jiu a UAP România. Deschiderea oficială a taberei va avea loc luni, 22 august, ora 13.00, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here