Am trăit s-o vedem şi pe asta ! – CRIZA PORTOCALIE ŞI „MOŞ BLAGA!”

431

Diploma BLAGA2012Avatarurile Festivalului Internaţional de criză „Lucian Blaga”- 2012, cu Trofeu lui Gheorghe Grigurcu şi Diplomă prof.dr. Zenovie Cârlugea în loc de premii, ca altădată, în bani de la PDL?

Ajuns, cum spuneam mai zilele trecute, la a XXXII-a ediţie, Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” – 2012, de bine de rău, s-a ţinut! NU ca „Brâncuşiana” de la Târgu Jiu înmormântată de mai noii culturnici de pe Jii. S-au reîntâlnit, ca şi la ediţiile precedente, blagologi „înrăiţi”, s-au făcut schimburi de idei, de cărţi şi de periodice. Portal MĂIASTRA a avut un succes imens. Pe 7 mai, la Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm-Sebeş, colaboratorului nostru prof.dr. Zenovie Cârlugea i s-a decernat Premiul pentru promovarea şi dezvoltarea universului artistic blagian prin volumul(al VI-lea dedicat lui Blaga) „Lucian Blaga – Sfârşit de secol, început de mileniu” – 2012. În acelaşi cadru, criticul literar târgujian Gheorghe Grigurcu a fost răsplătit cu Premiul „Lucian Blaga” pentru critică 2012. Un superb Premiu-Trofeu – „Mirabila Sămânţă”, însoţit de mapa cu cărţile şi publicaţiile editate cu acest prilej, înmânate lui Zenovie Cârlugea, întrucât Maestrul Gheorghe Grigurcu n-a reuşit să se deplaseze din motive de sănătate. Dacă Titanul de la Hobiţa n-a avut parte, în anul de (diz)graţie 2012 de nicio sărbătorire la Târgu Jiu, şi nici de vreo carte scoasă pe banii statului, prăduiţi de cei 12-13 culturnici ce-şi iau simbria datorită existenţei lui C. Brâncuşi, ei bine, Lucian Blaga e mai norocos după moarte. „Caietele Blaga 2012” au fost editate în format carte, a mai apărut „Paşii Profetului” şi periodicul „Sebeşul”, editat de Primăria Municipiului Sebeş. De la faţa locului, Zenovie Cârlugea ne-a transmis pe e-mail următoarele: „Marea Criză(să fie oare PDL-istă şi pentru prima dată în istoria Festivalului) a făcut ca anul acesta să nu mai fie acordate sume de bani la premianţi, ci doar Diplome(ca a mea) şi trofee, ca în cazul Dlui Grigurcu! Nici la Secţiunea Elevi şi Profesori, „Moş Blaga” nu a fost mai… generos!” Ce să mai zicem? Comentariile sunt de prisos!

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here