Zeci de angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj au declanşat, ieri dimineaţă, o acţiune de protest, nemulţumiţi fiind de anunţul guvernanţilor privind scăderea salariilor funcţionarilor acestei instituţii începând cu 1 ianuarie 2018.
O parte dintre angajaţi APIA Gorj au oprit, ieri dimineaţă, activitatea timp de trei ore ca urmare a scăderilor salariale anunţate la nivel central, începând cu 1 ianuarie 2018. „Protestăm doar astăzi (n.r. ieri) între orele 09.00 şi 12.00. Este o nemulţumire a salariaţilor pentru că se diminuează salariile începând cu 1 ianuarie, conform noii legi a salarizării şi în felul acesta apare o nemulţumire în rândul funcţionarilor. Protestul a constat în oprirea activităţii, dar apoi ne continuăm normal treaba în aşa manieră încât să ne achităm de sarcinile pe care le avem pentru ziua de astăzi (n.r. joi) şi rezolvăm şi fermierii cu care ne întâlnim deoarece aveam programată o acţiune de întâlnire cu fermierii la nivelul unor centre locale pentru a rezolva anumite neclarităţi rezultate în urma procesului de control prin teledetecţie. Ne concentrăm ulterior protestului pe această activitate ca oamenii să fie rezolvaţi şi toate neconformităţile să fie soluţionate apoi şi să putem face exportul datelor în vederea reinterpretării. Proteste s-au făcut şi la centrele locale ale APIA din judeţ: Novaci, Târgu-Cărbuneşti, Turceni, Motru, Hurezani, Bârsești”, a declarat Mihai Versin, directorul adjunct al APIA Gorj.
„Noi nu putem să facem grevă, dar nemulţumirea este mare. Vor fi proteste spontane, în faţa instituţiei şi, săptămâna viitoare, o acţiune de pichetare la Bucureşti. Protestele la centrele judeţene ale APIA au debutat din cauza impactului Legii salarizării asupra veniturilor, care vor scădea, începând din 2018, cu sume cuprinse între 700 şi 2.800 de lei“, a declarat Octavian Mateescu, liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA. APIA are în prezent 4.859 de posturi, din care circa 400 sunt la nivel central.