Părinții, care nu și-au înscris încă copiii în clasa pregătitoare, mai au doar două zile la dispoziție pentru a face acest lucru. Potrivit calendarului de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2016-2017, vineri, 8 aprilie, este ultima zi în care mai pot fi depuse cererile de înscriere în clasa 0.
Etapa a doua de înscriere în învăţământul primar a debutat în data de 30 martie și este destinată exclusiv copiilor care nu sunt cuprinşi într-o şcoală sau care n-au participat deloc la prima etapă de înscriere. În cadrul acesteia, cererile de înscriere pot fi completate doar pentru unităţile de învăţământ la care mai există locuri libere, până pe 8 aprilie, între orele 8.00-18.00 (luni-vineri). În momentul completării cererii de înscriere sau, după caz, al validării acesteia, părinţii trebuie să depună o copie a actului de identitate propriu şi o copie a certificatului de naştere al copilului. Acestea sunt certificate conform cu originalul de către secretariatul şcolii. În cazurile în care este necesară evaluarea dezvoltării psihosomatice, părinţii trebuie să depună şi o copie a rezultatului pozitiv al acesteia. Cererile depuse de părinți vor fi procesate, la nivelul unităților de învățământ, în perioada 11 – 15 aprilie, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare vor fi afișate pe 15 aprilie, urmând ca în perioada 19 – 22 aprilie inspectoratul școlar să centralizeze și să soluționeze cererile părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ, precum și a oricăror altor situații referitoare la înscrierea în învățământul primar. Pentru această a doua etapă, la nivelul județului Gorj sunt disponibile, în total, 527 de locuri, 488 în învățământul normal și 39 în învățământul simultan. Alte 2.494 de locuri au fost ocupate în prima etapă de înscriere în clasa 0, ce s-a desfășurat între 29 februarie şi 18 martie. La nivel național, în urma aceleiași etape, au fost aprobate 166.698 din totalul de 168.220 de cereri depuse. Dintre acestea, 143.223 sunt cereri admise pentru şcoala de circumscripţie (142.203 la prima opţiune, respectiv 1.020 la opţiunea de revenire), iar 23.475 pentru altă unitate de învăţământ decât cea arondată. 1.522 de cereri nu au putut fi admise din cauza lipsei de locuri la şcolile dorite, altele decât cele de circumscripţie, iar părinţii/tutorii legali nu au bifat opţiunea de revenire la unitatea de învăţământ arondată iniţial. Reamintim că, conform metodologiei, părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2016 inclusiv, au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare. De asemenea, părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2016 inclusiv, pot să-şi înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Dacă dezvoltarea psihosomatică nu este corespunzătoare, atunci părinţii îşi vor înscrie copiii la grădiniţă, în grupa mare. În Gorj, au trecut prin evaluarea psihosomatică 516 preșcolari, pentru 16 dintre aceștia fiind recomandată înscrierea în grupa mare, la grădiniță.
Roxana Lupu