Începând de ieri dimineaţă şi până vineri, nu mai puţin de 3.300 de copii din municipiu sunt aşteptaţi să treacă pragul Primăriei Târgu-Jiu pentru a colinda autorităţile locale.
Primele grupuri de colindători au sosit ieri dimineaţă, la ora 09.00, la Primăria Municipiului Târgu-Jiu, micuţii fiind întâmpinaţi de secretarul Grigore Jianu şi viceprimarul Adrian Tudor. Înscrierile pentru colindătorii de la grădiniţele şi şcolile din municipiu au debutat încă de la începutul lunii decembrie şi s-au încheiat în prima zi a acestei săptămâni. “Pe liste s-au înscris 3.300 de preşcolari şi elevi de la unităţile de învăţământ din Târgu-Jiu. Noi suntem pregătiţi cu aproape 7.000 de pachete, o parte dintre acestea urmând să ajungă şi la alte instituţii cu care noi colaborăm. Valoarea fiecărui pachet ce va fi acordat colindătorilor va fi de 11 lei. Bugetul alocat pentru această activitate este de 85.000 de lei. Anul trecut, circa 6.000 de colindători ne-au vizitat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, Lavinia Petriţa.
“Este o tradiţie deja să primim colindători. În fiecare an ne bucurăm să avem la bradul pe care l-am împodobit în holul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu colindători de la diferite grădiniţe şi şcoli de pe raza municipiului. Ne bucură faptul că este şi un număr foarte mare de colindători şi în acest an şi din ce, iată că programul este mai diversificat. Până vineri, 18 decembrie, vom primi grupuri de colindători care deja s-au înscris pentru a veni să colinde colegii, colaboratorii noştri din Primăria Târgu-Jiu”, a precizat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor.
Izabella Molnar