În constelaţia lui Bonaparte şi Beethoven
Printre multele genii ce le-a zămislit omenirea pe frontispiciul nemuririi, în spaţiul rezervat Artei, unul a fost dat şi de pământul românesc, de glia gorjenească. Mă înfioară, încă din adolescenţă, trei genii ale artei: Bonaparte, Napoleon 1769–1821; Arta militară şi administrativă; Beethoven, van Ludwing 1770-1827 ; Arta muzicii şi a cugetării; Brâncuşi, Constantin 1876-1957 – Arta sculpturii şi a duhului.
La toţi trei numele începe cu litera B, de la cuvintele:“bucurie”,“bunătate”, “biruinţă”, “bătăios” sau “brav”, iar în biografiile şi-n dâra de lumină ce au lăsat-o ei pe pământ, găsim şi elemente majore din aceste însuşiri care-i caracterizează. Pasionându-mă aceste genii, în decursul zecilor de ani le-am studiat operele şi biografiile şi-am ajuns la concluzia că în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu apare în mass-media scrisă, pe tot pământul, câte o carte, câte un articol, câte un studiu etc., despre fiecare, luat în parte. Este ceva fantastic cât s-a putut scrie despre aceste trei genii! Despre alţi creatori, din câţi cunosc, nu s-a scris atât de mult. După o statistică întocmită de brâncuşiologul Ion Mocioi am aflat că în anul 2001, la împlinirea a 125 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, s-au editat numai în România 35 de cărţi şi 87 de studii şi articole apărute în diverse publicaţii. Brâncuşiologul Ion Mocioi a publicat, până în prezent, 8 cărţi dedicate vieţii şi operei sculptorului, scriitorul Constantin Zărnescu a publicat 5 ediţii cu cartea, celebră deja, “Aforismele şi textele lui Brâncuşi”, ultima în anul 2009 la editura craioveană Scrisul Românesc, Sorana Georgescu-Gorjan 5 cărţi, iar Ion Pogorilovschi 4 cărţi. Revistele “După Brâncuşi”, editor Vasile Vasiescu şi “Portal Măiastra”, fondator-coordonator Zenovie Cârlugea, apar trimestrial în judeţul Gorj. Trebuie să amintim că şi anul 2011, anul când se împlinesc 135 de ani de la naşterea sculptorului, răsare cu soare plin pentru Brâncuşi, deoarece în anul 2010 brâncuşiologul Victor Crăciun dăruieşte omenirii o carte celebră: Măiestrele şi Brâncuşi, tipărită sub patronajul Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretudindeni. Este o carte album, unică în lume, cât o întreagă bibliotecă dedicată Păsărilor năzdrăvane, aşa cum numeşte sculptorul Marcel Guguianu, colecţia de Păsări Măiestre ale lui Brâncuşi. De asemenea, am constatat că geniile au nume frumoase, patronime dăltuite parcă de Dumnezeu, cu rezonanţă cosmică. Poetul nostru naţional s-a numit Eminovici, dar Creatorul a blagoslovit, prin condeiul şi inspiraţia divină a lui Iosif Vulcan, să se numească Eminescu. Geniul sculpturii mondiale se numeşte Constantin Brâncuşi. Puteau, oare, să se numească aceste genii cu nume hazlii sau care să-ţi producă o mică uimire? În onomastica limbii noastre şi nu numai, sunt destul de astfel de nume, ca Pistol, Pătură, Cioară, Cucăilă etc., amintind numai câteva. Înainte de a face referire la opera cioplită şi în duh a lui Brâncuşi, amintesc câteva din vorbele de duh ale celorlalţi trei mari creatori.
BONAPARTE Napoleon zice:
”Toţi oamenii de geniu sunt fraţi, oricare ar fi ţara în care s-au născut”;
“Oamenii de geniu vor fi întotdeauna obiect de admiraţie şi invidie. Ei sunt meteorii destinaţi să ardă pentru a lumina secolul lor.”
“Adevărata suveranitate a poporului constă în a-l guverna aşa cum majoritatea poporului vrea să fie guvernată”.
“Este o greşeală extrem de răspândită aceea de a crede că pentru bolile financiare ale unei ţări există remedii miraculoase pe care numai anumiţi specialişti le cunosc. Nimic mai fals şi mai periculos. Farmacopeea financiară este redusă la: Ordine, Muncă, Sinceritate, Cinste şi Economie”;
“Nu poţi cârmui o lume fără Dumezeu. O poţi, cel mult stăpâni, cu tunul”.
“Fără religie, adică fără teama şi respectul de Dumnezeu, unde ar ajunge omenirea?
Iar despre Isus Cristos a zis: ”Pe cât este de sigur că există Dumnezeu, cu aceeaşi siguranţă trebuie să afirmăm că Histos este Dumnezeu. Pe cât de încredinţat sunt eu, despre mine, că nu sunt decât un om, tot atât de sigur sunt că Hristos a fost mai mult decât un om. Existenţa lui Histos este – o recunosc – de la un capăt la celălalt o ţesătură misterioasă. Dar acest mister corespunde greutăţilor care sunt în orice viaţă omenească. Dacă acest mister nu este admis, lumea devine o enigmă; dacă îl admitem vom avea o minunată lămurire a istoriei omeneşti. Omul Acesta e mai mult decât un om, deoarece a reuşit să facă din fiecare suflet omenesc o anexă a Sa.”
Ludwing van BEETHOVEN:
“Adevăratul artist nu are orgoliu; el ştie că arta nu are limite; simte în sinea lui cât e de departe de ţel şi, în timp ce alţii poate îl admiră , el suferă că nu a ajuns încă acolo unde străluceşte soarele”;
“Nu recunosc în om decât o superioritate, aceea care-i îngăduie să se numere printre oamenii cinstiţi. Acolo unde găsesc astfel de oameni, acolo e căminul meu”;
“Omule, ajută-te singur!”;
“Bărbaţii cei mai activi în dragoste sunt cei care vorbesc cel mai puţin despre ea”;
“Lumea este ca un rege care vrea să fie linguşit pentru a se arăta binevoitor. Dar arta este fermă în opinii. Cel decis să o slujească nu poate fi constrâns să linguşească pe nimeni”;
“Nimic nu ne macină mai mult viaţa ca nimicurile zilnice;
Numărul aforismelor atribuite lui CONSTANTIN BRÂNCUŞI, în prima lucrare “Aforismele şi textele lui Brancuşi”, a sriitorului Constantin Zărnescu, care a mai scos de atunci încă 5 ediţii, cuprinde 254. Lucrarea trilingvă “Brâncuşi – cioplitor în duh”, coordonată de mine, apărută în anul 2001, la Editura Sagittarius, din Iaşi, editoare şi traducătoare fiind Alexandra Dogaru, şi reeditată în anul 2008 cu ajutorul Consiliului Local al municipiului Târgu Jiu, cuprinde 274 de cugetări.
De-a lungul acestui Timp, adică de când au început să apară primele aforisme, în fel de fel de publicaţii, şi până la apriţia lor într-un volum de sine stătător, despre sculptor, cu referire la vorbele de duh ale sale, s-a spus de diferiţi critici că: “dăltuia în scris ca în marmură” sau că-i “sculptorul spiritului”, etc. Aprecierile altora sunt foarte multe. Dar cea mai valoroasă este chiar a sculptorului care spune: “Ceea ce fac eu astăzi mi-a fost dat ca să fac, căci am venit pe lume cu o menire”, deci şi aceea de a dăltui genial în vorbe de duh, în aforismele despre viaţă, despre artă şi artişti. Toate maximele artistului sunt parcă picurate, vorbă cu vorbă, din dialogurile socratice, dar crescute ca-ntr-un pom cu mere de aur, în gânditorul Brâncuşi. Multe ne fascinează şi ne subjugă, precum cerul spuzit de stele. Numai după ce le memorezi, descifrezi că-n Steaua Polară a fiecărui om trebuie să fie un Crez major ca în maxima: “Să creezi ca un Dumnezeu, să comanzi ca un Rege, să munceşti ca un Rob”!
Sau: ”Lucrurile nu sunt greu de făcut, ceea ce este greu, este să ne punem în starea de a le face”;
„Să munceşti ca şi cum ai respira, cu bucurie şi fără osteneală, iată ţelul”; “Înainte de a-ţi cumpăra o casă, cumpără-ţi vecini”;
“Viaţa este ca o monedă: trebuie să ştii cum să o risipeşti sau, mai exact, cum să o foloseşti”.
Modestia artistului filosof se găseşte în maxima “Am făcut paşi pe nisipul Eternităţii”. Această antiteză între Nisip şi Eternitate ne duce cu gândul la antiteza, tot atât de genială, din versurile lui Eminescu: “Tot astfel când al nostru dor/ Pieri în noaptea-adâncă/ Lumina stinsului amor/ Ne urmăreşte încă”. Fiind conştient de genialitatea sa, el ciopleşte “ în sâmburele său de lumină” iradiind în maxima: “Nu mai sunt demult al acestei lumi, desprins de propriul meu trup, mă aflu printre lucrurile esenţiale”. Consider că pe Brâncuşi îl vom înţelege şi-i vom descifra opera numai după ce vom cunoaşte şi “cioplirile sale în duh”, adică maximele sale. Nu numai de către noi, muritorii de rând, referindu-mă nu numai la mine, ci la toţi admiratorii şi cercetătorii săi, indiferent de locul lor de baştină, de ţara lor. N-ar fi lipsit de importanţă dacă alături de ele, la anumite sculpturi ale sale s-ar scrie şi ceea ce a spus Brâncuşi despre respectiva sa sculptură. S-ar descifra mai bine mesajul artistic transmis de sculptor, prin respectiva operă. Din cele 9 aforisme, descoperite şi publicate de brâncuşiologul Constantin Zărnescu, referitoare la Păsări, cel mai explicit, care chiar ar merita aşezat lângă o sculptură cu Pasărea Măiastră, mi se pare a fi aforismul: “Pasărea Măiastră este un simbol al zborului ce îl eliberează pe om din limitele materiei inerte. Trebuia să arăt în forma plastică sensul spiritului, care este legat de materie. Concomitent, trebuia să fuzionez toate formele într-o unitate perfectă. Chiar formele contradictorii trebuiau să se unifice într-o comuniune nouă, finală. În filosofia mea asupra vieţii, separarea materiei de spirit şi orice soi de dualitate rămâne o iluzie. Sufletul şi lutul formează o unitate. Prin acest oval al trupului Păsării Măiestre eu am separat şi am combinat două mişcări imperioase, una deasupra ovalului şi alta dedesupt. Mă întrebam singur: cum trebuie să balanseze oare formele pentru a da Păsării un sens al zborului fără efort? După cum observaţi, am reuşit cumva să fac Pasărea Măiastră să plutească.” Toţi piloţii americani de avioane, indiferent că sunt militari sau civili, au la reverul hainei o insignă ce reprezintă o Pasăre Măiastră, iar în interiorul brevetului lor de pilot au imaginea unei astfel de Păsări. Piloţii români au aşa ceva?
Ştefan Stăiculescu
N.R. Admirabilul eseu al amicului şi colaboratorului Gorjeanului, prof. Ştefan Stăiculescu, are o singură omisiune. Curios, deşi îl ştiu prieten al distinsei Doamne Sorana Georgescu-Gorjan, nu face nicio referire la cea mai completă lucrare despre aforismele, fabulele şi alte scrieri ale lui C. Brâncuşi din câte s-au editat în lume: Ediţia bilingvă – română şi engleză – a superbei cărţi “Aşa grăit-a Brâncuşi”, apărută în 2011, la Editura-Fundaţia Scrisul Românesc, din Craiova, al cărei director este prof.univ.dr. Florea Firan (Ion Predoşanu).
