În urmă cu mai bine de 15 ani publicam în cotidianul „Gorjeanul” o serie de articole sub generice precum: Acum 50 de ani în Gorj (Nr. 1771 din 4 ian. 1996), Acum 100 de ani în Gorj – Vizite canonice (Nr. 1771 şi 1772 /1996), Un proces de acum 100 de ani (Nr.1748, 1749, din 28 şi 29 nov.1995).
Readuceam, astfel, în atenţie, realităţi, întâmplări şi oameni din viaţa administrativ-politică şi social-culturală a judeţului, printr-o pasiune arhivistică irepresibilă. Parcurgeam gazetele epocii (îndeosebi «Gorjeanul»), dar şi anumite lucrări, din care reţineam aspecte de viaţă cotidiană, reprezentative oarecum pentru momentul social-istoric respectiv, şi mai puţin consemnările cu caracter anodin (precum pierderile de obiecte, delicvenţe de tot felul, flori de lămâiţă, numiri şi trasferări de funcţionari publici, în general acele «informaţiuni» adresate lumii obişnuite de publicaţia lui Jean Bărbulescu ce se subintitula «organ de cultură şi informaţiuni». Desigur, aceste articole erau destul de gustate, mai ales că unii cititori mai în vîrstă trăiseră sau fuseseră contemporani cu realităţile, oamenii şi întâmplările petrecute cu o jumătate de secol în urmă (precum regretaţii condeieri gorjeni Sabin Velican Constantin Uscătescu, Constantin Lupescu, Beniamin Basa, Iunian Th. Ciobanu, Haralambie Argintaru şi alţii, care le savurau de-a dreptul atunci cînd ne întâlneam, comentând pe marginea acestora). Am făcut apel la toate aceste consemnări gazetăreşti de prin anii 90, provocat de o carte recent apărută şi intitulată Aspecte ale vieţii moderne din Gorj în mărturii ale vremii, 1938-1947 (Editura Sitech – Craiova, 380 p.) şi semnată de o triadă de istorici gorjeni întâlnită şi pe alte cărţi de profil documentar-istoric : Gheorghe Nichifor, Dorina Nichifor şi Andrei Popete-Pătraşcu. Apărută sub egida Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj şi dedicată profesorului şi istoricului Ion Scurtu, preşedintele SSIR, în semn de omagiu şi preţuire pentru activitatea laborioasă din fruntea Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, lucrarea conspectează «viaţa cotidiană din Gorj în perioada cuprinsă între lovitura de stat de la 10 februarie 1938 prin care Carol al II-lea a instaurat regimul de autoritate monarhică, şi 30 decembrie 1947, când ultimul rege al României a fost nevoit să semneze actul de abdicare». Ideea acestei cărţi structurate pe laconice consemnări e că „istoria i-a influenţat pe gorjeni atât la nivel individual cât şi colectiv”, aşadar „viaţa lor particulară nu avea cum să iasă din aceste cadre, impuse de realităţile concrete ale timpului, însă, în ciuda tuturor acelor ani, viaţa urmându-şi cursul, cu bucuriile şi dramele ei”. Consemnările de pe parcursul fiecărui an sunt puse sub generice semnificative. 1938. „Gustul puterii”, 1939.Izbucnirea Marii Conflagraţii Mondiale, 1940.Declanşarea Războiului Sfânt din Răsărit, 1942.Anul supremei încordări, 1943. Tragedia de la Stalingrad, 1944.Reorientarea politică a României, 1945.Anul marilor prefaceri, 1946.Marea farsă electorală, 1947.Sfârşitul monarhiei din România… Totul este asigurat de o Bibliografie, în care găsim menţionate izvoare specifice (arhive, documente, periodice), dar şi articole, studii ori lucrări, între care preponderente sunt cele semnate de I. Scurtu (18) şi Gh. Nichifor (16). Evantaiul de consemnări aşezat sub genericul anilor respectivi reţin, în primul rând, activităţile partidelor politice cu „jocurile” lor în administrarea oraşului şi judeţului, dar şi oameni şi întâmplări din domeniul învăţământului, culturii, presei, vieţii bisericeşti, din viaţa frontului care aduce atâtea nenorociri în casele gorjenilor, din ajutorul dat de conjudeţeni celor aflaţi pe liniile de bătaie din Răsărit, apoi informaţii privitoare la viaţa medicală şi agricolă a gorjenilor, la vremurile de criză îndulcite oarecum de generozitatea unor factori locali, precum Liga Femeilor Gorjene şi Societatea de Cruce Roşie, Filiala Gorj, ambele sub preşedinţia Arethiei Tătărescu. Consemnând, sumar, realităţi, destine umane, evenimente petrecute în acest deceniu de viaţă cotidiană în Gorjul de altădată, lucrarea ar putea fi o „carte de învăţătură” pentru gorjeni, de altfel îndemnaţi de prof. univ. dr. Ion Scurtu : „să nu mai accepte cocoţarea nonvalorilor în posturi de conducere, ci să-i tragă la «răspundere» pe cei care au distrus economia naţională, învăţământul şi sănătatea, afectând grav prin politica lor însăşi fiinţa poporului român, au jefuit bunul public, urmărind numai propria lor înavuţire, cu preţul sărăcirii milioanelor de români. Să nu mai admită imoralitatea, impostura, demagogia.” De acord, dar cu « inacceptarea» asta trebuia să începem mai de multişor, că acum de furat nu prea mai este !… Regimurile autoritare evocate în această carte „au dăinuit, în principal, datorită pasivităţii cetăţenilor”, afirmă dl I. Scurtu, care-şi sfârşeşte „Cuvântul înainte” (datat : 31 octombrie 2011) cu apelul la principiul „suveranităţii naţionale” expres prevăzut în actuala Constituţie, dar şi cu prezicerea care sună ca un memento de mai prelungi acuze postcomuniste : „Niciun popor şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Respectivul Cuvânt înainte se conjugă fericit cu studiul introductiv „Gorjul în balanţa dictaturilor”, nesemnat, dar, după stil şi tonalitate, intuim că este vorba de istoricul Gh. Nichifor, care face o privire de ansamblu a deceniului 1938-1947, interval în care s-au petrecut unele din cele mai dramatice evenimente pe care România nu le-a putut evita: ascensiunea Gărzii de Fier, dictatura carlistă, rebeliunea legionară, sfârtecarea teritorială prin pierderea Basarabiei, Bucovinei, ţinutului Herţa, sudul Dobrogei şi, desigur, prin Diktatul de la Viena, a Ardealul de Nord, apoi abdicarea regelui Carol al II-lea şi revenirea pe tron a lui Mihai I, după alungarea căruia începe comunizarea spornică a ţării conform„scripturii staliniste”, vorba lui Lucian Blaga, şi în expectativa Occidentului care mai figura doar cu 10% influenţă de capital într-o ţară ocupată de armata sovietică. Nu lipseşte consemnarea privind luarea în primire de către Primăria Tg.-Jiu a lucrărilor de artă brâncuşiene, lucrate în anii 1937-1938, deşi, după părerea noastră, trebuia consemnat şi rezumatul reportajului privind inaugurarea ansamblului sculptural din ziua de 27 octombrie 1938, de faţă fiind oficialităţile locale, judeţene şi rezidentul regal al Ţinutului Olt, ca şi alte date despre prezenţa lui Brâncuşi în Gorj. Dar cum genericul anului 1938 este nu „Anul Ansamblului sculptural brâncuşian de la Târgu-Jiu” ci „Gustul puterii”, putem înţelege că preponderent este interesul istoricului şi nu al omului de cultură… Mărturisim că, răsfoind de atâtea ori colecţiile publicaţiilor interbelice, eram familiarizaţi nu numai cu viaţa gorjenească, dar şi cu ecoul evenimentelor din plan naţional şi internaţional. Ne-ar surâde ideea unei Crestomaţii culturale, dar nu numai pe un deceniu, ci pe o perioadă mai largă, bunăoară epoca 1900-1947. Ceea ce s-ar putea realiza la nivel instituţional, prin muncă de echipă. S-ar putea, astfel, realiza lucrări de mare valoare documentară, adevărate baze de date (de care mai vorbeam noi şi cu alte prilejuri). Două ar fi, aşadar, cele mai stringente „crestomaţii”: una de interes istoric, cealaltă de interes cultural. După paşii care s-au făcut până acum, lucrurile ar putea fi puse mai uşor în ramă… Alcătuirea unor colective de lucru specializate, precum şi alocarea unor fonduri de susţinere corespunzătoare ar duce la o concertată acţiune de valorificare documentară a tradiţiilor istorice şi culturale ale Gorjului, deziderat ce vine de la generaţiile precedente şi cu care se vor confrunta, cu siguranţă, şi cele ce ne vor succeda.
Zenovie CÂRLUGEA
