Pericopa Evanghelică a Duminicii a XIV-a după Rusalii este intitulată „Pilda nunţii Fiului de Împărat” şi se dovedeşte o parabolă din Matei cap.22:1-14, care trebuie interpretată cu sufletul minţii şi cu mintea sufletului, pentru că ea cuprinde o învăţătură cu consecinţe deosebite, privitoare la Taina mântuirii veşnice întru Domnul Iisus Hristos, iar Dumnezeul care ne îmbracă sufletul în hainele luminii este însăşi revelaţia deplină a credinţei, semn că haina de nuntă reprezintă caracterul sfinţit pe care trebuie să-l aibă toţi aceia care vor fi socotiţi pregătiţi pentru nuntă.
Deci, iată, se vorbeşte despre haina de nuntă, dar aceasta nu se referă la hainele exterioare care acoperă trupul nostru trecător, ci se referă la haina sufletului nostru, care se prezintă în faţa Dreptului Judecător înveşmântat în lumină sau în întuneric, în lumina credinţei şi a faptelor bune sau în întunericul necredinţei şi al păcatelor, dar, ca să redobândim această haină luminoasă de nuntă dăruită nouă la Botez, pentru a participa la ospăţul euharistic, trebuie să ne slobozim de păcate şi să alungăm întunericul din gândurile, din cuvintele şi din faptele noastre de fiecare zi, înlocuindu-le cu gânduri bune, alegând cuvintele şi faptele credinţei pline de harul Mântuitorului Iisus Hristos, de dragostea milostivă a Lui Dumnezeu Tatăl, de lumina Duhului Sfânt!
“Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt cei aleşi”!
Pornim de la premisa că este ilustrată invitaţia Evangheliei şi respingerea ei de către poporul iudeu, cum şi chemarea harului adresată neamurilor, iar pentru aceasta, avem în atenţie faptul că toţi cei care au respins invitaţia devin batjocoritori şi din această cauză vor suferi o pedeapsă şi mai mare. Iată, chemarea la ospăţ vine din partea unui Împărat şi conferă o mare onoare, dar, cu toate acestea, cinstea nu este apreciată şi autoritatea împăratului este dispreţuită. Invitaţia împăratului la ospăţul nunţii este întâmpinată cu insulte şi ucideri, când invitaţii şi-au bătut joc de slujitori, i-au batjocorit şi i-au ucis. Adevărul care se revelează din această pildă este faptul că toţi aceia care răspund invitaţiei şi iau parte la ospăţ, trebuie să facă o pregătire prealabilă. Cei care neglijează această pregătire sunt aruncaţi afară. “Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. “Prietene,” i-a zis el “cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: “Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt cei aleşi.” (vers.11-13). De fapt, Evanghelia ne arată că fiecare om este chemat de Dumnezeu la viaţa veşnică, dar depinde de libertatea noastră de a fi ales calea cea dreaptă, de a fi pregătiţi sau mai puţin pregătiţi pentru comuniunea cu Duhul Sfânt, iar chemarea la mântuire, pe care Dumnezeu ne-o adresează pentru nunta vieţii veşnice, se leagă de taina libertăţii noastre, deoarece putem răspunde chemării sau o putem refuza, ne putem îmbrăca sufletul nostru în haina nouă a harului sau vom purta haina învechită de păcate, pentru că, orice s-ar spune, problema zilelor noastre înseamnă imaginea oamenilor trăitori în faptele lor. Vedem că instabilitatea lumii este de natură spirituală şi degradarea se referă la condiţia morală a locuitorilor ei, situaţie cu atât mai gravă, cu cât oamenii sunt mai puţin conştineţi de ea, iar în tot ceea ce se întâmplă, mereu vedem cum domneşte confuzia generală, prin amăgirea minţii, distanţarea de principiile morale recunoscute de lumea civilizată vreme de mii de ani, dispreţ pentru credinţă şi nesocotirea Lui Dumnezeu, deoarece în aroganţa şi ignoranţa lor voită, oamenii îşi pierd uneori sufletele, crezându-se stăpâni atotputernici pe destinele lor.
Imaginea nunţii şi a iubirii pământeşti
Pilda aceasta a fost rostită ca noi să pricepem cât de mare este iubirea Lui Dumnezeu faţă de oameni, concretizată în jertfirea Fiului Său pentru mântuirea noastră. Cu alte cuvinte, imaginea nunţii şi a iubirii pământeşti este un exemplu, pe înţelesul nostru, al iubirii dintre Dumnezeu şi creaţia Sa, învăţând astfel că modelul jertfelniciei soţilor care se iubesc cu adevărat, ne ajută să înţelegem valoarea jertfei izvorâte din iubirea supremă a Lui Dumnezeu pentru noi. Căci „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea – zice Mântuitorul – încât pe Unicul Său Fiu L-a dat pentru ea…“. L-a dat spre jertfă, se înţelege! Pildei acesteia, ştim că i-au urmat un şir nesfârşit de ucenici direcţi şi indirecţi, din toate veacurile, inclusiv pe pământ românesc, propovăduitorii Evangheliei mergând la moarte, ca la nuntă! Precum se ştie, nunta este o expresie a bucuriei şi a fericirii, iar jertfa, în creştinism, are ca finalitate, nu întristarea, durerea şi deznădejdea, ci bucuria dăruirii totale pentru o cauză nobilă. De aceea, martirii mergeau la moarte ca la nuntă, iar Mântuitorul Însuşi S-a jertfit ca să ne ofere nouă bucuria învierii, bucuria sălăşluirii în Biserica slavei veşnice. Sfântul Ioan Gură de Aur, la întrebarea „pentru ce Hristos a vorbit aici de nuntă?“, va răspunde: „Ca să cunoşti câtă grijă are Dumnezeu de noi, cât de mult ne doreşte; ca să cunoşti câtă strălucire au cele din împărăţia Sa; că acolo nimic nu-i trist, nimic dureros, ci toate sunt pline de bucurie duhovnicească…“ (Omilii la Matei, LXIX, 1). Atotmilostivul Dumnezeu nu ne invită la o simplă masă, cu hrană frugală, ci la un banchet împărătesc, iar nunta devine, astfel, simbolul celei mai îmbelşugate „mese“ din lume. Este Sfânta Împărtăşanie, ca Hrană a nemuririi pentru Împărăţia Veşnică! Dacă vreunul dintre noi este chemat să meargă înaintea unui împărat pământesc sau a unui mare conducător de ţară, câtă grijă are să-şi împodobească hainele sale ca să nu fie batjocorit pentru a sa neglijenţă, dar, atunci când vom fi chemaţi la nunta mirelui Hristos înaintea Celui ce este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor (Apocalipsa 19, 16), ce fel de ruşine, câtă groază şi muncă vom lua, dacă nu ne vom îngriji a ne împodobi haina sufletelor noastre?
Tatăl Ceresc îi cheamă pe toţi oamenii la nunta Fiului Său!
Să mai reţinem că Domnul şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, multe pilde ne înfăţişează pentru a ne pregăti cât mai bine şi a ne curăţi sufletul pentru Împărăţia Cerurilor, iar Pilda nunţii Fiului de Împărat a fost rostită cu patru zile înainte de moartea Sa, marţi, în săptămâna cea mare, ceea ce înseamnă că trebuie să fim cu luare aminte, ca să nu pierdem folositoarele învăţături ce le desprindem! Hotărât lucru, pentru a fi primiţi la ospăţul de nuntă al Fiului Lui Dumnezeu, nu e de ajuns a fi numai botezaţi şi a avea credinţă, ci, trebuie să ne îmbrăcăm cu harul sfinţilor, adică să avem sfinţenia şi dragostea creştină. De aceea, trebuie să ştim care e haina cu care se cuvine să fim îmbrăcaţi ca să intrăm la ospăţ şi mai trebuie să ne agonisim o astfel de haină curată şi împodobită pentru nunta dumnezeiască! Trebuie să ştim că această haină, după ce am agonisit-o, se poate murdări, se poate fura, se poate pierde, iar, tocmai atunci când va fi vremea să ne prezentăm la nunta fiului de împărat, ne vom afla ori cu ea murdară, ori cu ea ruptă, ori fără de ea, adică goliţi de orice bine. Omul nu poate inventa nimic care să ia locul hainei nevinovăţiei pe care el a pierdut-o. Nici un acoperământ din “frunze de smochin”, nici o haină lumească nu poate fi purtată de către aceia care stau cu Domnul Isus Hristos şi cu îngerii la ospăţul nunţii Mirelui. Numai veşmântul pe care Domnul Hristos ni l-a dat, numai acela ne face în stare să putem sta în prezenţa Lui Dumnezeu. Acest acoperământ, haina îndreptăţirii Sale, Domnul Hristos îl va aşeza asupra fiecărui suflet credincios. E bine să înţelegem rostul vieţii creştineşti pe pământ, ca să nu ne aflăm atunci înşelaţi, pentru că Împărăţia Cerurilor înseamnă Biserica lui Hristos, iar Împăratul care prepară nunta Fiului Său este Însuşi Dumnezeu, Cel care împărăţeşte în cer cu slava Sa, jos pe pământ cu Harul Său şi în iad cu dreptatea Sa. Acest Fiu al Împăratului Ceresc este Iisus Hristos, care s-a unit cu natura omenească întrupându-se din Fecioara Maria, unindu-se apoi cu Biserica Sa şi cu fiecare suflet credincios în parte, printr-o însoţire duhovnicească mărturisită prin credinţă, dar, care se întăreşte prin dragoste şi se perfecţionează prin fapte bune. Tatăl Ceresc îi cheamă pe toţi oamenii la nunta Fiului Său, la acest ospăţ, la Sfânta Biserică, pentru că aici se găseşte tot ceea ce poate fi folositor pentru sufletul nostru pe pământ: învăţături sfinte, harul Sfintelor Taine – Sfânta Împărtăşanie, care este însuşi Trupul şi Sângele Lui Iisus Hristos, propovăduiri, îndemnuri şi exemple nenumărate ale sfinţilor, virtuţi ale apostolilor, curăţia fecioarelor, sudorile şi lacrimile pustnicilor şi toate virtuţile şi podoabele sfinţilor, iar toate acestea le găsim aici, în Casa Tatălui Ceresc, la nunta Fiului Său.
Prof. Vasile GOGONEA
