Un bărbat din Turceni, cu permisul suspendat, implicat într-un accident la Urdari

1032

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Turceni, s-a ales cu dosar penal deoarece a fost implicat într-un accident auto, iar în urma verificărilor oamenilor legii s-a aflat faptul că omul avea permisul de conducere suspendat.

„La data de 5 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat de 34 de ani, din orașul Turceni, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube material, pe raza comunei Urdari. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție rutieră, care a stabilit faptul că un bărbat de 79 de ani, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Turceni – Rovinari nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de viraj la stânga și ar fi intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de bărbatul de 34 de ani, rezultând avarierea ambelor autoturisme. Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că apelantul are dreptul de a conduce suspendat până la data de 9 martie a.c.. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis de conducere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here