Eveniment. Lansarea volumului de poezie ,,Rotitor” – de Zoia Elena Deju

1395

Într-un climat cultural de înaltă sensibilitate, recent, a avut loc, lansarea volumului de poezie ,,Rotitor” al poetei gorjene Zoia Elena Deju. Evenimentul a avut loc în moderna și cocheta sală ,,Mansarta” a Bibliotecii Județene ,,Christian Tell” din Târgu-Jiu, cu participarea unor iubitori ai melosului poetic izvorât din poezia doamnei Zoia Elena Deju, nerăbdători să asculte din noile creații ale acesteia. Volumul de poezie ,,Rotitor” a apărut la Editura ,,Eurostampa” din Timișoara în luna decembrie a anului 2022 și beneficiază de un excelent studiu introductiv intitulat ,,Poezia vocației antropocosmice” scris de renumitul poet, prozator, eseist, critic literar și traducător, Eugen Dorcescu – membru al Uniunii Scriitorilor din România, originar din Gorj, dar trăitor la Timișoara.
Evenimentul a fost deschis de către poetul Viorel Surdoiu, care a făcut o prezentare a autoarei și a ultimului volum al acestei, recitând câteva versuri din volumul lansat.
Pe parcursul evenimentului, desfășurat sub forma unui cenaclu, au vorbit mai mulți scriitori gorjeni care au remarcat substanța noului volum de poezie al doamnei Zoia Elena Deju.
Dintre vorbitori remarcăm discursul scriitorului și criticului literar, profesorul Ion Trancău. De asemenea poeta Zoia Elena Deju a recitat câteva versuri din creația sa, fiind foarte emoționant momentul în care acesta a recitat versurile poeziei ”Pe marea troienită, bocnă”, dedicată fiicei sale Anemona stabilită în America la Los Vegas, din care reținem: ”Pasăre în crugul Balanței/ dorul meu privea/ peste mări și țări/ fulg de păpădie/ peste ape cădelnițând/”, iar ”Stelele tot mai intense/ și clare în ape – pe poteca/ selenară pășesc…” Volumul la care ne referim înmănunchează creația poetei, grupată în trei capitole: ”Din căușul palmei” , ”Salută Stepa!” și ”Unicorn de pază”. Parcurgând volumul de poezie al Zoiei Elena Deju, devenim mai sensibili, mai îngăduitori și mai buni. Astfel subscriem aprecierii criticului literar Eugen Dorcescu din prefața volumului, asupra faptului că parcurgerea creației poetice a autoarei ”face ca versuri suave, enigmatice, abia șoptite, să poarte o grea, adesea o copleșitoare încărcătură semantică, generată de complexitatea, de profunzimea , de abisalitatea vieții sufletești”, iar în creația acesteia ”palpită o apreciabilă cantitate de ființă. De aici marea ei valoare umană și artistică și, tot de aici, entuziasmul adânc ce a întemeiat, motivat și îndreptățit aceste mult prea succinte glose…” Volumul se încheie cu poezia ”Gog și Magog”, în care poeta, ca de altfel întreaga lume, își pune întrebarea de actualitate ce frământă lumea dea zi : ”Dar ce rachete șuieră dinspre/ Răsărit?” Ce zvon de noi Hiroșime înfioară omenirea?” pentru a da și un răspuns ”O vânzoleală planetară de jocuri/ strategice cu arcurile întinse/ gata să zvârle săgeți în ținte vii/ … în al treilea an pandemic …”. În continuare câteva informații despre poeta și publicista Zoia Elena Deju. S-a născut la data de 25 septembrie 1953, în Odobești, județul Dâmbovița, fiind al șaselea copil al familiei Elena (moașă comunală) și Ion Năstăsescu (dascăl de biserică). Este absolventă a Liceului Economic din Târgu-Jiu (1972) și al Facultății de Psihologie și Asistență Socială (2011). A debutat în revista școlară ”Ecou” (1971) a Liceului Economic din Târgu-Jiu, iar debutul editorial s-a produs în anul 1994 cu volumul ”Limpezimi de mărgăritar” la Editura ”Gorjeanul”. Ulterior momentului de debut editorial, poeta Zoia Elena Deju a mai publicat, de-a lungul anilor, parte din creația sa, în următoarele volume: ”Iluminări în amurg” – poeme, eseuri, interviuri (Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2005); ”Arethia Tătărescu, Marea doamnă a Gorjului interbelic”, monografie, coautor (Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2007); ”Măiastra cerului”, poeme (Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2008); ”La Ghetsimani”, poeme (Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2009); ”Îngerul din cadru”, poeme, (Editura ”Scrisul Românesc”, Craiova, 2011), ”Pridvor de septembrie”, poeme (Editura Fundației ”Constantin Brâncuși”, Târgu-Jiu, 2013); ”Pridvor de veghe”, antologie, poeme (Tipo Moldova, Iași, 2013) și în final volumul ”Rotitor”(2022) căruia i-am dedicat această scriere. De subliniat faptul că doamna Zoia Elena Deju este și membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, iar de-a lungul anilor a colaborat cu numeroase publicații, dintre care amintim: Luceafărul de dimineață, Portal-Măiastra, Caietele Blaga, Pașii profetului, Gorjul literar, Zalmoxiana, Dokiana, Columna, Serile la Brădiceni, Polemika, Gorjeanul, Opinia, Ager, Timpul, Șebeșul, ș.a. De asemenea doamna Zoia Elena Deju și-a adus o contribuție însemnată la promovarea culturii naționale și a celei gorjene, prin calitatea domniei sale de director economic (1966-2001) al editurii și al revistei ”Brâncuși”, perioadă în care editura a reușit să tipărească o serie de cărți importante ale unor brâncușiologi de seamă din România și să reediteze o serie de studii ale unor scriitori (Ion Pogorilovschi, Nina Stănculescu, V. G. Paleolog, Petru Comarnescu, Sorana Georgescu-Gorjan, Nicolae Diaconu, Ionel Jianu, Mircea Eliade ș.a.), precum și publicarea cărților unor scriitori și jurnaliști gorjeni (Zenovie Cârlugea, Romulus Aurelian Olariu, Lazăr Popescu, Alex Gregora ș.a.).
Mai menționăm faptul că doamna Zoia Elena Deju îndeplinește și calitatea de secretar tehnic al cunoscutei publicații trimestriale de cultură ”Portal-MĂIASTRA” care apare la Târgu-Jiu încă din anul 2005, revistă care, din anul 2007, apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, editorul acesteia fiind Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Parcurgând creația poetei Zoia Elena Deju, subscriem poetului Mircea Bârșilă asupra faptului că poeziile sale ”pun în lumina o poetică al cărui principiu rezidă în decantarea completă a stărilor lirice și în eliminarea din text a tuturor elementelor care nu participă la esențializarea mesajului. Simplitatea și acuratețea textelor sale implică deopotrivă sensibilitate și luciditate…”. Despre opera poetică a doamnei Z.E. Deju au mai scris, în decursul timpului: Gheorghe Grigurcu, Grigore Smeu, Ion Popescu-Brădiceni, Adrian Voica, Aureliu Goci, Lucian Gruia, Nina Stănculescu, Petre Popescu-Gogan, pr. Dumitru Bălașa, Mihai Duțescu, Dumitru Augustin Doman, Radu Ulmeanu, Mariana Anghel, Mariana Pâșlea, Marian Cătălin Ciobanu, Anișoara-Violeta Cîra ș.a. Revenind la ultimul volum lansat, apreciem faptul că ”Rotitor”, are darul de a-l încânta pe cititor, un volum de o sensibilitate aparte care te transpune în universul creației și a ”rotirii” divine: ”Și acest gând (particulă / A lui Dumnezeu) din care se naște/ Rotitor perpetuu/ Sfârșitul întru început”. Folosim prilejul pentru a adresa felicitări autoarei și succes în materializarea viitoarelor sale proiecte literare.
dr. Victor Troacă,
Președinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ,,Al. D. Șerban”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here