HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În Duminica a 8-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 1, 10-17; al praznicului: Filipeni 2, 5-11; Ev. Matei 14, 14-22 (Înmulţirea pâinilor); a praznicului: Luca 10, 38-42; 11, 27-28 (Iisus în casa Mariei şi a Martei), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română este rânduită slujba închinată Praznicului Adormirii Maicii Domnului, dar, tot în această zi de mare sărbătoare creştinească, se face şi pomenirea minunii înmulţirii celor cinci pâini şi a celor doi peşti în pustie, consemnată în Evanghelia după Sf. Ev. Matei, fiindcă Mântuitorul Iisus Hristos îi miluia pe oameni şi trupeşte, şi sufleteşte, deci îl miluia pe omul întreg. Întotdeauna, Îi era milă de bolnavi şi îi vindeca; îi era milă de flămânzi şi îi sătura, le făcea oamenilor tot binele, când le dădea tot ajutorul, le era de tot folosul, dar, cu toate acestea, El nu ne-a învăţat să urâm trupul, când a vindecat şi a hrănit atâţi oameni bolnavi şi a hrănit atâţi oameni flămânzi, când a uşurat pe cei întristaţi şi împovăraţi! Domnul a dăruit atâta dragoste, atâta bine, atâta bucurie, atâta dreptate, atâta frumuseţe şi atât adevăr, deci a făcut şi face mereu ceea ce n-a făcut nimeni! El nu doar că le vorbeşte despre suferinţă, ci le-o alină, nici despre iubire, ci le-o arată, coboară în sufletul oamenilor cu mila Sa, îi vindecă, îi satură, le deschide o zare nouă de nădejde şi de mântuire! Să fim bine înţeleşi, Mila pe care o dă Iisus poporului este o milă adâncită în suferinţele omului, dar şi în propria Lui suferinţă, căci numai Bunătate poate să însemne mila, cuvântul acesta sfânt şi cald ca o lacrimă! Pentru fiecare dintre noi, mila înseamnă transpunerea noastră în durerea semenului şi voinţa de a-i vindeca această durere sau măcar de a o alina! Când Mântuitorul a rostit: „Milă mi-e de popor”, El trăia în clipa aceea întreaga strâmtorare a mulţimii flămânde din pustie, dar Mila Lui Iisus nu s-a oprit la această expresie verbală, care ar fi rămas ca o simplă constatare, ci a transformat-o în faptă imediată, prin săturarea mulţimii flămânde! Ceea ce trebuie să reţinem însă, în special, din Pericopa Evanghelică este aceea că Mântuitorul nu a săturat numai trupeşte mulţimile, care nu-i dădeau nici o clipă de răgaz, ci El a hrănit mai ales sufleteşte aceste mulţimi, şi le-a hrănit în aşa fel încât aceste mulţimi au uitat pur şi simplu de nevoia hranei trupeşti, fapt care ne aduce aminte de cuvintele Sfintei Scripturi, care zice că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mat. 4, 4), pentru ca noi să înţelegem şi mai profund că Dumnezeu a săturat nu doar trupeşte oamenii care trăiau în lipsuri mari, dar El a hrănit sufleteşte şi duhovniceşte mulţimile, pentru a spori bunătatea şi iubirea lor!
„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot Cuvântul care iese din gura Lui Dumnezeu”!
Aşadar, pentru Duminica a 8-a după Rusalii, dacă stăm să cugetăm aşa cum se cuvine, putem vedea că minunea înmulţirii pâinilor se repetă la fiecare Sfântă Liturghie şi se repetă cu fiecare moment greu prin care trecem în viaţă, dar Hristos Domnul este cu noi, oferindu-ne din pâinea bucuriei duhovniceşti! De fapt, multe ar fi sensurile duhovniceşti ale acestei Evanghelii, a înmulţirii pâinilor şi a celor doi peşti, dar să ne oprim şi la cea mai importantă dintre slujbele Bisericii, şi anume: importanţa Sfintei Liturghii pentru creştin, pentru că folosul participării la Sfânta Liturghie şi slujba de laudă şi de preamărire adusă lui Dumnezeu înseamnă că la Sfânta Liturghie primim darul darurilor care este Iisus Hristos, pentru că Dumnezeu Se coboară printre oameni şi suie oamenii la Dumnezeu, cum spune Părintele Arsenie Boca, atunci când Hristos Însuşi vine în puterea Duhului Sfânt în mijlocul nostru pentru a ni se dărui la Sfânta Împărtăşanie, dar şi pentru a ne uni în Trupul Său, care este Biserica, făcându-ne părtaşi Împărăţiei Lui Dumnezeu! Pentru că există o realitate pe lângă care se pare că adesea trecem fără s-o luăm prea mult în seamă, şi anume că şi sufletul nostru trebuie hrănit şi nu oricum, pentru că este adevărat pentru oricine, o foame a trupului, dar există şi o foame a sufletului, există o sete a trupului, dar există şi o sete a sufletului, iar dacă hrănim trupul pentru a creşte spre a-şi împlini rostul pe care îl are, să ne hrănim şi sufletul, căci numai în acest fel sporesc în noi înţelepciunea, priceperea, bunătatea, modestia, dragostea, cuminţenia, cinstea şi alte asemenea însuşiri de care avem atâta nevoie, mai ales în zilele noastre de trăitori într-o societate secularizată! Deci, Mântuitorul Hristos, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat! (Matei 14, 19). Aşadar, privind la cer, desigur, nu întâmplător, ci pentru a ne învăţa că, de fiecare dată când mâncăm, trebuie să facem şi noi la fel: să ridicăm ochii către înălţime, mulţumind lui Dumnezeu, deoarece mâncarea pe care o mâncăm este produsă de El, este continuarea Creaţiei Sale. Conştientizăm faptul că mâncarea pe care o mâncăm – legume, zarzavaturi, fructe şi toate cele ce ne menţin în viaţă – sunt în totalitate lucrarea Lui Dumnezeu! Să conştientizăm, de asemenea, că atunci când mâncăm până la saturarea pântecelui şi aruncăm la gunoi ceea ce ne rămâne, alţi confraţi nu au nimic de mâncare şi mor de foame, pentru că în această lume aşa-zis civilizată, la fiecare trei secunde moare un copil de foame şi mor în jur de zece milioane pe an, iar acest flagel este mai devastator decât pretinsa pandemie cu care ne manipulează potentaţii veacului! De fapt, mâncăm ca să trăim şi trăim ca să împlinim voia lui Dumnezeu, de aceea, înainte de masă şi după masă, trebuie să ne facem rugăciunea. În mănăstiri s-a instituit o slujbă specială a mesei! Pentru că e foarte important şi cu ce dispoziţie sufletească, cu ce cuget, pregătim mâncarea, iar dacă facem aceasta în rugăciune, cu psalmodiere, în curăţie, atunci şi mâncarea este gustoasă! Ca şi acum două mii de ani, Iisus Domnul vorbeşte în Biserică, în speranţa că măcar unul din această mulţime flămândă de spectacole şi de distracţii facile să fie flămând şi de viață creștină! Domnului Îi este milă de mulţime şi toată Mila inimii Lui dumnezeieşti se revarsă peste mulţime, când Biserica e plină de Mila Domnului! Căci inima Lui aşteaptă ca ochiul unui pescar care vrea să smulgă un om din această mulțime fără chip! Spunem de multe ori: «Doamne miluieşte» şi o facem cu gândul numai la viaţa aceasta, la sănătate, pâine şi spectacol, dar, de fapt, inimile noastre spun numai «miluieşte-ne», căci mila, ferm concretizată în multe virtuţi, e tot ce ne interesează mai mult! Domnul rămâne ascuns şi asta nu ne deranjează, fiindcă e ascuns nu după stele, ci după zidul temerii noastre, al fricilor noastre lumeşti, căci prezenţa Lui ne-ar complica lucrurile! Prin Mila Lui Hristos, mulţimile înţeleg limpede, fără echivoc, pâine şi sănătate, însă nimeni din mulţime nu vrea să ştie ce înseamnă ea pentru Hristos, căci pentru El Mila e o chemarepentru suflete! Hristos n-a venit să ofere doar milă, ci toată dragostea Sa, iar Mila Lui e doar preludiul unei cine bogate, nemărginite, fiindcă El a venit să Se dăruiască integral, aşa cum numai un prieten adevărat o poate face. A venit în lume ca să devină Prietenul cel mai bun al fiecăruia dintre noi, iar, dacă eşti însetat numai de fericirea acestei lumi şi a acestei vieţi trecătoare, vrei să te vindeci de cancer sau de depresie ori să găseşti, cu ajutorul Domnului, un serviciu pentru a primi un salariu! Dar adevărata vindecare de cancer sau depresie nu este sănătatea, nu este dispariţia tumorii sau a pustiului din suflet, ci este prietenia Lui Hristos, este dragostea Lui pulsând în tine ca o nouă viaţă. De fapt, însăşi această viaţă trecătoare, de care suntem atât de pătimaş legaţi, este o boală mortală a cărei vindecare nu este decât viaţa veşnică! Din clipa în care, atras de cuvintele Lui, ai început să-i câştigi Iubirea, să-I fii ucenic, chiar cancerul va deveni el însuşi un prieten al sufletului tău şi va începe să mănânce din tine doar ceea ce te împiedică să iubeşti cu adevărat! Tocmai prin boală, moartea se întoarce împotriva morţii, va deveni cea mai puternică dovadă a iubirii Lui Hristos pentru tine, căci dragostea Lui converteşte chiar şi blestemul în binecuvântare şi face moartea izvor de viaţă veşnică! Pentru că, în pustie, Dumnezeu a săturat nu doar trupeşte oamenii care trăiau în lipsuri mari, dar El a hrănit sufleteşte şi duhovniceşte mulţimile, pentru a spori bunătatea şi iubirea lor!
Despre Sărbătoarea «Adormirea Maicii Domnului» ,,Faceţi ce vă va spune Fiul meu!”.
În cultul creştin, Maica Domnului este omul care se bucură de cea mai mare cinstire după persoanele Sfintei Treimi, fiindcă Ea L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu ca om, iar când a murit, a fost ridicată cu trupul său la cer! Credinţa Bisericii că Fecioara Maria n-a rămas cu trupul său în mormânt se bazează pe o tradiţie păstrată din primele veacuri creştine, pentru că Sfântul Apostol Toma nu a fost la înmormântarea Mariei la Ierusalim, dar a venit după trei zile şi vrând s-o mai vadă odată pe Maica Domnului, a deschis mormântul şi astfel a constatat că trupul său dispăruse. De aici, credinţa că Maica Domnului este primul om înviat după Iisus Hristos! «Adormirea Maicii Domnului» este hramul celor mai multe mănăstiri din România, de aceea Sărbătoarea de la 15 august este prilejul celor mai mari pelerinaje, când ortodocşii se adună la Nicula, Rohia, Moisei, Sâmbăta, Putna, Tismana şi Polovragi! Undeva în Ierusalim, lângă măslinii milenari ai grădinii Ghetsimani, se află un mormânt gol. El este într-o biserică în care, ca să intri, nu urci, ci cobori câteva zeci de trepte. Într-o stâncă este săpat mormântul Maicii Domnului, vizitat de orice pelerin ajuns în cetatea sfântă. Acest loc este semnul pământean al sărbătorii de la 15 august. Maica Domnului este percepută, aşa cum fiecare îşi ştie mama, în mica lui familie de acasă! Şi ne amintim, de când eram copii, că mama era mai îngăduitoare şi cea care ne apăra în faţa asprimii paterne, pentru că o făcea cu lacrimi uneori şi cu durere în suflet! În lumea spirituală, Sfânta Maria este cea care răspunde cu bunătate lacrimilor oamenilor şi se roagă pentru cei care-şi pun nădejdea în ea, pentru că, mereu, Ea pune o vorbă bună la Fiul lui Dumnezeu şi-al ei! Printre puţinele sale cuvinte consemnate în Noul Testament, sunt şi cele rostite la Nunta din Cana Galileii: ,,Faceţi ce vă va spune Fiul meu!” (Ioan 2,5), ca un mesaj esenţial al sfinţeniei şi al ascultării de Dumnezeu!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
