După înfrângerile suferite în campaniile anului 1918, armata austro-ungară se afla în disoluție, trupele răspândindu-se în grupuri răzlețe, care „s-au dedat la acte de bolșevism, transformându-se în bande purtătoare de jaf și de crimă”. În aceste condiții, măcelurile în masă, la care începuseră să se dedea gărzile ungurești asupra românilor din Ardeal, chiar în cursul lunii noiembrie, erau semnele prevestitoare ale unor vremuri furtunoase.
La scurt timp de la semnarea armistițiului de la Belgrad (13 noiembrie 1918) între Antanta și Imperiul Austro-Ungar, la 16 noiembrie 1918, primul ministru ungar Karoly Mihaly proclama Republica Ungară.
Consiliul Național Român Central a cerut „imediata ocupare militară a Transilvaniei de către Armata Română“, aceasta urmând să asigure desfășurarea în ordine a Marii Adunări Naționale ce a fost convocată la Alba Iulia la data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918 în vederea exprimării voinței națiunii române din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar.
Trecerea Carpaților Orientali de către trupele române a început la 16 noiembrie 1918, când Divizia a VII-a Infanterie, sub comanda generalului Traian Moșoiu și Divizia a I-a Vânători, au pus stăpânire pe văile superioare ale Oltului și Mureșului, precum și pe calea ferată din zonă.
La 11 decembrie 1918, s-a înființat Comandamentul trupelor din Transilvania, al cărui post de comandă a fost instalat la Sibiu, în scopul conlucrării cât mai eficiente cu Consiliul Dirigent, al cărui sediu se afla în aceeași localitate, comanda fiind încredințată generalului Traian Moșoiu.
La începutul lunii ianuarie 1919 trupele române aflate în zona de graniță au fost atacate de către trupele ungare, dar fără folos pentru unguri. La Debrețin, Oradea şi Beckescsaba s-au format trupe de secui, așa numitele „gărzi roșii“ bolșevice ungare în vederea unor noi atacuri împotriva trupelor române. Aceste bande înarmate, încurajate de guvernul de la Budapesta au atacat și jefuit orașele și satele românești, rămase fără apărare. Numai în județul Arad, din noiembrie 1918 până în februarie 1919, în cele 300 de omoruri săvârșite, toate victimele au fost români uciși de unguri; un singur ungur a fost ucis, dar de către un gardist ungur. Pe de altă parte, Bihorul a îndurat cel mai groaznic calvar deoarece trupele regulate şi neregulate ungare, în special secuii, care s-au concentrat în această regiune, s-au dedat la cea mai sângeroasă urgie, astfel că jafurile, bătăile şi omorurile se petreceau în toate satele.
În perioada 15 aprilie – 1 mai 1919, în zona de vest a țării s-au dus lupte grele între noua armată ungară și trupele române din Transilvania. În consecință, în seara zilei de 1 mai 1919, malul stâng al Tisei era controlat de armata română.
După fixarea frontierei româno-ungare de Consiliul Suprem, la 13 iunie 1919, Georges Clémenceau solicita guvernelor ungar, român, cehoslovac și celui al Regatului Sârbo-Croato-Sloven „să pună capăt tuturor ostilităților inutile”.
La 21 iulie 1919, efective ale Diviziei a II-a Vânători şi ale Diviziei a XXI-a Infanterie, constituită din voluntari ardeleni, au intrat în partea de Banat ce fusese atribuită României de deciziile Marilor Puteri reunite în Conferința de Pace de la Paris.
După reorganizarea armatei bolșevice ungare și deplasarea pe frontul de la Tisa a: 100 de batalioane, 800 de mitraliere, 10 escadroane de cavalerie, 60 de baterii de artilerie şi a 9 trenuri blindate, în dimineața zilei de 20 iulie 1919, trupele ungare au atacat trupele române de pe Tisa, simultan, în punctele: Tokay, Szolnok, Csongrad și Mindszent.
După lupte crâncene, la 26 iulie 1919, dușmanul era complet azvârlit peste Tisa, atât în regiunea Tokay, cât şi la Szolnok”.
La scurt timp după victoria de pe Tisa, la 29 iulie 1919, Comandamentul trupelor române din Transilvania a decis trecerea Tisei, în noaptea de 29 spre 30 iulie 1919, având ca obiectiv distrugerea Armatei Roșii ungare, ocuparea Budapestei și înlăturarea regimului comunist condus de către Bela Khun.
La sfârșitul lunii iulie 1919, armata română din Transilvania totaliza 119 batalioane cu un efectiv de 84 000 de oameni, 60 de escadroane de cavalerie, cu un efectiv de 12 000 de oameni şi 99 de baterii de artilerie cu 392 de guri de foc.
În vederea ofensivei generale, au fost organizate 3 grupuri de forțe: Grupul Holban, constituit din Diviziile a I-a şi a II-a Vânători, concentrat în sectorul Fegyvernek, cu misiunea de a trece primul Tisa în sectorul Fegyvernek – Tisza-Bo.
Grupul General Moşoiu, alcătuit din Diviziile a I-a şi a VI-a Infanterie, amplasat în fața Szolnok-ului, trebuia să facă demonstrații care să fixeze trupele inamice, ulterior urmând să treacă Tisa prin sectorul Fegyvernek – Tisza-Bo.
Grupul General Demetrescu, format din Diviziile a VII-a Infanterie, a II-a Cavalerie, Brigada a 4-a Roșiori din cadrul Diviziei a I-a Cavalerie şi Regimentul Vânătorilor de Munte, urma să treacă Tisa pe la Kis-Kore, la 20 de km nord de Tisza-Bo, în noaptea de 30 spre 31 iulie 1919.
Diviziile a XVI-a şi a XVIII-a Infanterie urmau să asigure acoperirea Tisei, rezerva Comandamentului trupelor din Transilvania urmând să fie asigurată de Divizia a II-a Infanterie, care urma să înceapă, la 23 iulie 1919, transportul de la Arad la Kunhegyes.
La 29 iulie, Divizia 2 Vânători, urmată de Divizia 1 Vânători în spatele ei, grupul general Holban, se apropie de satul Tisza Bo, pe malul Tisei, la nord de Szolnok, unde Tisa face o buclă formând un intrând către malul stâng. La ora 2:30, în zorii zilei de 30 iulie 1919, artileria Diviziei a 2-a Vânători, întărită cu două baterii grele de 155 mm și, instalată pe laturile intrândului, deschide un foc ucigător în interiorul acestui intrând. Inamicul răspunde cu focuri de mitraliere. La ora 3:05 artileria noastră lungește tirul, iar Regimentul 9 Vânători condus de colonelul Gheorghe Rasoviceanu începe trecerea Tisei în bărci. Rezistența inamică este slabă, astfel că întreaga Brigadă 4 Vânători (Regimentele 9 şi 10) trece până la ora 6.00, urmată de Regimentul 3 Vânători din Brigada 2. Două companii de pontonieri au început la ora 5:00 construcția unui pod care este terminat la ora 7:15. Artileria diviziei este trecută pe pod. Până la ora 11:00, întreaga Divizie 2 Vânători este pe malul drept al Tisei, urmată de Divizia 1 Vânători. Până seara sunt ocupate mai multe localități şi capturate mai multe depozite de arme şi muniții, iar capul de pod avea o dezvoltare de 10 km, în acest cap de pod fiind trecute deja trei divizii, 1 şi 2 vânători, precum şi Divizia 6 din Grupul general Moșoiu. În sectorul de la sud Tokay cele trei batalioane trecute aici continuă acțiunea, iar la sud, pe frontul Diviziei 18, inamicul se retrage în faţa incursiunilor noastre executate la Tisza Veszeny, Szentes și Mindszent, fapt care demonstra că inamicul renunțase la apărarea pe linia Tisei și pregătea o acţiune în interior.
La 30 iulie 1919, Regele Ferdinand și Regina Maria, aflați în Transilvania, au asistat la trecea Tisei de către trupele române, în dreptul satului Tisza-Bo. Regina Maria nota „Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta”. Ofensiva românească a fost extrem de energică.
Primele efective debarcate pe malul vestic al Tisei au fost constituite din „militarii Brigăzii 4-a Vânători (Regimentele nr. 9 şi 10 Vânători)“. În cele din urmă, în seara zilei de 30 iulie 1919, trecuseră Tisa Diviziile a I-a și a II-a Vânători, precum şi Divizia a VI-a Infanterie, în timp ce Divizia a I-a Cavalerie se deplasa din fața Szolnok-ului spre Tisza-Bo.
Concomitent, în sectorul Tokay, au trecut Tisa efective ale Diviziei a XVI-a Infanterie pe la Tisza Dob. Ulterior, în noaptea de 30 spre 31 iulie 1919, trupele grupului general Demetrescu au trecut Tisa pe la Kis-Kore.
În aceste condiții, în seara zilei de 31 iulie 1919, se aflau pe malul vestic al Tisei 5 divizii de infanterie şi una de cavalerie, având ca obiectiv distrugerea Armatei Roșii ungare şi ocuparea Budapestei. După ce întrerup legăturile feroviare între Miszkolcz, Szolnok şi Budapesta, trupele române urmăresc trupele bolșevice ungare ce se grupează în regiunea Czegled – Abony.
La 2 august 1919, Bela Khun și apropiații săi au părăsit Budapesta într-un tren special ce s-a îndreptat spre Viena, unde fostul șef al guvernului bolșevic ungar avea să fie arestat.
La 3 august 1919, trupele ungare sunt complet încercuite de trupele române; Diviziile a III-a, a V-a şi a VI-a ungare, ce luptaseră la Szolnok, sunt încercuite în sectorul Czegled – Abony; Diviziile a II-a şi a VI-a sunt încercuite în sectorul Kiskun – Felegyhaza – Keckemet, fiind obligate să capituleze.
Concomitent, în sectorul de nord, un detașament mixt, alcătuit dintr-un regiment de infanterie, unul de cavalerie şi 4 baterii de artilerie, sub comanda generalului Davidoglu, a încercuit trupele inamice de la Miszkolcz, forțând Divizia a I-a ungară să capituleze, în timp ce cele două brigăzi de secui şi Brigada a 80-a Internațională s-au dezintegrat, efectivele lor retrăgându-se în dezordine spre frontiera cehoslovacă.
În consecință, la 3 august 1919, Armata Roșie ungară era desființată, fiind luați prizonieri peste 40 000 de soldați, 1 235 de ofițeri și capturate: 52 000 de puști, 332 de mitraliere, 348 de tunuri de diferite calibre, 87 de aeroplane, două tunuri de calibru 305 mm, precum și „o cantitate enormă de material de război și muniții, de toate categoriile“.
Pe de altă parte, pierderile armatei române în bătălia de pe Tisa și în pusta ungară, până la ocuparea Budapestei, au totalizat: 39 de ofițeri și 1 730 de soldați morți, 81 de ofițeri și 3 125 de soldați răniți, 3 ofițeri și 1 579 de soldați dispăruți.
Campania armatei române, începută în noiembrie 1918, cu trecerea, Carpaților Orientali, pentru eliberarea Transilvaniei, condusese, la 20 august 1919, la ocuparea Budapestei şi a regiunii înconjurătoare, până la lacul Balaton şi la orașul industrial Gyor, situat în nord-vestul Ungariei.
Trupele române aveau să părăsească Budapesta, la 16 noiembrie 1919, iar la 22 noiembrie, au evacuat tot malul vestic al Tisei.
La 4 iunie 1920 se semnează la Trianon, în Versailles, tratatul de pace între Ungaria și puterile aliate. Articolul 45 al tratatului de la Trianon prevede:
„Ungaria renunță în ceea ce o privește în favoarea României la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei astfel cum sunt fixate la art. 27 partea a II-a și le recunoaște prin prezentul tratat, sau prin orice alte tratate încheiate, în scop de a regla teritoriile actuale ca făcând parte din România”.
Astfel s-a scris istoria războiului româno-ungar din 1919, un război pe nedrept uitat.
Lt. col. (r.) Gheorghe BUȘE, A.N.C.E. „R.M.” Gorj
Surse: Campania armatei române în Ungaria din 1919 de Dr. Dumitru-Valentin Pătrașcu și Drd. Daniela-Liliana Pătrașcu; http://www.istoria.md/articol/844/R%C4%83zboiul_rom%C3%A2no_ungar_de_la_1919,_de_la_Tisa_la_Budapesta.
