În Duminica a 28-a după Rusalii (a Sf. Strămoşi după trup ai Domnului); Ap. Sf. Strămoşi; Coloseni 3, 4-11; Ev. Luca 14, 16-24 (Pilda celor poftiţi la cină), din ziua de 15 decembrie 2019, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, vom pregusta slova Evangheliei Sf. Ev. Luca, rânduită în Biserică spre a se citi în această perioadă a sfârşitului Postului Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când ni se prezintă Pilda celor poftiţi la cină, care arată în chip tainic, modul înţelept şi duhovnicesc prin care Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii la mântuire, iar Cel care cheamă oamenii la mântuire, adică la Cina stăpânului, nu se numeşte fiu, ci slujitor, pentru a se arăta că Fiul Lui Dumnezeu, care S-a făcut om, este în primul rând slujitor al Lui Dumnezeu, Împăratul Cerului, dar şi Slujitorul Stăpânului, Însuşi Mesia Cel prezis de profeţi, Cel cu multe nume şi mai presus de orice nume, Cuvântul Care îi cheamă toţi oamenii la mântuire, pe toţi strămoşii, iar noi, ca şi ei, aşteptăm venirea Lui Dumnezeu pe pământ!
«Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi. Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: ,,Veniţi, că iată toate sunt gata”»!
Evanghelia Duminicii a 28-a după Rusalii, ne prezintă un Om care a pregătit o Cină Mare, un ospăţ în casa lui, unde i-a invitat pe prieteni să cineze cu el, dar, din păcate, cei chemaţi l-au refuzat, pe rând. Să amintim că Stăpânul Casei este Însuşi Dumnezeu, Care ne cheamă cu bunătate să stăm în prezenţa Lui şi să gustăm din darurile unui ospăţ al credinţei, al Evangheliei şi al harului la care ne pofteşte în Sfânta Biserică, dar, din păcate, unii dintre noi, refuzându-L asemeni celor din Pilda Evanghelică, ne lipsim de adevărata împlinire, fără să ştim că pregustând din acesta, vom avea bucuria comuniunii cu Hristos, vom pregusta o fărâmă din fericirea Raiului, mai ales că Stăpânul Care prepară ospăţul este Dumnezeu Însuşi, Tatăl Ceresc. Desigur, marele ospăţ la care suntem chemaţi cu toţi simbolizează bucuria şi fericirea cosmică a Împărăţiei Sale cereşti, fiecare dintre noi ştiind că banchetele desfătează cu mâncarea şi băutura bună, cu compania prietenilor, cu conversaţia plăcută şi cu atmosfera de intimidate, dar, pentru suflet, banchetul exprimă suprema bucurie, iar Dumnezeu l-a creat pe om pentru bucurie, fiindcă durerea şi tristeţea sunt străine vieţii dumnezeieşti, ele sunt rezultatul intrării păcatului în lume şi nici o bucurie pământească nu echivalează cu cea pe care o are moştenitorul Împărăţiei cerurilor (cf. I Cor. 2, 9), mai ales că în Cer Îl vom vedea pe Dumnezeu, faţă către faţă, chip către chip! Dar, ca să le rânduim pe toate după înţelepciunea dumnezeiască, Omul care a făcut Cina este Dumnezeu-Tatăl, iar «Cina» înseamnă Sfânta Împărtăşanie, medicamentul pentru nemurire, cum spun Sfinţii Părinţi, care-i hrăneşte pe creştini în Sfânta Biserică, pregătindu-i pentru veşnicie. Desigur, faptul că «Omul-Stăpânul» i-a chemat pe mulţi, ne arată universalitatea mântuirii, întrucât Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Tim. 2, 4), mai ales că minunatul Ceas al Cinei înseamnă vremea chemării la pocăinţă şi, apoi, la creştinism, la care au fost invitaţi, cum se ştie, mai întâi fiii poporului ales, iar «sluga» trimisă ca să-i cheme la Cină reprezintă pe proorocii Vechiului Testament, dintre care Sf. Ioan Botezătorul a fost ultimul vestitor. Motivele pentru care au refuzat cina, semnifică ataşamentul prioritar faţă de cele materiale şi pământeşti, mai ales că unii analişti chiar identifică «ţarina» cu lumea, «boii» cu cele cinci simţuri, «femeia» ca fiind făptura cu mintea pornită doar spre cele de jos, «pieţele şi uliţele cetăţii» pline de săraci, orbi, şchiopi exprimă bunăvoinţa Stăpânului-Dumnezeu de a mântui şi pe cel mai decăzut dintre oameni, chiar şi pe cel care se zbate în mizeria păcatului. Să mai reţinem că în cazul acesta, concret, săracii şi şchiopii îi reprezintă şi pe acei iudei simpli şi smeriţi care au răspuns chemării Domnului, spre deosebire de mulţi dintre cărturarii şi fariseii infatuaţi care au rămas cu ţarina şi cu boii în deplină proprietate, iar faptul că slujitorul afirmă că deşi au venit mulţi la cină, tot mai este loc, acest lucru ne arată că în Biserică şi în Împărăţia Cerurilor este loc pentru toată lumea, deoarece Însuşi Mântuitorul a spus-o, cu alt prilej: ,,În Casa Tatălui Meu, multe locaşuri sunt, iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc” (Ioan 14, 2), cu precizarea că trimiterea slugii la drumuri şi garduri înseamnă chemarea la mântuire a tuturor neamurilor, prin Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor. Iar, Pericopa Evanghelică se încheie cu un avertisment înfricoşător: ,,Nici unul dintre acei bărbaţi (care M-au refuzat, n. n.) nu va gusta din Cina Mea!”. Deoarece Cuvântul Domnului întruchipează întotdeauna adevărul, pentru mângâierea noastră vrem să vedem, însă, aspectul pozitiv, încurajator al acestei pilde evanghelice, dar, mai ales, ca noi să înţelegem că în momentul în care Domnul a zis că aceia care I-au refuzat chemarea, nu vor gusta din Cină, înseamnă că acei care răspund chemării se vor bucura de ospăţul euharistic, vor fi fericiţi să cineze la Masa Lui. Cu aceste simţăminte, ne apropiem de Slăvita Naştere a Domnului, cu nădejde şi mai ales cu bucurie, îndemnându-ne să răspundem mai întâi chemării la Cina Lui, pentru care S-a întrupat şi a întemeiat Biserica, spre a ne mântui. Dacă vom asculta chemarea Lui şi de vom răspunde, aşa cum se cuvine, nu ni se vor spune acele înfricoşătoare cuvinte ,,Nici unul din acei bărbaţi care au fost chemaţi nu va gusta din Cina Mea”, ci ,,Toţi creştinii care au fost chemaţi şi au auzit şi au răspuns şi s-au gătit cum se cuvine, vor gusta cu bucurie din Cina Mea!“, ca o dovadă că Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii la mântuire, pe toţi strămoşii, iar noi, ca şi ei, aşteptăm venirea Lui Dumnezeu pe pământ!
,,Nici unul din acei bărbaţi care au fost chemaţi nu va gusta din Cina Mea”!
În concluzie, în Duminica a 28-a după Rusalii şi cu zece zile înaintea Sărbătorii Crăciunului, am putea spune că puţine cuvinte pilduitoare sunt mai dramatice decât acestea în care să ne fie mereu prezentă în conştiinţă datoria prezenţei, în fiecare clipă când suntem poftiţi la Cină, chiar dacă, din păcate, găsim alte şi alte pretexte fără sensuri reale de a fi absenţi, inventându-ne o lume artificială, cu satisfacţii efemere, care nu duc nicăieri. Poate că renunţăm la analize care ne-ar surprinde prin concluziile lor şi le abandonăm undeva pe drum, pentru că ele n-au ce căuta în existenţa noastră desacralizată, lipsită de har dumnezeiesc! Contemporaneitatea şi postmodernitatea capătă din ce în ce mai mult această tentă tragică de banalitate, de superficialitate, de pierdere a prezenţei harului şi a fiorului sacru, deoarece adoptă treptat o pseudoexistenţă în care domnesc aparenţa, efemerul, falsa valoare, aroganţa unei străluciri autofabricate prin autosuficienţă! Oare, ce facem pentru a reîntoarce omenirea la starea de omenire înomenită şi înnoită, nicidecum de haită pusă numai pe pradă, afundându-ne singuri în prăpastia distrugerii? Înlocuim adevărata sfinţenie cu marfa vânzătorilor de iluzii, cu marfa consumismului ieftin şi banal, ne autoamăgim că iluziile sunt reale şi nu un înveliş de suprafaţă, pe care îl îmbrăcăm ca pe o piele otrăvită, sclipitoare, mincinoasă, cu care luăm ochii altora, la fel de superficiali ca şi noi, care au refuzat şi ei invitaţia la cină. Să nu uităm că în pofida practicilor împrumutate din hipnoză, iluziile rămân un fals drum care duce oriunde altundeva, dar nici într-un caz în veşnicia la care aspirăm prin darul divin! De multe ori, înlocuim valorile adevărate cu imitaţii cărora le atribuim o importanţă pe care nu o au niciodată! Trăim într-o realitate a imitaţiilor şi încercăm să ne autoconvingem că am ajuns la adevărata formă a realităţii, iar până la urmă descoperim infernul, cum spune Jean-Paul Sartre! Iată, că ne istoriseşte Fericitul Augustin în ,,Confesiunile” sale cum a căutat fericirea în plăceri şi în înţelepciunea lumească, dar n-a găsit-o, până într-o zi când a auzit un glas de copil care repeta mereu: ,,Ia şi citeşte, ia şi citeşte”! Şi luând şi citind capitolul 13 din Epistola către Romani, s-a convertit la creştinism şi şi-a dat seama că fericirea nu stă în ospeţe şi în beţii, în desfrânări şi în fapte ruşinoase, în ceartă şi în pizmă sau în bunăstare materială! Fericirea constă în a fi ,,îmbrăcat” în Domnul Iisus Hristos, iar după convertire, Fericitul Augustin a afirmat: “Liniştea nu este acolo unde o căutaţi. Căutaţi ceea ce căutaţi, dar nu este acolo! Căutaţi viaţa fericită într-un ţinut al morţii! Nu este acolo! Cum poate fi o viaţă fericită acolo unde nu este viaţă? Fericit este omul care Te cunoaşte pe Tine, Doamne. Căci ne-ai făcut pentru Tine şi neliniştit este sufletul nostru, până nu se va odihni în Tine”, concluzionează Sfântul Augustin, fiindcă Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii la mântuire, pe toţi strămoşii, iar noi, ca şi ei, aşteptăm venirea Lui Dumnezeu pe pământ!
Profesor drd. Vasile GOGONEA
