Peste 740 de şomeri, cuprinşi în planul de formare profesională al AJOFM

636

Formarea profesională este o măsură activă definitorie pentru desăvârşirea profilului profesional al oricărei persoane aflate în căutare de loc de muncă, ştiut fiind faptul că prin asigurarea creşterii şi diversificării competenţelor profesionale ale şomerilor se ating, concomitent, două obiective specifice: satisfacerea cererilor imediate pe piaţa muncii şi creşterea şanselor de ocupare în muncă a şomerilor.

Planul de formare profesională al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj pentru anul 2017 prevede organizarea unui număr de 39 de cursuri pentru şomeri la care ar urma să fie cuprinşi 956 de şomeri care beneficiază de gratuitatea serviciilor de formare profesională, conform prevederilor Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare. “De la începutul anului şi până la începutul lunii octombrie, au fost organizate 29 de cursuri de recalificare în ocupaţiile de agent de securitate, bucătar, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, contabil, inspector resurse umane, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, lăcătuş mecanic, sudor, operator introducere validare prelucrare date, lucrător în comerţ, ospătar, comunicare în limba engleză, comunicare în limba germană, manager în activitatea de turism, cameristă, croitor, dulgher-tâmplar-parchetar, zidar pietrar tencuitor, fiind cuprinşi până acum un număr de 746 de şomeri (566 indemnizaţi şi 180 neindemnizaţi), care beneficiază gratuit de serviciile de formare profesională”, a declarat Romeo Chiriac, directorul executiv al AJOFM Gorj. În cursurile de formare profesională au fost cuprinse persoane aparţinând unor grupuri cu acces mai dificil pe piaţa forţei de muncă, precum şi persoane care au beneficiat de gratuitate în baza prevederilor Legii nr. 76/2002 modificată şi completată, dintre care menţionăm: 343 de persoane din mediul rural; trei persoane cu dizabilităţi; o persoană de etnie rromă; două persoane eliberate din detenţie. De asemenea, până la 1 octombrie 2017, au fost încadraţi un număr de 433 de şomeri absolvenţi de cursuri faţă de totalul de 400 prognozat să fie ocupat în urma serviciilor de formare profesională pe întregul an, din acest punct de vedere, AJOFM Gorj având planul de ocupare în urma formării realizat deja în proporţie de 108%.

Convenţii numeroase subvenţionate de stat
Tot de la 1 ianuarie şi până la 1 octombrie a.c., AJOFM Gorj a încheiat convenţii de subvenţionare a locurilor de muncă cu angajatori care au încadrat 80 de absolvenţi de învăţământ, 411 persoane cu vârsta peste 45 de ani, 5 persoane unic susţinătoare a familiilor monoparentale, 8 persoane care mai aveau cel mult 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limita de vârstă sau de a solicita pensia anticipată parţială, 28 de tineri needs, un şomer de lungă durată şi 4 persoane cu dizabilităţi. De asemenea, prin AJOFM Gorj au fost acordate 387 de prime de activare dedicate şomerilor neindemnizaţi care au fost încadraţi cu contract de muncă pe o perioadă mai mare de 3 luni, primă cu valoarea de 500 de lei pentru fiecare persoană. Totodată, au fost acordate 43 de prime de încadrare absolvenţilor care s-au încadrat cu normă întreagă pe o perioada mai mare de 12 luni, în cuantum de 500 de lei/persoană.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here