Preţuri mai mici la noua licitaţie organizată pentru vânzarea maşinii unui cadastrist şi a unui notar

563

O nouă procedură de licitaţie pentru vânzarea autovehiculelor proprietarului unui birou cadastral şi al unui notariat este programată peste două săptămâni la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj.

Cea de-a doua procedură de licitaţie pentru vânzarea autovehiculelor ce aparţin proprietarului unui birou cadastral şi al unui notar va fi organizată de AJFP Gorj în data de 4 mai, la sediul din Târgu-Jiu al instituţiei, cu începere de la ora 11.00. Deoarece bunurile nu au fost valorificate la licitaţia din 3 aprilie, finanţiştii au stabilit o nouă procedură. Astfel, Mircea Medinţu, proprietarul unui birou cadastral din municipiul Târgu-Jiu, care, în mai 2016, înregistra datorii la bugetul de stat de 120.000 de lei, ar putea rămâne luna viitoare fără autovehiculul asupra căruia AJFP Gorj deja instituise sechestru. Este vorba despre autoturismul Renault Megane A4 Berlină, an de fabricaţie 2008, combustibil – motorină, într-o bună starea de funcţionare. Dacă la prima licitaţie, preţul de pornire a fost de 12.300 de lei, pentru licitaţia din 4 mai, valoarea acestuia a scăzut la 9.225 de lei.
Tot pentru 4 mai este programată şi cea de-a doua licitaţie pentru vânzarea unui automobil Nissan Almera din 2005, pe benzină, bunul mobil aparţinând notarului Gheorghe Silviu Răceanu din Târgu-Jiu, care, de asemenea, înregistrează debite la bugetul de stat. În acest caz, preţul de evaluare sau de pornire al primei licitaţii a fost de 7.600 de lei, iar pentru procedura din 4 mai, finanţiştii au stabilit un preţ de 5.700 de lei.
“Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte, până la termenul de vânzare sau, în cazul vânzării prin licitaţie, dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de pornire al licitaţiei; împuternicirea persoanei care îi reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul Registrului Comerţului; pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; dovada emisă de creditorii fiscali că nu au obligaţii fiscale restante, urmând să se prezinte la data stabilită pentru vânzare şi la locul fixat în acest scop, documentaţia pentru înscriere se depune cu o zi înaintea datei de licitaţie”, se arată în anunţul emis în acest sens de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here