Conducerea Centrului de Transfuzii din Târgu-Jiu a constatat că numărul donatorilor de sânge a scăzut foarte mult. Medicul Călina Căluțoiu, directorul Centrului de Transfuzii din municipiul nostru, spune că săptămâna trecută au fost, în medie, 15 donatori pe zi, în condițiile în care, în această perioadă, ar fi nevoie de cel puțin 25 de donatori pe zi.
Conform legislației în vigoare, donatorii de sânge beneficiază de un set de analize gratuite și primesc șapte tichete de masă, fiecare în valoare de peste 9 lei, la care se adaugă o zi liberă de la serviciu, în cazul angajaților cu carte de muncă. Pentru o parte a celor care donează, tichetele de masă sunt o bucurie, de altfel, mulți prezentându-se la centrul de transfuzii tocmai pentru beneficiile acordate în urma donării.
Cu toate acestea, în ultimele luni, numărul donatorilor a scăzut. Potrivit reprezentanților Centrului de Transfuzii din municipiul nostru, ar fi nevoie de aproximativ 550 donatori pe lună, pentru ca unitatea să aibă suficient sânge în stoc. „Săptămâna trecută am avut, în medie, câte 15 donatori pe zi, ceea ce înseamnă foarte puțin. În această perioadă a anului am avea nevoie de cel puțin 25 de donatori pe zi”, a declarat medicul Călina Căluțoiu, directorul Centrului de Transfuzii Gorj.
A2, grupa cea mai deficitară
Reprezentanții Centrului de Transfuzii din Târgu-Jiu spun că este nevoie de sânge din toate cele patru grupe, dar cea mai mare problemă este la A2. „Cea mai mare nevoie este de A2 Rh pozitiv, dar și Rh negativ”, confirmă directorul Centrului de Transfuzii. Mulți dintre donatorii gorjeni sunt obișnuiți să doneze, ei prezentându-se frecvent la Centrul de Transfuzii. Alții experimentează pentru prima dată donarea de sânge, unii fiind refuzați din motive de sănătate. Totuși, donarea voluntară ar trebui să fie un act la care să participe mai mulți oameni, nevoia de sânge fiind din ce în ce mai mare, iar stocurile sunt tot mai mici. Conducerea Centrului de Transfuzii din Târgu-Jiu face un apel la toți gorjenii care pot să doneze sânge, să se adreseze centrului și să nu ezite să devină donatori, contribuind, astfel, la salvarea mai multor vieți.
Minodora Sucea