1 octombrie vine cu scumpiri pentru localnicii orașului Novaci, aflat la poalele Munților Parâng. Printr-o hotărâre recentă de CL, aprobată de consilierii PNL și de un independent, novăcenii, proprietarii muntelui din zona Rânca, s-au trezit că trebuie să plătească dublu apa ce le vine la robinete din izvoarele naturale de munte, și asta deoarece Serviciul Public al Primăriei Novaci nu mai poate gestiona apa și canalizarea localității. Acestea au fost date în gestionarea Aparegio, fiecare localnic urmând să plătească aproape 6 lei pentru apă și canalizare.
Consilierii PSD nu au fost de acord cu trecerea apei și canalizării de Aparegio, o parte abținându-se de la vot. Gheorghe Porumbel susține că a votat împotrivă nu pentru că ar fi avut ceva cu Aparegio, ori cu directorul Traian Pătrășcoiu care a explicat în ședință ce investiții va face societatea pentru rețeaua în cauză, ci pentru că a tras un semnal legat de costurile ridicate, încă de anul trecut, fiind revoltat că edilul local de Novaci nu a găsit o altă soluție. Porumbel se gândea la o altă societate comercială, dacă tot i se interzice firmei CL să gestioneze apa și canalizarea.
Un vot împotrivă a venit și de la colega acestuia Angela Vintilescu care a protestat și pe rețelele de socializare în urma ședinței de la finalul săptămânii trecute. Social-democrata consideră că de la 1 octombrie prețul la apa consumată de novăceni se va dubla, locuitorii orașului urmând să plătească la fel ca și cetățenii din Rovinari și Turceni, de exemplu. “În timp ce apa a fost doar 1.50 de lei pe mc, de luna viitoare va fi 3 lei și totul se datorează Serviciului de Gospodărie Comunală din Novaci care nu a putut gestiona aceste utilități”, a declarat consiliera.
Preț de apă plată
“În zadar am votat noi(n.r. consilierii PSD) împotrivă, suntem în minoritate. Nu am putut opri acest demers cu urmări grele pentru novăceni! Eu m-am luptat cu toate puterile mele. Novăcenii știu asta de la emisiuni tv, din campanie, din ședintele de Consiliu Local etc. Îmi pare rău că acesta este finalul. Timp de 20 de ani, nici apa nu mai e a novăcenilor. Trebuie să dea aproape 6 lei (șase pâini) pe un metru cub de apă și canal. Enorm! La fel ca și cei din Rovinari, Turceni … ăia care nu au apă în munții lor care vine prin cădere liberă, fără curent pentru pompe, fără foraje de adâncime.. Nu e drept pentru novăceni. Am simțit că suntem luați de proști și m-a durut sufletul. De ce a votat așa grupul politic aflat la putere după alegeri? De ce? De ce? De ce? Nu voi înțelege niciodată până la sfârșitul celor douăzeci de ani, dacă-i mai apucăm mulți dintre noi, consilierii din această seară. Dureros”, a completat social-democrata, arâtând cu degetul spre cei 9 consilieri ai primarului Leuștean.
Pănescu ține partea consilierilor PSD
Afaceristul din Rânca, Constantin Pănescu, a criticat și hotărârea consilierilor PNL, și pe o rețea de socializare.
“Mă gândesc că azi(n.r. miercuri) la ședința de consiliu Novaci s-a aprobat definitiv plecarea apei din munții novăcenilor către Aparegio și de aici nu se știe când va ajunge la vreun consorțiu internațional ca și petrolul, gazele(..). Dar deștepții o întorc la fiecare lângă poartă cu o surpriză, adică 5,78 lei pe metru cub. Rânca a scăpat deocamdată pentru că mai are lucrări nerecepționate, o canalizare cu probleme și alte mici probleme. O să fiu probabil înjurat de unii, dar ce nu a reușit Ceaușescu cu sistemul lui să colectivizeze și să îngenuncheze pe acești oameni cu tărie de caracter din Novaci, au reușit niște consilieri stabili financiar care vor putea plăti și cele 3 procente de mărire a prețului anual. Dar poate se învârte roata generațiilor următoare și oare ce vor face urmașii celor de azi. Atenție novăceni și ceilalți români va mai rămas aerul pe care-l respirați fără plată. Puneți deoparte cât mai puteți”, a transmis și Pănescu.
Stația de epurare de la Pociovaliștea nu a funcționat niciodată
Reprezentanții Aparegio vor intra “în pâine” pe 1 octombrie, când vor prelua activitatea serviciului aflat în subordinea Consiliului Local Novaci. De altfel, beneficiarii de apă sunt mai mulți decât cei de canal în localitate, asta în condițiile în care stația de epurare de la Pociovaliștea, realizată din bani europeni, nu a funcționat niciodată.
Anamaria STOICA