Start pentru ediţia a XV-a a Concursului “Orpheus”

571

Liceul de Arte “Constantin Brăiloiu”, în parteneriat cu Ministerul Educației Naţionale, Inspectoratul Judeţean, Consiliul Judeţean Gorj, Primăria şi Consiliul Local Târgu-Jiu, organizează în perioada 26 – 29 mai 2016, cea de-a XV-a ediţie a Concursului Internaţional de Interpretare Instrumentală “Orpheus”.

Ceremonia de deschidere va avea loc, astăzi, de la ora 14.00, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”. Concursul se va desfăşura începând de azi şi se va încheia cu Gala premianţilor care va avea loc duminică, 29 mai, ora 10.00, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”. Anul acesta participa un număr record de participanţi, şi anume 178 din ţară, dar şi din Serbia şi Republica Moldova. Potrivit regulamentului concursului participanţii, elevi de la liceele de artă din ţară şi străinătate, sunt grupaţi pe trei secţiuni: pian, suflători–percuţie şi instrumente de coarde. Fiecare secţiune va cuprinde șase categorii de vârstă. Juriul concursului va fi format din profesori cu o mare experienţă în identificarea şi educarea noilor talente din lumea muzicii clasice.
Din anul 1991, când a fost prima ediţie, şi până în prezent, evaluarea tinerilor interpreţi a fost realizată la fiecare ediţie de un juriu alcătuit din nume cunoscute ale culturii româneşti: Ion Voicu, Gheorghe Zamfir, Lavinia Coman şi mulţi alţii. La fiecare ediţie, concurenţa a fost o modalitate de a transmite un impuls pentru performanţă, pentru un nivel înalt de competenţă şi valoare artistică. Astfel, Concursul “Orpheus”, de-a lungul timpului, a lansat nume de rezonanţă astăzi aflându-se pe marile scene de concert din ţară şi străinătate: violonistul Alexandru Tomescu, tenorul Cezar Ouatu şi alţii.
“La ediţia din acest an, am reuşit să introducem concursul în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale şi să fie alături de cele mai importante concursuri de muzică clasică din ţară. Acest eveniment are ca scop afirmarea, promovarea şi stimularea valorilor autentice din lumea muzicii clasice. În dimineaţa zilei de sâmbătă, participanţii la competiţie vor putea lua parte la un workshop oferit de violonistul Alexandru Tomescu. Tot acesta, în calitate de invitat de onoare, va semna şi diplomele ce vor fi oferite câştigătorilor ediţiei curente a concursului nostru”, a declarat Daria Ionescu-Haidău, directorul Liceului de Arte “Constantin Brăiloiu” din municipiul Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here