Un simplu control efectuat la o societate comercială din Târgu-Jiu a dus la descoperirea a zeci de kilograme de carne de rață expirată. La acțiune au participat polițiștii și reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj, care au decis ca întreaga cantitate să fie confiscată. ”Au fost confiscate 84 de kilograme de spate de rață și au fost dirijate către Protan. Nu au putut să justifice trasabilitatea produsului și au fost sancționați cu 6.000 de lei. Nu se poate stabili deocamdată data, e venită din import, era pusă într-un colț, izolată de celelalalte produse, nu au avut nicio justificare pentru ce ar fi vrut să facă. În depozit a fost găsită întreaga cantitate. Carnea era congelată”, a declarat Nicolae Călescu, directorul DSVSA Gorj. Surse susțin că termenul de valabilitate ar fi expirat din luna februarie a acestui an. Și polițiștii au aplicat sancțiuni. ”Administratorul societăţii comerciale din municipiul Târgu-Jiu a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 26.000 de lei, iar întreaga cantitate de carne a fost indisponibilizată, urmând a fi distrusă”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Acțiunile vor fi continuate în perioada următoare, la magazinele de pe raza întregului județ. Reprezentanții depozitului de pe digul Jiului au negat că ar fi avut carne expirată. ”Nu avem carne expirată. A fost probabil o neînțelegere. Au fost în control, dar nu au fost probleme. Chiar nu este adevărat”, a precizat unul dintre angajați.
Loredana Fîciu