„Dispare” fierul din cariere

774
Obiectele din material feros din unităţile miniere gorjene au început „să facă picioare”. Nu mai puţin de cinci persoane sunt cercetate în prezent de poliţiştii judeţului nostru, pentru astfel de infracţiuni. Doi dintre aceştia, ambii rovinăreni, transportau, în data de 30 iulie, ziua în amiaza mare, o traversă din fier, de cinci metri lungime pe care o sustrăseseră din incinta E.M.C. Pinoasa.

Traversa a fost restituită. Tot dintr-o carieră minieră au furat şi trei bărbaţi din comuna Dragoteşti, fiind vorba despre E.M.C. Jilţ – Cariera Jilţ. Aceştia, în noaptea de 30 spre 31 iulie, au sustras 12 ghirlande role superioare, fiind prinşi în flagrant de agenţii de pază. Toţi cei cinci bărbaţi sunt cercetaţi pentru furt calificat.

Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here