În casa învăţătorului septuagenar Dumitru Gr. Pupăză, din Dobriţa (comuna Runcu, Gorj), am cunoscut pe unul dintre cei mai vechi admiratori înflăcăraţi ai operei genialului artist gorjean, care a dăruit omenirii, prin talentul său inegalat, binecunoscute capodopere sculpturale.
Înfiripăm discuţia noastră printre picături, în timp ce interlocutorul ne prezintă zeci şi sute de documente, articole decupate, cărţi şi vederi, strânse cu migală de cercetător pasionat de-a lungul unei vieţi întregi.
-L-am cunoscut pe Brâncuşi în anul 1938, când lucra în parcul din Târgu-Jiu, la „Poarta Sărutului”. Eram printre acei oameni din aceste locuri care ştiau cine era Brâncuşi, de unde plecase, de unde venise şi ce vroia să înalţe din blocurile de piatră, care-i fuseseră aduse la îndemână. Ştiam că pornise din Gorjul său, pentru a învăţa în şcoli înalte arta de a sculpta şi că străbătuse pe jos drumul până la Paris, chinuit de mirajul chemării sale în sanctuarul artelor.
-Aţi încercat… să vă mărturisiţi cuiva admiraţia pe care o nutreaţi încă de pe atunci pentru Brâncuşi?
-Sigur. Am scris despre el cu mult înainte. Priviţi dumneavoastră acest articol care mi-a fost publicat în „Gorjanul” spre sfârşitul anului 1930 … „O mândrie a neamului: Sculptorul Brâncuşi”.
-Constantin Brâncuşi a ştiut de articolul dumneavoastră ?
-Bineînţeles. Cineva, nu-mi amintesc bine cine, m-a prezentat marelui Brâncuşi la Târgu-Jiu, cu mult după ce apăruse articolul, iar sculptorul mi-a mulţumit simplu, ca pe la noi, prin Gorj. Mi-a strâns mâna cu bucurie şi căldură şi mi-a urat sănătate.
-Consideraţiile dumneavoastră despre Brâncuşi, exprimate în 1930, s-au dovedit în timp autentice şi preţioase, cu atât mai mult, cu cât veneau din partea unui gorjean. Cum aţi intuit încă de pe atunci valoarea artei brâncuşiene?
-… Eram la curent cu tot ce se scrisese despre el, ştiam de succesele expoziţiilor sale şi cred că i-am înţeles bine ideile-simbol. Eu consider că e greşit a susţine că străinătatea i-a descoperit pe Brâncuşi: tot noi, românii, am fost cei care ne-am dat seama de sensul şi valoarea operei sale nepieritoare. Am fost fericit să-i văd că se întoarce pe meleagurile natale, pentru a lăsa gorjenilor lui un semn nobil al activităţii sale artistice. Titanul din Impasse Ronsin m-a fascinat pentru totdeauna…
Într-adevăr, în casa învăţătorului … pasiunea şi admiraţia pentru marele artist gorjean, care a adus faima puterii creatoare şi a inteligenţei româneşti peste mări şi ţări, sunt şi astăzi componente statornice şi fireşti ale unui modus vivendi, fiind transmise urmaşilor cu recunoştinţă fără sfârşit, demnă de Brâncuşi.
Convorbire consemnată de G. MANONIU într-un “Gorjeanul” din februarie 1999
