Sfântă Liturghie Duhovnicească la Hramul Mănăstirii «Icoana», Comuna Crasna, de ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul! (I) – ,,Sfântul Ioan Botezătorul, omul cel mai mare născut din femeie, aşa cum l-a numit Mântuitorul nostru Iisus Hristos”!

1548

În această zi binecuvântată a Hramului «Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel», să amintim că miercuri, 24 iunie 2020, de Sărbătoarea Naşterea «Sfântului Ioan Botezătorul», numită în popor «Sânzienele» sau «Drăgaica», la Sfânta Mănăstire «Icoana», din Comuna Crasna, Protopopiatul Târgu- Cărbuneşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în altarul de vară a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor ales de preoţi şi diaconi în frunte cu Preacuviosul Părinte Exarh, Ioachim Pârvulescu, Stareţul Mănăstirii Lainici, Preacucernicul Părinte Protopop al Protopopiatului Târgu-Cărbuneşti, Pr. Iulian Mărgineanu şi Preacucernicul Părinte Protopop, Pr. Ioan Popescu, slujitor de altar la Biserica «Icoana» din Bucureşti! În pofida restricţiilor pandemice, în curtea mănăstirii au fost prezenţi destui credincioşi, respectând condiţiile impuse de către situaţia existentă! La sfârşitul slujbei a fost săvârşit parastasul de pomenire a Sf. Ioan Botezătorul şi a ctitorilor mănăstirii, iar răspunsurile la strană au fost date de către tinerii Grupului Psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Muc. Dimitrie», din Craiova! Asistenţa tehnică a transmiterii slujbei a fost realizată de către d-l Ionuţ Cosmin Stanciu, de la Mitropolia Olteniei! Buna desfăşurare a sfintei slujbe a fost asigurată de către Maica Stareţă a mănăstirii, Preacuvioasa Teodora Ilie Stavrofora şi de către Maica Stareţă Fevronia Nuţă Stavrofora, de la Mănăstirea Târgu-Logreşti, împreună cu maicile rugătoare ale sfântului lăcaş, cu ajutorul binevoitorilor mănăstirii!

,,Din ziua aceasta, să nu mai vorbim pe nimeni de rău, pentru că putem, în felul acesta, să nerecuperăm alte lipsuri şi să ajungem în rai”!
În cuvântul adresat credincioşilor, Preacucernicul Părinte Protopop Ioan Popescu a spus următoarele cuvinte: ,,Aş începe cu o mulţumire pe care o adresez Părintelui Exarh, Părintelui Stareţ de la Lainici, cea mai mare lavră a Olteniei şi una dintre cele mai mari ale ţării noastre, pentru că este foarte darnic! Ştiţi că avem la Bucureşti o parte din moaştele Sf. Cuv. Irodion de la Lainici, care au fost dăruite de către Preacuvioşia sa, cu înalta binecuvântare a Părintelui Mitropolit, şi tot Părintele Stareţ a îngăduit ca să vină la Bucureşti Icoana Maicii Domnului, cea făcătoare de minuni, din Muntele Athos! Atunci, mulţi bucureşteni au luat binecuvântare şi mult folos, chiar dacă puţini s-au bucurat de rugăciunea la icoană! Poate că ar trebui să ne mai dăruiască această icoană de mare folos pentru bucureşteni! Aş dori, doar un singur gând să vă împărtăşesc, o singură idee, după care Părintele Exarh va spune cuvântul de folos al zilei! Eu aş vrea să vă spun din Sfânta Evanghelie că tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, Proorocul Zaharia, a primit înştiinţare de la Arhanghelul Gavriil că va avea un fiu, dar, nu i-a venit să creadă, pentru că era bătrân, şi el şi nevasta lui, sfânta Elisabeta. Amândoi trecuseră de «pragul» acela biologic, iar îngerul Gavriil i-a dat un semn: dacă nu vei crede în ceea ce spun eu, vei rămâne mut! Şi a rămas mut până ce s-a născut pruncul şi i-a dat nume! Acum, o întrebare pe care o pun şi v-o propun şi dumneavoastră: ce a fost muţenia aceasta, a fost o simplă muţenie sau a fost o binecuvântare? Ca să răspundem la întrebarea aceasta, trebuie să spunem că un om care nu vorbeşte deloc, nu greşeşte deloc cu gura, iar un om care vorbeşte mult, greşeşte mult cu gura! Cred că n-a fost o pedeapsă, a fost o binecuvântare, iar, ca să susţin afirmaţia mea, vreau să vă spun o istorioară: într-o mănăstire era un «frate» mai leneş la pravilă, pentru că nu făcea mereu toată pravila, mai rămânea în urmă cu rugăciunile, cu metaniile, şi chiar dacă i se făceau observaţii de către duhovnic şi de către părintele stareţ, nu reuşea să parcurgă toată pravila! Dar, la un moment dat s-a îmbolnăvit de o boală gravă şi toţi părinţii din mănăstire au intrat la grijă: ce facem, dacă moare, moare aşa cum îl ştim noi? Că e îndărătnic şi pierde raiul! Hai, să-l ajutăm! Şi au început cei din mănăstire să facă totul ca să suplinească lipsurile lui, dar, boala s-a agravat şi a murit! Atunci s-a întâmplat ceva deosebit pentru că faţa lui parcă era luminată de soare şi toţi cei din mănăstire s-au mirat, cum de «fratele» care era mai îndărătnic la rugăciune, să aibă aşa lumină pe faţa lui? Cel mai mult s-a mirat duhovnicul celui cu faţa luminată şi L-a întrebat pe Dumnezeu, ce calitate a avut acela care fusese îndărătnic la rugăciune? Şi în vis, i-a apărut duhovnicului îngerul păzitor al celui care murise şi i-a spus că acest călugăr a avut o calitate extraordinară prin care v-a depăşit pe toţi! Pentru că, atunci când a venit la mănăstire, i s-a dat un canon, ca să nu vorbească de rău pe nimeni, niciodată! Şi s-a ţinut de canon, pentru că omul acesta, niciodată nu a vorbit de rău pe nimeni! În iad, cei mai mulţi care ajung acolo sunt cei care au vorbit de rău pe alţi oameni, cei care jignesc, bârfesc şi discreditează pe alţii, iar «ceata» bârfitorilor este cea mai numeroasă în iad! Deci, omul acesta, nu a vorbit de rău pe nimeni şi a ajuns în rai! Eu nu vă dau canon, ci, fac doar o sinceră recomandare: din ziua aceasta, să nu mai vorbim pe nimeni de rău, pentru că putem, în felul acesta, să ne recuperăm alte lipsuri şi să ajungem în rai! Un început extraordinar pentru viaţa noastră duhovnicească şi pot spune că merită strădania! Haideţi să începem, chiar de astăzi! Vom dobândi, astfel, raiul, dacă nu vorbim pe nimeni de rău! Dumnezeu să ne-ajute, Amin”!

,,Sf. Ioan Botezătorul este unul dintre primii mucenici ai creştinismului”!
La rândul său, după ce le-a mulţumit soborului de preoţi şi diaconi, tuturor maicilor ostenitoare ale obştei monahale pentru împreuna slujire şi după ce s-a adresat cu mulţumire credincioşilor participanţi la sfânta liturghisire a hramului mănăstirii, în cuvântul de aleasă şi profundă învăţătură duhovnicească, Preacuviosul Arhimandrit, Ioachim Pârvulescu a împărtăşit celor prezenţi multe lucruri de o mare frumuseţe teologică şi duhovnicească, iar, din motiv de spaţiu tipărit, redăm, astăzi, doar prima parte a unei «lecţii de viaţă» impresionante, în care Preacuvioşia sa a început prin a spune: ,,Suntem în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, al patrulea post mare de peste an, din anul calendaristic, de aceea, îi sărbătorim pentru ceea ce au făcut aceşti Apostoli pentru încreştinarea oamenilor! Iată că în acest post cade şi Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, omul cel mai mare născut din femeie, aşa cum l-a numit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Adică, e cel mai sfânt om, cum nu a mai fost altul de când este pământul acesta! Se ştie că în biserica noastră, Îl cinstim, Îl adorăm pe Dumnezeu, îi venerăm pe sfinţi! Noi ne închinăm la Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cea nedespărţită, după aceea, o supracinstim pe Maica Domnului, cea de-a patra după Sfânta Treime, cea care a depăşit sfinţenia de pe pământ, datorită smereniei sale, a virtuţilor nenumărate pe care le-a avut Maica Domnului! După Maica Domnului, Sf. Ioan Botezătorul este cel mai mare sfânt, pentru că vedem în «Icoana de Issis» pe Mântuitorul, cu Maica Domnului în dreapta Sa şi pe Sf. Ioan Botezătorul în stânga Sa. Această icoană ne arată că Sf. Ioan Botezătorul are o mare trecere înaintea Lui Dumnezeu, cea mai mare trecere faţă de toţi sfinţii! În ceruri sunt sfinţi de mai multe feluri: sfinţi care au murit mucenici martiri, sunt sfinţi ierarhi, cuvioşi sau cuvioase, pe care Sfinţii Părinţi i-au împărţit în «cete», unii vorbesc de nouă «cete», alţii de mai multe, pentru că Mântuitorul a spus: «În Casa Tatălui meu sunt multe lăcaşuri», aşa cum în societatea contemporană sunt multe categorii sociale, medici, ingineri, profesori, preoţi, şoferi, zidari sau alte meserii şi profesii care se practică, desigur, cu vocaţia fiecăruia pe pământ. Cei mai mari sfinţi înaintea Lui Dumnezeu sunt sfinţii mucenici, sfinţii martiri! De aceea, când se sfinţeşte o biserică se pun la picioarele sfinte mese moaşte ale sfinţilor martiri, cei mai apropiaţi sfinţi de Dumnezeu! Mulţi sfinţi au lăsat totul pentru Dumnezeu, dar, martirii sunt cei care şi-au dat viaţa pentru Hristos! De aceea, se spune că atunci când ucizi un om, iei toate păcatele lui asupra ta! Atunci, omul care a fost omorât devine imaculat şi este fără păcat, ca un copil nou-născut! Sf. Ioan Botezătorul este unul dintre primii mucenici ai creştinismului! Este ultimul prooroc din Vechiul Testament şi este primul Apostol din Noul Testament. Sfântul Ioan Botezătorul, cu mintea lui, cu ochii lui şi cu simţirea lui a văzut că este Sfânta Treime, că Hristos este Dumnezeu, că este Fiul Lui Dumnezu Tatăl pe pământ! El a trăit o viaţă ascetică inimaginabilă! (VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.